ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

Pedagogia de la începutul secolului al XIX-lea are printrepreocupările ei dezvoltarea „râvnei spre citire”. Acea râvnă a fost cultivatăcu deosebit zel în ţările Europei Centrale. Pedagogii români ai timpului cares-au integrat în acest curent de gândire pedagogică ce sublinia valoareaformativă a activităţii individuale aveau o notă de activism pedagogic ce s-aaccentuat între timp. Au contribuit la afirmarea activismului pedagogicAlexandru Gavra, Iuliu Vuia (succesor în acţiune al lui C. Diaconovici-Loga) şi în special Petre Pipoş, titularul catedrei de pedagogie, şi profesorulde mari speranţe dispărut în măcelul din Galiţia, Avram Sădeanu.Cultura comunicării a primit o orientare interdisciplinară prinapariţia lucrării lui C. Diaconovici-Loga Epistolariul românesc în 1841.Datorită concepţiei avansate a profesorului arădean, actul comunicării interşiextra-şcolar e văzut ca un act de civilizaţie a relaţiilor interumane, aşacum era văzut în Viena timpului. Pipoş aduce în actul comunicării ideearesponsabilităţii adevărului comunicat şi a surselor bibliografice utilizate.Cu sprijinul lui Pipoş, bibliografia îşi face loc în ansamblul lucrărilorredactate de profesori şi elevi. Un puternic sprijin a primit actul comunicăriidin partea societăţilor studenţilor şi elevilor. „Societatea de lectură ateologilor români din Arad” a fost înfiinţată în octombrie 1867. Rezultatulcoperării studenţeşti a fost apariţia revistei „Speranţa” în februarie 1869.Pentru a facilita şi participarea elevilor preparandiali la activitatea„Societăţii de lectură a teologilor”, statutele au fost schimbate în 1880, iarnoua organizaţie a primit titulatura de „Societate de lectură a tinerimei de laInstitutul pedagogic-teologic românesc din Arad”. Şi-a păstrat această formăpână în 1908, când a urmat separarea lor, fiecare secţie, Preparandia şiTeologia, avându-şi societatea ei. Indiferent de forma de organizare,conţinutul dezbaterilor a fost caracterizat de următoarele preocupări:stimularea „râvnei spre lectură”, „reflexiunile lingvistice”, adică, dezbaterigramaticale şi, destul de rar, dezbateri literare. Până la primul conflictmondial, societăţile de lectură şi corpul profesoral al şcolii au avut ca primobiectiv ocrotirea studiului limbii române în faţa asaltului represiv alautorităţilor guvernamentale, care în 1903 au repartizat 12 ore pentru studiullimbii maghiare, iar pentru limba română 9 ore! 11 .După înfăptuirea Unirii, studiul limbii şi literaturii române a intrat peun făgaş de normalitate educativă. Studiul gramaticii a fost continuat înclasele medii. Studiul nu mai avea un timbru de ocrotire a limbii române înfaţa unor tendinţe guvernamentale agresive. Se studiază însă mult mai11 Vezi planul la T. Botiş, op. cit., p. 109.207