ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

luarea în seamă a roadelor va ţine mai scurt timp ca înşiruirea lungă aospăţului şi a discursurilor” 22 .În opinia lui Vuia, prezentul, definit de o societate tânără, insuficientcristalizată, lipsită de personalitate, „fără un mecanism propriu”, apare,contrar speranţelor care au însoţit actul de reîntregire naţională, drept ovreme a motivaţiilor imediate, „o crispantă trepidaţie de egoisme multiple”şi „o cursă de interese materiale”, pe când faptul de cultură este, adesea,dacă nu repudiat, socotit preocupare minoră. Fără a reuşi să evite riscul unorgeneralizări forţate, Vuia consideră că interesul omului obişnuit a fostacaparat de politică, astfel că unica pasiune a acestuia o reprezintăcomentarea ştirilor transmise de agenţiile de presă, iar dacă „îl inoportunezicu vreuna din acele probleme ale românismului, care ţin şi ele de cuprinsulde calitate al vremii, îţi arată, detaşat lipsa lui de interes pentru >, de suflet, sau de cultură, pe care el nu are nici datoria, nicirăgazul să le examineze” 23 .Pe de altă parte, individul, „transplantat dintr-un mediu în altul” (şinu este o simplă schimbare), trecut din mediul rural la oraşul purtând încăamprenta altor culturi, trăieşte vreme de tranziţie, simte din plin ameninţareadezrădăcinării şi a sentimentului de inadaptabilitate. De aici, crede Vuia,nevoia de a construi „alt destin”, a realiza, fapt ades invocat şi de alţii,„întărirea economică şi numerică a elementului românesc la hotarele etniceale neamului”. Prin acest efort se putea înlătura, în timp, ceea ce el defineştedrept „inaderenţa românească la formele pe care oraşul (oraşele de la graniţade vest, cum precizează într-un alt pasaj –n.n) le-a moştenit de la un altspirit, de mult întors în zgăul neantului” 24 . În aceste condiţii, consolidareaelementului românesc în urbe este chemată să aşeze amprenta forţei salecreatoare: „Sufletul românesc, aninat stingher prin colţuri de bulevarde şipieţi străine, bate tot mai viguros în porţile cu rugină grea a cetăţii, pe carevrea să o înnoiască în spirit şi în muncă” 25 .Mai multe articole se constituie într-un veritabil îndemn la creaţie, la„forţa care se cheamă spiritualitate”, căreia intelectualii arădeni ai anilortreizeci, şi nu doar ei, îi acordau rol de argument şi scut. Cultura potenţeazăidentitatea naţională, astfel încât „când la răspântii mari şi hotărâtoare sepoate cere inventarierea unei părţi de neam, avem prilejul a o verifica în altelocuri, numărătoarea de suflete se face şi cu adunarea la un loc a ceea ce aprodus valori de cultură, forţa care se cheamă spiritualitate. Şi dacă dinatâtea stăpâniri s-a[u] ales cenuşa şi legenda – noi trebuie să ne înfigem curădăcini de faptă şi de jertfă pe aceste meleaguri” 26 . Vasta construcţie aspiritului, de care zona vestică a ţării are nevoie o dată mai mult, date fiindtrecutul său şi ameninţările forţelor revizioniste, reclamă „onestitate, muncă195