ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

acum două veacuri, dar şi intenţia redacţiei de a publica manuscrise alefolcloristului Athanasie Marian Marienescu, valoroase prin ineditul lor,savoarea şi pitorescul stilului, dar şi prin referirile la activitatea lui AndreiŞaguna. În aceeaşi accepţiune, dincolo de strălucirea unor personalităţi, secuveneau valorizate contribuţia culturală generoasă, fapta în folosulcolectivităţii. Ilustrau aceasta Coriolan Brediceanu, Emanoil Gojdu şi„atâţia alţi factori de progres românesc din acest colţ de ţară” 20 .De asemenea, Înnoirea îşi arăta intenţia de a sprijini afirmareatineretului valoros, „singura formă de viaţă spre care privim cu nădejde” şicare era îndemnat în „a se angaja pe o linie de rodnicie”, conştientizatasupra faptului că talentul, pentru a se putea dezvolta, se cerea dublat de unserios „efort de minte şi de conştiinţă” . Mai mult decât atât, tinerii trebuiausă se dezvolte într-un climat pe care singuri să şi-l creeze, „prin încordare şimuncă, prin confruntare şi chin” 21 .Revista se deschidea cu articolul de fond semnat de Tiberiu Vuia.Într-o măsură mai mare decât în trecut, stilul articolelor este unul poematic,încărcat de metaforă, retoric, abordările sale urmând linia unui naţionalismmoderat, naţionalismul însoţind în general discursul public având ca temăproblemele culturii. Tematica era, cel mai adesea, preocupantă pentrusocietatea timpului în ansamblul său. Aşa, de pildă, critica unor stări delucruri ale prezentului atât de agitat, pândit de mari pericole (precumacţiunile revizioniste), „fenomenul desconsiderării valorii faptului decultură” de către omul al cărui interes este acaparat de disputelepoliticianiste, dar şi de „egoisme multiple” şi interese materiale, stareafiravă a elementului românesc în marile oraşe transilvănene (după ce serupsese, nu demult, de „izvoarele de vitalitate” ale cadrului rural) şi risculdezrădăcinării, cultivarea limbii române literare.O temă recurentă în dezbaterea de idei a intelectualităţii urbei erauneîmplinirile de după 1918, în plan cultural şi politic, faptul că ultimeledouă decenii ar fi reprezentat o vreme de regres cultural, în care Aradulpierduse mult din importanţa avută anterior, în anii luptei pentru unitatenaţională. „În adevăr, - scrie Tiberiu Vuia – cei nouăsprezece ani adauşi cuziua de azi istoriei româneşti de după Alba Iulia anului 1918 nu au ostrălucire prea mare. Dimpotrivă, în multe domenii, ritmul vieţii obşteşti nua ţinut cursa cu idealul rostogolit în real. În atâtea momente ale dezvoltăriiei, societatea românească de după întregire nu a ştiut să se ridice în picioarepentru a se afirma, spre a se dirija, spre a se vrea cu întreaga eiindividualitate. De aceea, mâine, când vom socoti probabil cu un lux deatribute în paradă răsunătoare (referire la aniversarea, în 1937, a zilei de 1decembrie - n.n) vremea celor două decade încheiate sub crugul libertăţii,194