ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

primească în semn de preţuire şi recunoştinţă, cel mai înalt ordin militarromânesc „Mihai Viteazul”, clasa a III-a 4 nu a schimbat radical situaţia.Grăbirea eliberării întregului teritoriu locuit de românii dinTransilvania şi Banat era necesară şi datorită abuzurilor, ilegalităţilor şichiar crimelor săvârşite de bandele bolşevice maghiare în teritoriile pe careîncă le controlau. Pe data de 13 martie 1929 un grup de intelectuali şifruntaşi politici români din Ţara Silvaniei precum: Alexandru Aciu,Coriolam Mezezan, Iuliu Pop sunt arestaţi de unguri, fiind acuzaţi de„trădare de patrie” şi închişi în penitenciarul din Simleu 5 . Nouă zile maitârziu însă pe 22 martie 1919 a avut loc un alt val de arestări printre români.Cu acest prilej au fost reţinuţi: Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposuîmpreună cu Vasile Anceanu, cumnatul său şi alţi oameni paşnici din zonă.Împreună cu alţi 30 de ostateci ei au fost aruncaţi cu cinism în vagoane devite şi trimişi la Nyregyhaza. De aici cei 32 de prizonieri au luat drumulBudapestei. În capitala Ungariei au ajuns doar 12, întrucât 20 dintre ei,profitând de împrejurări, dar riscându-şi viaţa au reuşit să evadeze, ajungânddupă mai multe peripeţii în teritoriile eliberate de armata română 6 .După practic două luni pe 23 mai 1919 se ajunsese totuşi la unschimb de prizonieri, evenimentul care s-a desfăşurat în localitateaTiszafured. Un număr de circa 100 de ostateci români au fost puşi înlibertate de autorităţile ungureşti în schimbul predării familiei lideruluibolşevic maghiar Bela Kun, originar din comuna sătmăreană Lelia 7 . Printrecei eliberaţi s-au aflat şi surorile lui Iuliu Maniu ales preşedinte al PartiduluiNaţional Român după moartea lui Gheorghe Pop de Băseşti.Tot în martie 1919 a fost aruncat în temniţă de guvernanţii de laBudapesta şi preotul greco-catolic Corneliu Abrudan, din comuna Reşeg-Piscult judeţul Sălaj, escortat până la penitenciarul din capitala Ungariei. Elera acuzat pe nedreptate de propagandă anti maghiară. De aici, potrivitpropriei mărturii publicată după mai bine de două decenii „am fost salvat dearmata română la 5 august 1919” 8 .4 Apud Încorporarea Timişoarei la România Mare. Date istorice adunate de dr. PompiliuCiobanu, Tmişoara, Tipografia Atheneu, 1934, pp. 22-23.5 Vasile Mircea Zaberca, Românii din Banatul iugoslav şi Marea Unire. Alba Iulia 1Decembrie 1918, Timişoara, Editura Hastia, 1995, p. 13.6 Viorel Ciubotă (editor), Documente inedite privind schimbul de ostateci de la Tişzafureadin 23 mai 1919, în „Satu Mare studii şi comunicări”, vol. XV-XVI/1998-1999, pp. 371-372.7 Ibidem; Marin Pop, Biografia protopopului Valentin Coposu semnatal al Marii Uniri dela 1 Decembrie 1918, în „Sargetia”, XVIII-XXIX/1999-2000, p. 405.8 Pr. Grigore N. Popescu, Preoţimea română şi întregirea neamului. Temninţe şi lagăre,vol. II, Bucureşti, Tipografia „Vremea”, 1990, p. 236.180