ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

La Biblioteca Academiei Române de la Bucureşti, Ilarie Chendidepune o activitate deosebită. În Istoria sa critică despre literatura română,Nicolae Manolescu afirmă că Ilarie Chendi (14 noiembrie 1871 – 23 iunie1913) este „întâiul nostru critic profesionist, în sensul modern, la care otemeinică formaţie filologică se uneşte cu vocaţia publicistică” 8 . Este orecunoaştere destul de tardivă a meritelor lui Chendi, mai ales dacă avem învedere şi faptul că George Călinescu, în a sa Istorie a literaturii române îi„dedică” abia a o jumătate de pagină, cu tot cu biografie: „Ilarie Chendi searată un critic cu destul de serioasă cultură germană şi cu oarecarefermitate în atitudini”. 9 Dar Călinescu îl judecă pe Ilarie Chendi dupăcriticile scriitorilor şi gazetarilor contemporani, pe care vajnicul tribunistarădean nu i-a cruţat nici pe departe în scrierile sale. Acest tribut postum pecare tribunistul Ilarie Chendi îl plăteşte pentru aserţiunile sale cât se poatede riguroase din timpul vieţii se manifestă la doar şapte ani după sinucidereasa 10 , când Eugen Lovinescu îl desfiinţează pur şi simplu într-un portretextrem de maliţios din 1920: „Inteligent, dar poate mai mult vioi, harnic,de o hărnicie risipită însă în lucruri mici, de oarecare lectură, deşi-i lipseacu totul fundamentul umanistic şi cultura latină, om de bun gust şi de bunsimţ, judicios fără a fi pedant, uşor fără a fi frivol, cu un talent literar ce nul-a împins totuşi până la artă, deşi i-a dat o claritate suficientă, stilistîntrucât nu i se cunoştea stilul, fără idei directive dar cu intenţii sănătoase,cu un indiscutabil curaj intelectual, dizolvat adesea în gest şi paradă,agresiv şi temerar până la lipsa de probitate intelectuală - , Ilarie Chendiavea destule calităţi spre a se vorbi de dânsul, i-au lipsit totuşi prea multepentru a-şi marca un loc” 11 . Această caracterizare cel puţin răutăcioasă îlva determina pe Tudor Arghezi să constate că „Din Chendi n-a mai rămasdecât pulberea şi copita domnului Eugen Lovinescu” 12 .Ce-i drept, nici Ilarie Chendi nu s-a lăsat mai prejos în timpul scurteisale vieţi, „plătind” în dreapta şi-n stânga, cu un verb cât se poate de viu.Iată o probă indubitabilă de critică literară autentică, fără resentimente,8 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Piteşti,Editura Paralela 45, 2008, pp. 474-477.9 George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediţia a II-a,revăzută şi adăugită, Ediţie şi prefaţă de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 638.10 Tot Călinescu ne descrie cu lux de amănunte că „suferind de paralizie generală, seinternă la spitalul Pantelimon, de unde ţinea corespondenţă foarte lucidă, ocupându-sesuspect de meticulos de toate mărunţişurile gospodăriei, din instinctul de a demonstraordinea spiritului său. La ştirea morţii, de aceeaşi boală, a lui Iosif (Ştefan Octavian Iosifn.a.), Chendi sări de pe o fereastră şi muri la 25 iunie 1913”.11 Nicolae Manolescu, op.cit., p. 477.12 Ibidem.105