ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

Tribunistul Ilarie ChendiDoru SinaciCentrul Cultural Judeţean AradUna dintre cele mai controversate probleme din perioadafrământărilor politice ale românilor transilvăneni din ultimul deceniu alsecolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului următor ţine de rostulimplicării scriitorilor în viaţa politică. S-au scris zeci de materiale în acestsens în Tribuna, dar şi în Românul, după cum la aceste dezbateri auparticipat scriitori şi oameni politici din toate provinciile locuite de români.Şi nu fără temei, deoarece discuţia în cauză era la fel de actuală atât la Arad,Blaj, Sibiu, Braşov sau Timişoara, cât şi la Bucureşti, Viena sau laBudapesta. Peste tot existau scriitori implicaţi în politică, spre disperareaavocaţilor, medicilor sau a marilor latifundiari, deseori puşi în umbră devizibilitatea de care se bucurau cei care mânuiau condeiul. Răspunsul celmai valabil îl găsim în zona tribunismului, curent promovat în primul rândde către scriitori, dar care a amprentat într-un mod decisiv evoluţia politică aromânilor transilvăneni. Mai departe, acelaşi raţionament ne conduce laconcluzia că, în ceea ce-i priveşte pe scriitori, canalul prin care au pătruns încreuzetul politic este tocmai presa, gazetăria. Aşa a început Slavici, aşa s-aafirmat I. Russu-Şirianu sau Vasile Goldiş, aşa a continuat Goga şi tot aşaau încercat mulţi dintre marii scriitori ai vremii. La sfârşitul secolului alXIX-lea şi începutul celui următor, separaţia dintre scriitori şi ziarişti era deadreptul invizibilă, dacă nu chiar inexistentă pe plan european. Zola,bunăoară, nu se sfia să se prezinte drept ziarist şi scria de zor despre„afacerea Dreyfus” 1 . Privind acum, retrospectiv, prestaţia publicistică acâtorva dintre marii scriitori români, care într-o etapă, sau alta, au fost legaţide cele două redacţii arădene, descoperim calităţi nebănuite în ceea cepriveşte discursul politic. Nu mă refer aici doar la Slavici sau la Goga,despre care s-au scris tomuri întregi de analize critice, cât la Ioan Russu-Şirianu, Ilarie Chendi, Sever Bocu, A. D. Xenopol, Duiliu Zamfirescu, IoanLupaş, Gheorghe Popp şi atâţia alţii, care se cer încă descoperiţi din punctde vedere publicistic. Chiar şi la Goga sau la Slavici, eşecurile politiceulterioare au amprentat, pe nedrept, asupra marilor calităţi de gazetaripolitici de care au dat dovadă. Cariera politică propriu-zisă este una, iar1 Christophe Charle, Intelectualii în Europa secolului al XIX-lea, Institutul European, Iaşi,2002 p.343.102