Raport stiintific si tehnic (RST) in extenso(.pdf) - Institutul National de ...

microcapsula, cu grosimea de 0,2 m, ce se pune în evidenţă prin metodeimunologice;capsula propriu-zisă, cu grosimea cuprinsă între 0,2-2 m;stratul mucos caracterizat prin prezenţa unei mase amorfe neorganizate în jurulcelulei;zooglea ce se prezintă ca un strat mucos neorganizat care înglobează mai multecelule microbiene.Compoziţia chimică formată din 98 % apă, alţi constituienţi ca polizaharidele şipolipeptide.Funcţiile biologice ale capsulei:- funcţia de protecţie împotriva fagocitelor la bacteriile patogene;- funcţia de virulenţă;- funcţia de protecţie împotriva desicaţiei.Peretele celularEste invizibil sau foarte greu vizibil la microscopul fotonic şi reprezintă aproximativ 20% din greutatea uscată a celulei şi 25 % din volumul ei.Peretele celular are rol: de susţinere mecanică; asigură individualitatea morfologică;oferă protecţie faţă de şocul osmotic; participă la procesul de diviziune celulară; conţinereceptori de virus; mediază schimbul de substanţe cu mediu.Coloraţia Gram permite clasificarea bacteriilor după peretele celular în două maricategorii: Gram + (violet) şi Gram - (roşu). Între cele două categorii există diferenţe mari decompoziţie chimică şi anume:1. Peptidoglicanul (mureina) este prezent la majoritatea bacteriilor, fiind de mai multetipuri moleculare: 80-90 % laG + ; 10-20 % la G - .2. Acizii teichonici sunt foarte abundenţi la bacteriile Gram + .3. Acizii lipoteichonici sunt întâlniţi la bacteriile Gram + asociaţi la membranacitoplasmatică dar se găsesc şi în peretele celular.4. Acizii teichuronici sunt caracteristici bacteriilor Gram + .5. Lipopoliozidele caracterizează bacteriile Gram - şi sunt responsabile de primul controlal permeabilităţii celulare. Bacteriile Gram - sunt în general mai rezistente la inhibitori(peniciline, coloranţi) decât cele Gram + .6. Acizii graşi se găsesc sub forma unor lanţuri lungi la nivelul peretelui celular laactinomicete şi la bacteriile coryneforme.Membrana citoplasmatică, acoperă citoplasma bacteriilor şi o separă de faţa internă aperetelui celular. Are o grosime de 7,5 nm şi este constituită din două straturi fosfolipidice.Analiza chimică a membranei evidenţiază trei tipuri de molecule: lipide, proteine şi glucide.Proteinele reprezintă peste 50 % din total.Membrana citoplasmatică este o barieră osmotică de permeabilitate care regleazăpătrunderea în celulă şi eliminarea selectivă a diferitelor substanţe.Membrana citoplasmatică are rol în creşterea şi diviziunea celulară; la nivelul său ianaştere semnalul care declanşează iniţierea replicării cromozomului bacterian.În sfârşit, membrana citoplasmatică este suportul enzimelor care participă la sintezaATP (la eucariote aceste enzime se află în mitocondrii).Mezozomii sunt formaţiuni care derivă din membrana citoplasmatică sub forma unorinvaginări, legate de ADN celular. Aceste organite celulare joacă un rol important în diviziuneanucleului şi în formarea septului care separă cele două celule fiice.Citoplasma, este un sistem coloidal constituit din săruri minerale, compuşi solubili denatură lipoproteică, nucleoproteine, lipide şi apă. Are un pH cuprins între 7-7,2. Citoplasmapoate fi caracterizată ca un complex de stări fizice într-o continuă transformare, în funcţie destarea fiziologică şi vârsta celulei.Ribozomii sunt formaţiuni citoplasmatice, sferice. O celulă bacteriană conţine în medie18.000 ribozomi de tip 70 S, cu un diametru de 10-30 nm. Fiecare ribozom se disociază în două2

subunităţi, 30 S şi 50 S. Fiecare subunitate 50 S este legată de o subunitate 30 S prinintermediul legăturilor ARN - proteină şi proteină-proteină.Ribozomii 70 S joacă un rol precis în cursul traducerii lanţurilor de ARN în proteine.Materialul nuclear ("nucleul") este constituit dintr-un cromozom format de o buclă deADN aflat în suspensie, în citoplasmă. Lungimea acestuia este mare, ajungând la Escherichiacoli la 1 mm, ceea ce implică o răsucire foarte accentuată.Plasmidele sunt considerate material genetic extracromozomial, fiind independente denucleu.Plasmidele nu sunt indispensabile pentru viaţa celulară dar pot aduce un avantaj selectiv.Ele poartă informaţia pentru degradarea unor substraturi şi pentru rezistenţa la antibiotice.Replicarea plasmidelor se produce în două momente diferite: atunci când celula sedivide şi atunci când se produce procesul de conjugare.Vacuolele sunt formaţiuni sferice care apar în citoplasmă în faza de creştere activă acelulelor bacteriene. În interiorul lor se găseşte apă sau gaz. Cele cu apă au rol în menţinereapresiunii osmotice în raport cu mediul extern, iar cele cu gaz au rol de flotaţie.Incluziunile sunt formaţiuni inerte care apar în citoplasmă la sfârşitul periodeiexponenţiale de creştere a celulei. Ele pot fi formate din glicogen, amidon, carbonat de calciu şifosfat anorganic.Sporul bacterian este o formaţiune care derivă din celula vegetativă a bacteriilor, înanumite condiţii de viaţă. Sporul este o formă de conservare a speciei la condiţiile nefavorabilede mediu şi concentrează într-un volum redus toate componentele esenţiale ale celulei din careprovine. Formă sporului poate fi sferică sau ovală. Dispunere sporului în celula vegetativă poatefi centrală, subterminală, terminală sau laterală.Compoziţia chimică a bacteriilorCompoziţia chimică a celulei bacteriene nu diferă prea mult de cea a celorlalteorganisme vii. Ea conţine cca. 600 molecule diferite, organice şi anorganice.Apa este mediul biogen esenţial şi reprezintă 78 % din greutatea medie a celuleibacteriene. Se găseşte sub formă de apă liberă sau legată de diferite componente celulare. Apaîndeplineşte numeroase funcţii:- este solvent al compuşilor hidrosolubili;- este mediu de dispersie pentru constituienţii chimici insolubili în apă;- condiţionează activitatea enzimelor;- asigură transportul elementelor de metabolism.Sărurile minerale reprezintă 2-20 % din greutatea uscată a bacteriilor şi suntreprezentate de principalele elemente. Cel mai bine este reprezentat fosforul ( 45 %).Substanţele minerale au rol în: reglarea presiunii osmotice; activează unele sisteme enzimatice;reglează pH-ul; influenţează permeabilitatea peretelui celular; intră în compoziţia unorconstituienţi celulari.Acizii nucleici. ADN se găseşte sub forma unei singure molecule circulare, dubluhelicale. Reprezintă 1/5 din conţinutul celular.ARN reprezintă cca 17 % din greutatea uscată a celulei bacteriene şi se găseşte localizatîn citoplasmă sub trei forme: ARN m, ARN t, ARN r.Proteinele reprezintă cca 60 % din greutatea uscată a bacteriilor şi se găsesc sub formăde holoproteine şi heteroproteine.Proteinele au rol structural iar unele îndeplinesc funcţia de enzime.Glucidele reprezintă 4-25 % din greutatea uscată a celulei bacteriene şi se găsesc subformă de glucide simple (mono şi dizaharide) şi polizaharide.Glucidele simple participă la metabolismul bacterian iar polizaharidele au rol structural,energetic sau de material de rezervă.Lipidele se găsesc în proporţie de 1-20 %, din greutatea uscată a bacteriilor, iar aceastăvariaţie este specifică depinzând de vârsta celulei şi compoziţia mediului de cultură. Lipidele segăsesc în membrana citoplasmatică şi sub formă de granule intracitoplasmatice.Pigmenţii sunt substanţe colorate care se găsesc în citoplasma bacteriilor cromogene.Pigmenţii pot fi de mai multe tipuri, după compoziţia chimică: bacterioclorofite, pigmenţi3

carotenoizi (roşii, galbeni, portocalii), antocianici, pigmenţi melanici (brun sau negru).Pigmenţii pot avea rol în fotosinteză, rol antibiotic, de protecţie împotriva radiaţiilor luminoaseşi ultraviolete, rol de vitamine.Enzimele bacteriene constituie o grupă de proteine cu importanţă biologică deosebită, decatalizatori ai celulei vii, fiind solubile în apă, termolabile, criolabile şi sensibile la acţiunearadiaţiei ultraviolete.După substratul asupra căruia acţionează enzimele se clasifică în:- exoenzime care sunt eliberate în mediul înconjurător acţionând asupra unui substrat dinafara celulei; ele sunt angrenate în procesele de catabolism;- endoenzime sunt secretate intracelular şi participă la reacţiile de sinteză (anabolism).După viteza de acţiune enzimele pot fi de două categorii:- enzime constitutive, care sunt preexistente şi care acţionează rapid asupra unuisubstrat. Sunt sintetizate în tot cursul vieţii bacteriei;- enzime adaptive, care acţionează lent, deoarece celula trebuie să se adapteze lasubstrat, apariţia enzimelor fiind legată de mediu.Creşterea şi multiplicarea bacteriilorCiclul de dezvoltare al bacteriilor se compune din două faze: creşterea şi multiplicare.Prin creştere se înţelege procesul de neoformare, în condiţii favorabile, în protoplasmabacteriei, a substanţei de constituţie. Această creştere se continuă până la atingerea unei limite,când survine diviziunea celulară.Prin multiplicare se înţelege sporirea numărului de indivizi, care se face prin diviziunecelulară.Diviziunea celulară poate fi:- izomorfă, când celulele fiice rezultate sunt egale;- heteromorfe, când celulele fiice rezultate nu sunt egale;În afara diviziunii celulare, multiplicare se mai poate realiza prin:- fragmentarea conţinutului celular în mai multe elemente;- prin înmugurire.Oprirea multiplicării bacteriilor şi în cele din urmă moartea lor se datorează unei seriide factori ca: lipsa substanţelor nutritive esenţiale din mediul nutritiv; competiţia pentru O 2 sauactivitatea slabă a substanţelor folosite pentru procesele respiratorii; modificările fizico-chimiceale mediului de cultură (acumulare de acizi, alcooli etc.); acumularea produşilor de catabolismşi a toxinelor în concentraţii incompatibile cu viaţa celulelor.Nutriţia bacteriilorBacteriile pot folosi pentru manifestările lor vitale, fie energia radiantă luminoasă încazul celor capabile de fotosinteză, fie energia eliberată prin reacţii chimice oxidative, laîntuneric, în cazul celor chimiotrofe.După sursa de energie bacteriile pot fi clasificate astfel:- fototrofe (fotosintetizante) a căror sursă primară de energie este lumina;- chemotrofe (chimiosintetizante) a căror sursă de energie este obţinută la întuneric înurma reacţiei de oxido-reducere a unor substanţe organice sau anorganice.- paratrofe la care creşterea este dependentă de energia furnizată de celula parazitată.În funcţie de capacitatea de sinteză a metaboliţilor esenţiali, bacteriile prezintă următoareletipuri de nutriţie:- Autotrofia, corespunde capacităţii de sinteză a tuturor constituienţilor celulari prinmijloace proprii, pornind de la surse simple anorganice de C şi N ca: CO 2 , NH 3 , NO 2 - , NO 3 - .- Heterotrofia, implică incapacitatea de sinteză a unor metaboliţi esenţiali şi de aceeaeste nevoie de prezenţa substanţelor organice ca sursă de C sau N. Bacteriile care folosesc osursă organică de carbon sunt denumite bacterii de fermentaţie iar cele care utilizează o sursăorganică de azot mai sunt denumite bacterii de putrefacţie.În concluzie, autotrofele prin sintezele lor generează substanţa organică plecând de lacompuşi minerali simpli, pe când heterotrofele nu-şi pot realiza sintezele proprii decât dacădispun de substanţe organice pe care le descompun până la produşi mai simpli şi pe care îiutilizează în metabolismul lor.4

Respiraţia microorganismelorDupă exigenţele faţă de oxigenul molecular, microorganismele se grupează în patrutipuri respiratorii:1. Microorganisme strict (obligatoriu) aerobe care folosesc O 2 ca acceptor final de H,având nevoie de prezenţa continuă a oxigenului atmosferic.2. Microorganisme strict (obligatoriu) anaerobe, care nu se pot dezvolta în prezenţaoxigenului molecular, putând fi cultivate numai pe medii sărăcite în O 2 . Ele nu dispun deenzimele respiratorii din categoria citocromilor.Anaerobioza lor strictă constă în faptul că, în prezenţa O 2 , care se comportă ca acceptorfinal de H, se formează peroxidul de hidrogen, care este toxic şi nu apă.3. Microorganisme facultativ anaerobe, care sunt capabile să-şi orienteze metabolismulspre respiraţie sau spre fermentaţie, în funcţie de disponibilităţile de O 2 şi care au în modobişnuit un metabolism anaerob fără a fi însă sensibile la prezenţa O 2 .Unele microorganisme de acest tip respirator (levurile) pot trece de la un metabolismaerob la unul anaerob, în funcţie de condiţiile de mediu.4. Microorganismele microaerofile, au nevoie de o concentraţie de O 2 mai mică decâtaceea din aerul atmosferic. Această particularitate se datorează sensibilităţii unora dintreenzimele lor la condiţiile de oxidare puternică.ActinomiceteleActinomicetele constituie un grup mare de bacterii filamentoase, Gram pozitive,caracterizate printr-o mare varietate morfologică.Multă vreme actinomicetele au fost considerate ca făcând parte din categoria ciupercilor,deoarece au particularitatea de a forma hife (filmente) ramificate şi spori de diseminare.Morfologie. Majoritatea actinomicetelor au o formă alungită filamentoasă, cu tendinţăde ramificare, de unde şi aspectul lor de miceliu. Filamentele miceliene au un Ø cuprins între0,5-2 m şi prezintă o structură de tip procariot, corespunzând unor celule foarte lungi,multinucleate, fără pereţi transversali.Pe medii de cultură solide formează colonii dense cu aspect cartilaginos sau cretos,aderente la substrat. Pe aceste colonii se formează sporofori cu spori. Sporoforii sunt diferiţi caformă: spiralaţi, drepţi sau curbaţi.Sporii sunt de asemenea variaţi ca formă, fiind sferici ovali, alungiţi sau cilindrici.Suprafaţa sporilor este netedă sau prezintă diverse ornamentaţii.Actinomicetele produc pigmenţi care dau miceliului aerian culori diferite (galben,portocaliu, roşu, violet până la albastru sau cenuşiu). La unele specii pigmenţii difuzează înmediu.Metabolism. O particularitate a fiziologiei actinomicetelor este modul lor de nutriţieomnivor, care le permite să se dezvolte pe substraturi organice dintre cele mai diferite.În condiţii naturale, pe resturi vegetale actinomicetele încep să se dezvolte numai dupăce bacteriile şi ciupercile au încetat să se mai multiplice, atunci când toate substanţele uşorasimilabile din resturile vegetale au fost descompuse de predecesorii lor.Capacitatea lor de a degrada substanţele organice dintre cele mai complexe le conferă unrol important în natură, în special, în descompunerea substanţelor organice din nămoluri şi sol.În sol, acestea participă la degradarea biologică şi mineralizarea substanţelor organice.Importanţa lor practică este legată în mod deosebit prin intermediul speciilor genuluiStreptomyces, de producere de substanţe antibiotice (până în prezent peste 500 de antibioticedistincte).Aproximativ 50 % din tulpinile izolate în natură produc antibiotice.Unele actinomicete produc boli la plante, animale şi om.Rolul bacteriilor în naturăBacteriile care trăiesc în natură joacă un rol important în mineralizarea compuşilororganici, contribuind astfel la realizarea circuitului elementelor în natură (azotul, fosforul,potasiul, calciul, magneziul şi microelementele).Bacteriile contribuie şi la formarea substanţelor humice, îmbogăţind solul în materieorganică. Prin unele substanţe bacteriene de natură mucilaginoasă cum sunt polizaharidele5

capsulare, acestea contribuie la agregarea particulelor de sol, deci la îmbunătăţirea structuriisolului.Patogeneza bacteriilorPrin patogeneză se înţeleg toate fazele de evoluţie a bolii care încep cu venirea agentuluipatogen în contact cu planta gazdă şi se termină cu moartea sau însănătoşirea acesteia. Fazeleevoluţiei bolii pot fi următoarele: contaminarea, infecţia, incubaţia sau colonizarea bacteriei îninteriorul plantei gazdă, dăunarea sau rezistenţa plantei.Pătrunderea bacteriilor fitopatogene în plante se face prin deschiderile naturale sau prinrăni. Cele mai importante deschideri naturale sunt stomatele. Pentru alte bacterii principala calede pătrundere sau chiar singura cale de pătrundere în interiorul plantelor sunt rănile produse deinsecte, grindină, om sau căderea frunzelor. Infectarea ţesuturilor plantei este dependentă deinoculul potenţial care reprezintă numărul de germeni paraziţi din imediata apropiere a plantei.Cantitatea inoculului iniţial joacă un rol mai puţin important în comparaţie cu alţi factori carecontribuie la infecţie. Imediat după pătrunderea bacteriilor în ţesuturile plantelor gazdă urmeazăo perioadă de infecţie latentă de durată diferită în funcţie de condiţiile concrete. De multe oristarea de latenţă durează destul de mult cum este cazul lui Clavibacter. michiganensis ssp.sepedonicus, care poate persista timp îndelungat în tuberculi fără a produce infecţii propriu-zise.După starea de infecţie latentă urmează de obicei faza de stabilire a unor raporturi parazitareîntre bacterie şi gazdă. În cursul acestei perioade bacteria patogenă se dezvoltă în interiorulţesuturilor invadate iar planta gazdă reacţionează prin diferite sisteme de apărare împotriva sa.Invadarea plantei gazdă se caracterizează prin răspândirea bacteriei patogene în interiorulplantei pornind de la locul infecţiei. Speciile fitopatogene se răspândesc de regulă intercelularsau prin vasele conducătoare (xilem). Specia Cms se poate răspândii prin vasele conducătoare –xilem şi floem. O data prezente în ţesuturile plantei gazdă bacteriile îşi desfăşoară activitateametabolică în funcţie de condiţiile concrete pe care le găsesc în interiorul acestora. Principalacale de acţiune asupra gazdei este cea enzimatică. Bacteriile fitopatogene necesită pentrudezvoltarea lor substanţe pe care le găsesc ca atare în ţesuturile invadate. Fluidul din spaţiileintercelulare şi din vasele conducătoare conţin din abundenţă toate substanţele nutritivenecesare înmulţirii bacteriilor fitopatogene. Cu toate acestea bacteriile fitopatogene se dezvoltăo perioadă destul de scurtă în cadrul sistemelor gazdă, plantelor non-gazdă sau rezistente.Rezistenţa plantelor faţă de bacterii: poate fi înăscută sau performantă şi dobândită sauindusă (Severin, 1972). Rezistenţa înăscută este dată de factori care există în plantă înainte şiindependent de infecţie. Rezistenţa dobândită se datorează unor compuşi noi sau eliberaţi,activaţi şi formaţi în plante ca urmare a unei infecţii. Reacţia de hipersensibilitate constă înaceea că o celulă sau grupe de celule ale plantelor gazdă mor într-un timp foarte scurt ca urmarea acţiunii unor toxineGenul Clavibacter a fost până de curând Corynebacterium. Clavibacter michiganensissubsp. sepedonicus este sinonim cu Corynebacterium sepedonicum (Carlson & Vidaver 1982).Prima subspecie izolată de C. michiganensis a fost subspecia michiganense care producecancerul tomatelor. A fost izolată de către E.F. Smith în 1910 în Grand Rapids, Michigan, şiiniţial a fost denumită Bacterium michiganense, după care la scurt timp a fost re-botezatăAplanobacter michiganense (Smith 1920).Este un organism de carantină fitosanitară (EPPO A2; anexa IAII a Directivei Consiliului EC2000/29/EC).Prima raportare a bacteriei Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus a fost făcută deAppel (1906) în Germania, dar patogenul a fost descris în anul 1918 (Spieckerman& Kotthoff,1918). Experimentările au concluzionat faptul că în cazul gândacului din Colorado atât larvelecât şi adulţii pot fi vectori ai patogenului. Transmiterea este de tip mecanic. Afidele pot fi deasemenea vectori, dar nu a fost confirmată posibilitatea achiziţionării şi transmiterii bacteriei decătre cicade. Cercetările internaţionale s-au axat în număr impresionant pe clasificarea,descrierea şi importanţa bacteriei, structura genomului, a celulei, metabolismul şi ciclul de6

viaţă. Până la acest moment se cunoaşte că Cms este o bacterie gram-pozitivă a cărei morfologieşi biochimie este similară cu a altor sub-specii de bacterii gram-pozitive responsabile de opaletă largă de boli ale plantelor. Este o bacterie pleomorfă, aerobă care poate creşte lent încondiţii anaerobe. Nu formează spori şi nu rezistă la temperaturi ridicate. Temperatura optimăpentru dezvoltare şi înmulţire este de 25-29°C.Putregaiul inelar al cartofului este cea mai dificilă şi mai temută boală infecţiosă acartofului. Daunele directe pot atinge 50% -100% din producţia recoltată şi depozitată. Infecţiaconduce la distrugerea ţesuturilor vasculare urmată de ofilirea, uscarea şi în final de moarteaplantelor. Tuberculii bolnavi putrezesc în camp şi în depozit. Pierderile indirecte includcosturile de dezinfecţie şi cele ale neutralizării cartofului infectat precum şi cele ale interziceriiexportului.Sursa naturală a infecţiei a fost depistată doar la cartof. Sfecla de zahăr a fost semnalată ca fiindgazdă asimptomatică , bacteria fiind găsită şi în sămânţa de sfeclă de zahăr (Bugbee &Gudmestad, 1988). Prin teste de inoculare au fost depistate ca fiind susceptibile tomatele şivinetele, care aparţin de asemenea Fam. Solanaceae.Până în prezent nu există metode chimice sau biologice pentru controlul acestei bacterioze. Înprocesul de ameliorare au fost obţinute soiuri tolerante cu o slabă răspândire. Cele maiimportante metode de control au în vedere producerea cartofului pentru sămânţă liber depatogen, o legislaţie de certificare şi testare foarte strictă, sanitaţia.Sistematica şi filogenia genului ClavibacterGenul Clavibacter cuprinde specii bacteriene fitopatogene ce afectează culturi de plantemono- şi dicotiledonate cu importanţă economică. Aparţine categoriei de bacterii Gram-pozitivecu %G+C ridicat din familia Microbacteriaceae. Iniţial genul Clavibacter conţinea numeroasespecii, însă în urma cercetărilor recente s-a facut o re-clasificare a tuturor speciilor în noi genuri,cu excepţia speciei Clavibacter michiganensis. Utilizarea secvenţelor de ADN codificatoarepentru ARN 16S ca instrumente taxonomice s-a dovedit a fi foarte folositoare şi de încredere, înclasificarea microorganismelor, inclusiv a celor necultivabile.Pe baza compoziţiei peretelui celular (conţinutul în acid 2, 4 -diaminobutiric), Davis şi colab.(1984) au propus ca genul Clavibacter să cuprindă 5 specii şi mai multe subspecii de bacteriifitopatogene.Analizele filogenetice bazate pe secvenţele ADN 16S au arătat că speciile şi subspeciilegenurilor Clavibacter şi Rathayibacter formează o cladă monofiletică separată de speciilegenului Corynebacterium. În interiorul cladei Clavibacter-Rathayibacter se află patru subcladefilogenetice cu 10 taxoni distincţi: (I) specia C. michiganensis; (II) specia C. xyli; (III) speciileR. iranicus şi R. tritici; şi (IV), specia R. rathayi. Primele trei subclade formează un clastermonofiletic, parafiletic de R. rathayi.Pe baza analizelor RFLP (Restriction Fragment Length Polymorphism) şi de amplificare printehnica PCR a secvenţelor de ADN 16S, a fost elaborat un nou sistem de clasificare a taxonilor.Grupurile delimitate pe baza pattern-urilor RFLP a secvenţelor de ADN 16S au coincis cusubcladele delimitate pe baza analizelor de filogenie. Spre deosebire de sistemele de clasificareprecedente, bazate în principal pe trăsăturile fenotipice, analizele RFLP au permis o diferenţiererapidă a speciilor şi subspeciilor în două genuri Clavibacter şi Rathayibacter (Lee şi colab.,1997). Exista puţine date cu privire la biologia speciei Clavibacter michiganensis şi asubspeciilor pe care le cuprinde, ce sunt diferenţiate pe baza specificităţii de gazdă (Lee şicolab., 1997).Bacteria sau populaţia de Cms este relativ omogenă în comparaţie cu subspeciaClavibacter michiganensis subsp. michiganensis (Smith) Davis et al, agentul etiologic al ofiliriibacteriene la tomate. O anumită diversitate se întâlneşte la nivelul morfologiei coloniilor pemediu cu agar, care pot fi alb-cremoase până la galben deschis, uscate, mucoide sau fluide. Ratade creştere a tulpinilor non-fluide este adesea redusă, atât pe mediu de cultură, cât şi in planta.Diversitatea se mai poate observa şi în cazul morfologiei celulelor. BOX-PCR, o tehnică de7

fingerprinting genetic bazată pe utilizarea de primeri specifici faţă de secvenţe repetitiverăspândite în întregul genom bacterian, a evidenţiat faptul că tulpinile de Cms. formează ungrup strâns cu o similaritate de peste 80% (Smith şi colab., 2000). Această tehnică nu a realizato distincţie între tulpinile uscate şi cele fluide.Studiile efectuate cu ajutorul tehnicii de biologie moleculară AFLP (Amplified FragmentLengh Polimorphism), au relevat un nivel mai mare de heterogenitate al tulpinilor de Cms decâtcel evidenţiat de tehnica BOX-PCR, aceste tulpini fiind însă mult mai strâns înrudite decât celeaparţinând altor subspecii ale genului Clavibacter. Nu a fost stabilită nici o relaţie întremorfologia coloniilor şi modelul de fingerprinting (amprentare). Majoritatea tulpinilor prezintăplasmida pCS1, aceasta fiind utilizată pentru obţinerea de primeri specifici pentru tehnicile dedetecţie bazate pe PCR (Polymerase Chain Reaction). În studii de analiză a profilului de acizigraşi, tulpinile de Cms formează un grup strâns, care se suprapune parţial peste profilurile altorsubspecii în cadrul speciei. Şi în privinţa serologiei se poate observa o mică variaţie. Serurilepoliclonale specifice faţă de întreaga celulă şi serurile monoclonale specifice faţă de uncomponent al peretelui celular sunt utile în detecţia prin tehnicile de imunofluorescenţă a tuturortulpinilor testate (De Boer şi Wieczorek, 1984). Un ser monoclonal specific faţă de ocomponentă solubilă, utilizat în tehnica ELISA, nu a dat rezultate pozitive în cazul tupiniloruscate non-mucoide, datorită absenţei polizaharidelor extracelulare (De Boer şi colab., 1986).Cu toate acestea, serurile testate (policlonale şi monoclonale) determină reacţii încrucişate cutulpini bacteriene neînrudite, conducând la rezultate fals-pozitive.În cadrul UE controlul acestui organism este supus Directivei Consiliului 2000/29 şi aunei Directive Specifice a Consiliului 93/85/EEC, transpusă în legislaţia naţională prinHotărârea Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare aOrdonanţei Guvernului nr.136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şirăspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România.Clavibacter michiganensis subsp. sepedonicus (Spieckermann & Kotthoff) Dye & Kempputregaiul inelar al cartofuluiAlte denumiri ştiinţificeAplanobacter sepedonicus (Spieckermann & Kotthoff) Smith 1920Bacterium sepedonicum Spieckermann & Kotthoff 1914Corynebacterium michiganense pv. sepedonicum (Spieckermann & Kotthoff) Dye & Kemp1977Corynebacterium michiganense subsp. sepedonicum (Spieckermann & Kotthoff 1914)Carlson & Vidaver 1982Corynebacterium sepedonicum (Spieckermann & Kotthoff 1914) Skaptason & Burk. 1942Mycobacterium sepedonicum (Spieckermann & Kotthoff) Krasil'nikov 1949Phytomonas sepedonica (Spieckermann & Kotthoff) Magrou 1937Pseudobacterium sepedonicum (Spieckermann & Kotthoff) Krasil'nikov 1949ÎNCADRARE SISTEMATICĂDomeniul: BacteriaPhylum: ActinobacteriaClasa: ActinobacteriaSubclasa: ActinobacteridaeOrdinul: ActinomycetalesSubordinul: MicrococcineaeFamilia: MicrobacteriaceaeGenul: ClavibacterSpecia: Clavibacter michiganensis subsp. sepedonicus8

Distribuţia geografică. Algeria, Danemarca, Finlanda, Norvegia, România, Polonia, Rusia(partea europeană, Siberia; o largă răspândire), Suedia şi Ucraina. In Germania (Schleswig-Holstein), a fost depistată bacteria, dar nu au mai fost semnalate recente extinderi ale arealului,de aceea boala nu este considerată endemică. Există rapoarte care semnalează bacterioza înBelgia, Cehia, Grecia, Slovacia and Elveţia.Asia: China (Anhui, Hebei, Heilongjiang, Henan, Hunan, Jiangsu, Ningxia, Shaanxi, Yunnan,Zhejiang), Japonia, Kazakhstan, Korea de Nord, Korea de Sud, Nepal, Rusia (Siberia), Taiwan,Uzbekistan. Rapoarte neconfirmate vin din Afganistan, China, Cambodgia, Liban şi Vietnam.Africa: Algeria.America de Nord: Canada (British Columbia până în Newfoundland şi Nova Scotia) USA(Idaho, Kansas, Maine, New York, North Dakota, Oregon, Washington, Wisconsin). Rapoarteneconfirmate din Mexico.America Centrală: rapoarte neconfirmate din Costa Rica, Haiti şi Panama.America de Sud: Peru. Rapoarte neconfirmate din Venezuela.= prezent, nu există date noi = largă răspândire = localizat= confirmat şi subiect de carantină = ocazional, puţine rapoarte= evidenţă patogen = ultima raportare = prezenţă neconfirmată= consultaţi harta regională pentru distribuţia pe ţarăPutregaiul inelar al cartofului produs de bacteria gram pozitivă Clavibactermichiganense ssp. sepedonicus este considerat o problemă foarte serioasă pentru sistemul deproducere al cartofului pentru sămânţă. Detectarea bacteriei în ţările din centrul şi sudul Europeisugerează faptul că aceasta nu se limitează doar la zonele cu temperaturi scăzute. La multesoiuri de cartof simptomele foliare apar mai ales sub forma unor cloroze internervuriene, urmatede uscare şi necrozare, în timp ce simptomele pe tuberculi includ distrugerea ţesuturilorvasculare. Temperatura, umiditatea şi fertilitatea solului afectează modul de manifestare asimptomelor. Genotipul şi concentraţia de inocul influenţează în mod profund simptomaticaatacului la foliaj şi tuberculi. Efectul cantităţii de inocul şi soiul cultivat variază mult uneori înmod neprevăzut în funcţie de condiţiile de mediu. Putrgaiul inelar al cartofului nu poate ficontrolat decât printr-o politică de toleranţă zero manifestat la inspecţiile de după recoltareacartofului. Infecţiile latente cu C. michiganensis şi persistenţa surselor de inocul suntprincipalele cauze cărora li se datorează inabilitatea eradicării acestei bacterioze pe bazasimptomelor vizuale. Apriţia şi manifestarea acestei boli în state ale Comunităţii Europenesituate în sudul şi nordul Europei arată clar faptul că pentru eradicarea bolii sunt necesare multmai multe informaţii privind epidemilogia patogenului. Până în prezent există puţine informaţiireferitoare la relaţiile dintre dezvoltarea populaţiilor bacteriei Clavibacter şi diferitele condiţiiclimatice. Deşi CMS este un real pericol pentru sistemele naţionale de producere a sămânţeiexistă puţine informaţii legate de pierderile de producţie în diferite condiţii climatice.9

MorfologieFitopatogenul Cms. este o subspecie bacteriană Gram-pozitivă pleomorfă, având oformă de bacil uşor oval, imobil cu dimensiuni cuprinse intre 0,6-1,4 x 0,3-0,6 μm (Hayward siWaterston, 1964), atrih, la un capăt polar prezentând uneori câteva dilatari. Coloniile suntmucilaginoase, de tip S, albe translucide. Pe mediul cartof-agar, la 21-22ºC, coloniile sunt mari,bombate şi, de obicei, sferice. Pe geloză nutritivă, coloniile apar după 8-10 zile, fiind demărimea unei gămălii de ac. Pe felii de cartof, după 4-5 zile se dezvoltă o culturămucilaginoasă, gălbuie sau alb-murdară (Severin, 2006). La microscopul cu epifluorescenţă potfi observate deseori formaţiuni celulare în formă de L sau V. Uneori, în extractele vegetaleinfectate, pot apărea celule cu forme cocoide, iar după creştere pe mediu cu agar, apar din nouformele de bacili. Bacteria Cms. este aerobă şi creşte încet în condiţii anaerobe. Nu formeazăspori şi nu rezistă la temperaturi înalte (Van der Wolf şi colab., 2005). Celulele de Cms prezintăun perete celular alcătuit predominant din peptidoglicani (în special acid diamino-butiric).Bacteria este foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic şi biochimic cu alte subspeciide Clavibacter michiganensis, patogene la plante.Genul de care aparţine această bacterie se caracterizează prin non-mobilitate, prinprezenţă în peretele celular a D-şi L-diaminobutirate, a menaquinonei MK-9, a poliaminelorspermine şi spermidină. Genomul complet al lui Cms a fost descifrat. Datele au fost furnizate deNational Center for Biotechnology Information Center (NCBI). Genomul bacteriei constă dintrunsingur cromozom circular (3,258,645 bp, 72.56 % G+C, 3016 gene), o plasmidă lineară(pSCL1) (94,603 bp, 68.83 % G+C) şi una circulară (pSCL1)(50,350 bp, 67.46 % G+C).Rezultatele ştiinţifice au indicat faptul că patogenitatea bacteriei este asociată cu două plasmidepSC1 şi pSCL1. Au fost puşi în evidenţă şi codificaţi cromozomii pentru genele de rezistenţăantibiotică şi cele mai multe gene relevante pentru ecologia microbială. Unele gene împiedicăstresul oxidativ şi includ proteine de sinteză, permeaze pentru ionii de fier, proteine implicate îndetoxifierea organismelor în cazul întoxicării cu metale grele, catalaze, numeroasele peroxidazeşi superoxidismutaze, proteinele rezistente la hidroperoxizi, proteine care pot lega hemul, saucare pot imobiliza fierul, proteine pentru rezistenţa de suprafaţă şi pectat liazele. Un grup decercetători de la Trust Sanger Institute United Kingdom, Colorado State University, Universityof Minnesota, The Ohio State University au analizat secveţele genomului lui Cms şi l-aucomparat cu cea a patogenilor înrudiţi. S-a evidenţiat o recentă şi dramatică evoluţie.Genomul bacteriei conţine 106 elemente secvenţiale de inserţie, care joacă un rol foarteactiv în re-aranjarea cromozomilor. Există 110 pseudo-gene cu mare reprezentare în funcţiiasociate cu metabolismul carbohidraţilor, regularizarea transcripţiilor şi în patogenitate.Structura genomului bacteriei şi datele evoluţionare sugerează faptul că recent a avut loc o readaptarela mediul de viaţă într-o nişă restrictivă în care diversitatea nutrienţilor şi probabilcompetiţia sunt foarte scăzute. În timp ce alţi membrii ai speciei C. michiganensis pot creşteîntr-o varietate mare de nişe cu condiţii de mediu diferite şi asociaţii de plante, C. michiganensisssp. sepedonicus este aproape în totalitate restrictiv la sistemul vascular al plantei gazdă.Adaptarea la o nişă foarte îngustă a permis încetarea producerii unor gene. Abundenţa depseudo-gene sugerează faptul că bacteria a pierdut o parte din capacitatea sa de adaptare lamedii ostile sau variate. Studii filogenetice au permis calsificarea şi identificarea patogenului.Studiul genomului a condus către indentificarea de noi proteine efectoare patogene a căroridentificare joacă un rol foarte important în dezvoltarea tehnicilor moderne de abordare acontrolului bolii inclusiv prin markerii ţintă şi prin identificarea alelelor rezistente în liniile deameliorare la cartof.10

Structura cromozomului simplu de C. michiganensis ssp. sepedonicus(Bentley SD, et al 2008)Celule bacteriene de C. michiganensis ssp. sepedonicusDr Solke H. De Boer, Canadian Food Inspection Agency Obtained from Pests and DiseasesImage Library11

Simptome:În contextul climatic european rareori simptomele pot fi observate pe teren, iar atuncicând acest lucru este posibil cele mai vizibile sunt simptomele de la sfârşitul perioadei devegetaţie a cartofului (60-70 de zile de la plantare). De asemenea, adesea simptomele pot fimascate de cele ale altor boli, de vătămări mecanice sau îmbătrânire sau să fie confundate cuacestea. Aşadar, simptomele pot trece cu uşurinţă neobservate în momentul inspecţiei pe teren.Simptomele veştejirii sunt foarte diferite de cele care caracterizează veştejirea bacteriană. Îngeneral, prima progresează lent şi se limitează iniţial la marginea frunzelor. Frunzele tinereinfectate continuă adesea să crească, dar într-o manieră mai puţin evidentă în locurile infectate,ceea ce face ca frunzele respective să aibă forme neregulate. Frunzele atinse de obstrucţiaţesuturilor vasculare situate mai jos pe tulpină prezintă pete clorotice intercostale de culoaregalbenă sau portocalie. Frunzele şi tulpinile infectate mor sau frunzele şi tuberculii scad îndimensiuni. Uneori se manifestă o atrofiere a plantelor. La unele soiuri de cartof apar rozete defrunze tipice în vârful tulpinilor.Simptome de atac pe frunze şi în tuberculi datorate infecţiei cu CmsPe tuberculii de cartof primele simptome apar mai ales în apropierea stolonului, cu unaspect uşor sticlos sau translucid al ţesutului, fără înmuiere în jurul sistemului vascular. Inelulvascular poate prezenta, la stolon, o culoare uşor mai închisă decât de obicei. Primele simptomesunt o culoare gălbuie a inelului vascular şi faptul că în momentul în care se apasă uşor petubercul, din vase ies coloane de materie alb-gălbuie cu consistenţa asemănătoare cu brânza.Exudatul conţine milioane de bacterii. Poate apărea o înnegrire a ţesutului vascular. În acest12

stadiu, tuberculul de cartof prezintă simptome asemănătoare cu cele ale veştejirii bacterieneprodusă de Ralstonia solanacearum. Într-o primă fază, simptomele se limitează la o parte ainelului vascular care nu este neapărat aproape de stolon, înainte de a se răspândi treptat pe totinelul. Pe măsură ce infecţia progresează, ţesuturile vasculare sunt distruse, iar cortexul exteriorse poate separa de cortexul interior. În stadiile avansate ale infecţiei, la suprafaţa tubercululuiapar fisuri cu marginile colorate în roşu -brun. În mai multe cazuri observate recent în Europa seconstată o putrezire simultană a cortexului central şi a inelului vascular, care antrenează oinfestare secundară cu găurire internă şi necroză. O infestare fungică sau bacteriană secundarăpoate masca simptomele şi poate fi dificil sau chiar imposibil să se distingă simptomeleavansate ale veştejirii bacteriene de simptomele altor putregaiuri ale tuberculilor. Nu trebuieexcluse nici formele asimptomatice.Spre deosebire de infecţia cu Ralstonia solanacearum, exudatul bacterian nu se elimină în modspontan fără exercitarea unei presiuni asupra tuberculului secţionat, colţii nu mor prematur,mucozitatea bacteriană nu este eliminată prin ochi şi pe aceştia nu aderă la recoltare particole depământ. Bacterioza produsă de C. michiganensis poate fi uneori confundată cu dăunareaprodusă de temperatirile scăzute.In Europa pierderile economice sunt relativ scăzute, dar costurile pentru declasarealoturilor de sămânţă infestate, pentru măsurile de control şi pierderea pieţelor externe sunt mari.Când sămânţa este deteriorată prin tăiere procentul de infecţie poate fi peste 80%. Rapoarteconstatatoare provin din 31 de ţări de pe 5 continente. Din fericire, in Scoţia şi Olanda,principalele producătoare de sămânţă din Europa, Clavibacter a fost depistat doar sporadic. Seştie relativ puţin cu privire la patogenitatea Clavibacter.Tubercul cu atac de Cms13

Simptone de atac la tuberculi (van de Wolf, 2005)14

EpidemiologieÎn general, bacteriile fitopatogene au un ciclu de viaţă discontinuu; pe de o parte, fazapatogenă alternează cu faza nepatogenă, pe de altă parte, o fază cu activitate biologică intensăeste succedată de o fază de latenţă în care, datorită condiţiilor neprielnice, bacteriile îşi reductotal activitatea metabolică până la apariţia condiţiilor favorabile. S-a observat ca cele maiputernice şi mai rapide infecţii şi îmbolnăviri ale ţesuturilor se produc la temperaturi între 18 şi24ºC, la o umiditate atmosferică de peste 50%. Cercetarea fazei nepatogene (latente) prezintă oimportanţă practică deosebită, populaţia bacteriană din această fază constituind inoculul primarpentru iniţierea bolii. Principalele mijloace de diseminare sunt: utilizarea de sămânţă infectată,echipamente, utilaje şi spaţii de depozitare contaminate.Loturile de cartof infectate sunt principala sursă de diseminare la distanţă a bacteriei.Cms nu poate intra intr-un tubercul intact având nevoie de răni sau deschideri naturale înacesta. În timpul activităţilor care pot produce rănirea tuberculilor ( pre-încolţire, plantare,recoltare, condiţionare şi păstrare) bacteria poate fi uşor răspândită. Potenţial există riscul carăspândirea să se facă şi prin intermediul insectelor care produc răni (afide, gândacul dinColorado), deşi rolul acestora în epidemilogie este deocamdată neclar.Până în prezent nu există date certe care să certifice diseminarea de la o plantă la alta viasol. Cms poate supravieţui aproximativ 10 zile pe suprafaţa apelor. În această perioadă populaţiabacteriei scade drastic datorită diluţiei sau morţii acesteia. Şansele ca Cms să fie răspândită cuapa de irigaţie este scăzută, cu toate că o plantă care creşte în apă sau de-a lungul acestora poatefi gazdă şi mediu de multiplicare pentru bacterie.Cms poate persista perioade lungi de timp (peste 2 ani) pe suprafaţa diferitelor materiale,inclusiv pe fier, lemn, cauciuc, plastic. Supravieţuirea este puternic favorizată de umiditateascăzută (10%) şi de temperaturi sub 10°C. Bacteria este rezidentă a solului. Numai latemperaturi scăzute perioada de supravieţuire depăşeşte 1 an, dar imediat ce temperaturiledepăşesc 15°C supravieţuirea bacteriei se reduce la câteva săptămâni. Persistenţa este deasemenea favorizată de o umiditate scăzută, deşi temperatura este factorul decisiv. De asemeneaîngheţul şi dezgeţul repetat afectează într-o mică măsură capacitatea de supravieţuire a bacteriei.Tipul solului (nisipos, argilos) nu joacă un rol important în epidemilogia acestui organismpatogen. Încercările de a infecta tuberculii de cartof prin cultivarea lor în soluri infectate cu Cmsnu au dat rezultate.Paleta plantelor gazdă se reduce la cartof, tomate, vinete şi câteva specii de buruieni din fam.Solanaceae. Cms crează probleme numai la cartoful înmulţit pe cale vegetativă, nu şi la tomatesau vinete la care înmulţirea are loc prin seminţe. Cms nu poate coloniza Solanum ducamarasau S. nigrum două specii de buruieni importante în Europa. După inoculare prin tulpină, Cmspoate produce simptome ale bolii la Brassica napus şi Urtica dioica, deşi densitatea populaţieieste redusă chiar în plantele infectate.ControlulÎn toate statele Uniunii Europene Cms este un organism de carantină, sub strictulcontrol al Directivelor 200/29/EC şi 93/85EEC, cu scopul de a preveni pătrunderea şirăspândirea bacteriei şi eradicarea acesteia din UE. Eradicarea Cms dintr-o regiune implicămăsuri eficiente, grele, dar disponibile pe care trebuie să le impună organismele de inspecţie şitestare a cartofului pentru sămânţă, folosirea exclusivă a sămânţei de cartof sănătoasă provenitădin zone libere de patogen, şi aplicarea şi respectarea măsurilor de igienă.Inspectorii au un rol important în monitorizarea culturilor, dar nu sunt capabili să dectectezeinfecţiile latente. Simptomele apar de cele mai multe ori la sfârşitul perioadei de vegetaţie acartofului şi pot trece neobservate datorită distrugerii timpurii a vegetaţiei. De asemenea,simptomele pot fi deseori mascate de alte boli sau de senescenţa naturală a plantelor de cartof.15

Directiva 93/85/ECC recomandă pentru testele de laborator mostre de 200 tuberculi/25 tone,ceea ce permite o detectare corectă a putregaiului inelar (P< 0.05), la o incidenţă mai mare de1.5%. Cu toate acestea un lot nu poate fi declarat liber de bacterie numai în urma testelor şianalizării mostrelor. În unele situaţii poate fi nevoie să fie ridicate şi analizate mai multe mostredin acelaşi lot.Protocolul de testare începe în mod normal cu pre-scrinningul Cms cu imunoflorescenţă.Dacă acesta este pozitiv mostrele sunt injectate în tulpini de vinete pentru creşterea şi înmulţireapatogenului. Mostrele de vinete sunt plantate într-un mediu semi-selectiv iar coloniile cu omorfologie tipică sunt plasate pe culturi pure.Din punct de vedere genetic, serologic şi biochimic bacteria care produce putregaiul inelar esterelativ omogenă. Principalele variaţii care apar între rase se datorează cantităţii de polizaharideextracelulare conţinute în exudatul bacterian. Metodele serologice bazate pe anticorpiipoliclonali reacţionează cu aproape toate rasele de Cms, dar dau reacţii încrucişate cu alte tipuride bacterii prezente în extractele din tuberculi. Anticorpii monoclonali sunt produşi cu o foartemare specificitate. Pentru detecţia şi identificarea Cms din extractele din tuberculi au fostdezvoltate o serie de tehnici moleculare, inclusiv tehnica hibridizării in situ . Tehnicile care sebazează pe amplificare pot da deseori rezultate fals- pozitive datorită contaminării încrucişatesau fals-negative datorită inhibării compuşilor după extragerea mostrelor de plante. Cel maieficient mijloc de a prevenii infecţia cu bacteria care produce putregaiul inelar al cartofului esteacela de a exclude patogenul din sistemul de producere al cartofului pentru sămânţă. Nu trebuiefolosită decât sămânţă certificată, selectată dintr-un loc în care nu a fost detectat patogenul. Cutoate acestea nimic nu poate garanta faptul că lotul de cartof pentru sămânţă este liber debacterie dar supravegherea intensă şi repetată creşte încrederea în statul de zonă liberă depatogen.O igienă strictă este o măsură importantă în controlul bolii. Echipamentele şi utilajelefolosite trebuie atent dezinfectate, de exemplu cu glutar-aldehidă, hipocloritFactorii care influenţează dezvoltarea boliiÎn experimentele executate pentru decelarea factorilor care influenţează dezvoltareabacteriei au fost folosite două metode de inoculare. Amândouă s-au dovedit foarte eficienteatâta timp cât Cms a fost transferată în ţesutul vascular, ceea ce indică faptul că pentrumanifestarea simptomelor bolii bacteria trebuie să pătrundă în ţesutul vascular. În general înzonele din nordul Statelor Unite şi ale Europei primele simptome pe tulpini şi tuberculi suntobservate în general la 90-100 de zile de la plantare. La soiurile de cartof tolerante (Desiree)simptomele de boală sunt mult mai puţin evidente comparativ cu soiurile sensibile. Densitateacelulelor în tulpinile tolerante şi sensibile sunt în general similare, dar în tuberculii soiurilortolerante densitatea celulară este deseori mai redusă. Prezenţa celulelor cu densitate mare a Cmsîn soiurile tolerante creşte riscul folosirii acestor soiuri tolerante cu infecţie mare de bacterie,ceea ce duce la diseminarea rapidă a acesteia.TemperaturaCu toate că temperaturile scăzute sunt favorabile supravieţuirii bacteriei, temperaturileridicate stimulează dezvoltarea bolii. Exprimarea simptomelor în condiţii experimentale de serăeste mai rapidă la 22-23°C comparativ cu 16-18 sau 4°C. în experimentele executate încamerele climatizate, simptomele de ofilire au apărut mai devreme la un regim al temperaturilorde 24° C timp de 24 de ore comparativ cu un regim de 24° C timp de 12 ofe şi 5°C timp de 12ore. După 45 de zile, densitatea celulelor din tulpini nu a fost diferită. Temperaturile ridicate dinluna august induc dezvoltarea simptomelor. Pe frunze simptomele apar de obicei după perioadade înflorit a cartofului adică după jumătatea perioadei de vegetaţie. În multe locuri din Europa,este puţin probabil ca bacteria să fie observată în culturile de cartof pentru sămânţă datorităfaptului că la acestea se întrerupe prin distrugerea timpurie a vegetaţiei datorită risculuiinfectării cu viruşii transmişi de către afide. De asemenea temperatura ridicată a solului16

favorizează dezvoltarea bolii. Tuberculi inoculaţi cu Clavibacter şi plantaţi în solul ţinut latemperaturi constante de 16, 19, 21, 25, 28, 31, 34 °C au dezvoltat mult mai rapid simptomelebolii la temperatura de 25°C. Temperaturi optime de dezvoltare pentru bacterie sunt celecuprinse între 18-22°C, iar la 26-30°C dezvoltarea este întârziată. Variaţiile care apar se potdatora tipului de sol, condiţiilor oferite de acesta şi diferitelor rase de Clavibacter.Temperatura reprezinta factorul critic în producerea infecţiei. Bacteria C. m. ssp.sepedonicus se dezvoltă la temperaturi scăzute. Apariţia simptomelor este mai rapidă latemperaturi cuprinse intre 22-30ºC decât la 16-18ºC sau la 4ºC (Eddins, 1939).În experimentele realizate în camere aclimatizate, veştejirea produsă ca urmare ainfecţiei cu Cms. s-a produs mai repede la o temperatura de 24ºC timp de 24 ore, decât la 5°Ctimp de 12 ore (Bishop & Slack, 1982). În majoritatea zonelor de producţie a cartofului estepuţin probabilă observarea simptomelor foliare, deoarece partea foliară este distrusă relativtimpuriu pentru a prevenii transmiterea virusurilor prin intermediul afidelor. Optimul decreştere a bacteriei este relativ jos (21ºC). Temperatura optimă a solului pentru dezvoltarea boliieste de 19-28°C. La temperaturi mai mari de 31ºC dezvoltarea bolii este oprită. Unele soiuriprezintă o rezistenţă ridicată faţă de boală, folosirea lor fiind recomandată în vederea preveniriipagubelor.Umiditatea soluluiIrigaţiile frecvente ale culturilor de cartof pot favoriza dezvoltarea mai rapidă a bolii.Apa de irigaţie poate contribui la stimularea transportului rapid al bacteriei prin sistemulvascular al plantei.LuminaDezvoltarea simptomelor de boală poate fi întârziată la un in-put al luminii de 103W.cm -2 ./h comparativ cu un input de 45 sau 74 W cm -2 .h. se pare că lumina are un efectindirect, via fiziologia plantei. Dezvoltarea târzie a simptomelor în timpul perioadei de vegetaţiea cartofului se pare că este legată de această dependenţă de lumină.Compoziţia soluluiFactorii abiotici ai solului, cum sunt compoziţia în minerale şi în nutrienţi joacă un rolimportant în dezvoltarea bolii, dar interacţiunile dintre aceşti factori nu au fost pe deplinanalizaţi. În general concentraţiile mari în fosfor şi mai ales în nitraţi duc la scăderea rezistenţeiplantelor.Pierderile economiceBacterioza a fost depistată în aproximativ 31 de state distribuite pe toate continentelelumii. Boala nu a fost depistată niciodată în Australia. În Europa, bacterioza a fost descrisăpentru prima dată în Germania în 1906 iar în America de Nord şi Quebec în anul 1931.Începând din 1940 Clavibacter a fost prezent în toate zonele mari producătoare de cartof, ceeace indică faptul că fără măsuri ferme acest agent patogen de carantină se răspândeşte curapiditate prin cartoful pentru sămânţă. În Europa bacteria este prezentă mai ales în Scandinaviaşi în Germania. Din fericire în Scoţia şi în Olanda, două ţări mari producătoare de cartof estedepistată destul de rar.Cms, este considerat organism de carantină cu zero toleranţă. Un singur tubercul infectat poateproduce pierderi economice importante. Acestea pot fi produse în trei feluri diferite.17

1. Pierderi de producţie directe în perioada dezvoltării şi a depozitării;2. Prin respingerea loturilor de cartof pentru sămânţă, la care se adaugă costurile măsurilorde control ce trebuie întreprinse;3. Prin pierderea pieţelor de export sau datorită dificultăţilor de a redeschide noi pieţe.Spre exemplu Canada şi SUA au mari dificultăţi în exportul cartofului pentru sămânţă înEuropa datorită bacteriei Calvibacter.În trecut în Canada şi SUA pierderile directe ale culturilor de cartof şi cele datoraterespingerii cartofului pentru sămânţă au fost considerabile. Folosirea modului de plantare cuajutorul plantatorului precum şi practica secţionării cartofului pentru sămânţă au fost în cea maimare măsură responsabile de incidenţa foarte mare a bacteriei patogene. Lipsa metodeloradecvate pentru detecţie în procesul de testare a cartofului pentru sămânţă a condus la o creşterealarmantă a infecţiei bacteriene. În Canada în perioada 1943-1947 aproximativ 9-12% dintreferme erau infectate. Se spune că toate măsurile de control au costuri mai mari decât cele alepierderilor de recoltă. Cu toate acestea, daunele produse de Calvibacter nu trebuie subestimate.În anul 1972 aproximativ 60% din suprafeţele de cartof pentru sămânţă respinse de la certificarese datorau infecţiei cu Clavibacter, iar după anii 1982-1985 doar 0-15% cu o medie de 4%. Secunoaşte faptul că înainte ca simptomele să devină vizibile, producţia de tuberculi (numărul şigreutatea) din plantele infectate sunt considerabile mai scăzute comparativ cu cea obţinută dinplantele sănătoase.Numai prin măsuri intensive, bine-organizate şi companii susţinute de eradicare poate fi redusăinfecţia cu Cms.Factorii virulenţeiFactorii virulenţei sunt specii moleculare produse de bacterie în timpul infecţiei şi caresunt absolut necesare pentru o completă virulenţă faţă de planta gazdă. Aceştia pot avea o marevarietate de funcţii, cum ar fi cea care permite multiplicarea patogenului, invazia celulelorgazdei, invazia sistemului de rezistenţă al plantei gazdă. De asemenea sunt responsabile demultitudinea de simptome, care pot juca un rol important în epidemiologia patogenului,permiţând răspândirea de la o plantă la alta. În comparaţie cu alţi agenţi patogeni gram negativi,cunoştinţele actuale despre virulenţa Cms sunt limitate, fiind stabiliţi doar factorii responsabilipentru două tipuri de patogenitate: celulaza extracelulară şi răspunsul hipersensibil indus deproteine.CelulazaMulţi patogeni produc enzime litice ca factori ai virulenţei. Acestea distrug pereţiicelulari ai plantelor gazdă, fiind astfel înlăturate barierele mecanice şi permiţând invazia gazdeide către patogen. În plus monomerii rezultaţi din distrugerea polimerilor moleculari ai planteipot fi folosiţi de către bacterie ca sursă de carbon. Anumite rase sălbatice de Cms producamilaze şi celulaze. Testele referitoare la activitatea enzimatică au arătat că celulaza esteprodusă de aproape toate rasele sălbatice de Cms. Mutageneza chimică a fost evidenţiată lamulte rase sălbatice, mulţi mutanţi fiind izolaţi nu au mai produs celulază. Aceasta este oproteină mare care conţine aproximativ 750 de amino acizi, care sunt implicate în trei domeniidiferite. Cel mai mare domeniu N-terminal este catalitic, responsabil pentru hidrolizapolimerilor celulozei în subunităţi dimerice. Cel de-al doilea, domeniul de mijloc este domeniullegării aşa cum apare acesta în alte sisteme, care contribuie la îmbunătăţirea activităţii celulazeişi ajută la legarea domeniului catalitic de substrat. Al treilea domeniu este cel al proteinelor înexpensie, proteine puternic exprimate în pereţii celulari ai plantelor aflate în plin proces dedezvoltare. Ele permit extensia celulelor în perioada dezvoltării, deşi mecanismul molecular nueste bine cunoscut şi înţeles, se pare totuşi că lucrează ca un fel de unguent care permitmicrofibrelor celulare să treacă una peste alta în timpul dezvoltării celulelor.18

Hipersensibilitatea ca răspuns la inducerea de proteineCând un agent patogen invadează o plantă gazdă, se deplasează sistemic prin aceastaproducând aşa numitele simptone. Când un agent patogen invadează o non-gazdă poate apare oreacţie de rezistenţă din partea acesteia, care este rezultatul hipersensibilităţii. Acastă reacţieprogramează colapsul şi moartea celulelor. Prin această metodă planta previne răspândireapatogenului. Deşi leziunile necrotice par similare cu cele produse de boală, hipersensibilitateasemnifică faptul că planta a reuşit cu succes să se apare de invazia patogenului, restricţionândpătrunderea acestuia pe o suprafaţă redusă, de unde acesta nu se poate răspândi sistemic.Răspunsul hipersenzitiv a fost observat când Clavibacter a pătruns în frunzele unei plante nongazdăMirabilis jalapa.Numeroase rase de Cms au fost inoculate în vinete şi cartof după care au fost identificatenumeroase rase non-virulente, acestea fiind de fapt rase care nu produc simptome în plantelegazdă. Virulenţa într-o plantă gazdă şi capacitatea de a induce un răspuns hipersensibil într-oplantă non-gazdă se corelează.Alţi factori potenţiali ai patogenităţiiPolizaharidele extracelulare s-au dovedit a fi factori importanţi ai patogenităţii unoragenţi patogeni ai plantelor. Cms are un fenotip mucoid mare; acesta fiind considerat ca factorpotenţial patogenic pentru Clavibacter. Polizaharidele nu joacă nici un rol în dezvoltareasimptomelor. Izolatele non-mucoide nu colonizează foarte bine plantele.Un alt factor al patogenităţii a mai fost identificat şi acesta este produsul unor gene denumitepat-1 şi reprezintă o proteină aparent similară cu proteazele serine (Dreier et al., 1997). Rolulvital al pat-1 în patogenitate a fost stabilit ferm pentru Cmm (Dreier et al., 1997). Proiecţiagenomului lui Cms arată că locusul pat-1 există şi în genomul lui. Dacă acest locus esteimportant pentru virulenţa subspeciei rămâne de stabilit. Genomul complet al Cms a fostdescifrat în anul 2004. Are un genom de 3.5 Mb şi circa 3000 de gene (Ishimaru, pers. Com.). Afost confirmată de asemenea prezenţa unui plasmid circular (pCS1) şi a unui plasmid linear(pCSL1).DiseminareaVia cartoful pentru sămânţăCartoful de sămânţă infectat este principala cale de diseminare a Cms. În interiorul uneiferme patogenul este diseminat rapid în urma secţionării tuberculilor de cartof, practică destulde răspândită în SUA şi în unele state din Europa. Dacă tuberculii sunt bolnavi, sămânţă decartof rezultată prin secţionare are un grad foarte ridicat de infecţie. Spre exemplu plecând de laun grad de infecţie al tuberculilor de 0,1% prin secţionare acesta creşte la 1,5%. În comparaţiecu folosirea seminţei întregi, prin secţionare infecţia plantelor de cartof creşte de la 23% la 72%.Chiar şi cuţitele contaminate pot contribui la infectarea unui număr foarte mare de tuberculisecţionati.Cms nu poate penetra periderma intactă dar poate pătrunde prin ochii tuberculilor intacţi.Cercetări recente au aratat faptul că în cazul contactului dintre tuberculi bolnavi şi cei sănătoşipot rezulta plante bolnave. Infecţia se poate produce şi prin plantarea mecanizată a cartofului.Este vorba despre transmiterea de tip tubercul la tubercul. În cazul în care cartoful pentrusămânţă este încolţit puternic, apar la plantare răni pe tuberculi ceea ce expune ţesutul vasculardin tuberculii sănătoşi infecţiei provenite de la cei bolnavi. Un lot de cartof cu o încolţire cedepăşeşte 10 mm amestecat cu un lot infectat în procent de 4% poate conduce la o creştere aprocentului de plante bolnave la 37%. Amestecul dintre un lot cu o încolţire de 5 mm şi un lotcu 4% infecţie duce în final la apariţia de plante bolnave în procent de 9%.19

Prin solCele mai multe studii au arătat că diseminarea în câmp de tipul plantă-plantă nu joacăniciun rol în epidemiologia Cms. Într-o experienţă executată în Danemarca, în care au fostplantate adiacent câmpuri cu cartofi infectaţi şi sănătoşi, a fost observat un transfer foarte scăzutal infecţiei prin sistemul radicular (Mansfeld-Giese, 1997). Dacă cele două cîmpuri au fostseparate prin bariere mecanice, transferul patogenului a fost evitat.Prin apa de suprafaţă şi de irigaţieCms a supravieţuit o perioadă de maximum 7 zile în apă ne-sterilă de suprafaţă la 10°C,perioadă în care a fost trasportat pe distanţă mare, dar în tot acest timp inoculul a fost foartediluat. Se consideră că apele de suprafaţă pot fi contaminate cu Cms, ceea ce reprezintă oameninţare pentru cartof numai în cazul în care plantele gazdă acvative pe care se poate înmulţiiCms sunt multe.Via insecte şi nematoziCu toate că câteva specii de insecte au fost identificate ca vectori ai Cms, epidemiologiaacestora şi importanţa lor este deocamdată destul de neclară. Se presupune deocamdată cătransferul via insecte are o incidenţă redusă, dar totodată poate fi sursa unor infecţii aparantenexplicate. Nu există date ştiinţifice referitoare la persistenţa Cms în insecte.Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata),puricele cartofului (Epitrix cucumeris),păduchele verde al piersicului (Myzus persicae) şi cicada (Macrosteles fasciformis), s-audovedit a fi vectori destul de eficienţi ai bacteriei. (Christie et. al., 1991, Christie et. al., 1993,De Boer et. al., 1988). Un singur individ de gândac din Colorado poate transporta Cms în 2 orecătre o plantă patogen liberă după o perioadă de hrănire de 2 ore pe o plantă bolnavă. Păducheleverde al piersicului transmite Cms la 48 de ore după hranirea pe durata a 48 de ore pe o plantăbolnavă. Nu se cunoaşte dacă Cms transmis de către insecte tulpinilor şi frunzelor de cartoflibere de patogen poate fi transferat tuberculilor nou formaţi. Numărul de celule transmise decătre insecte sunt în general insuficiente pentru a produce simptomele bacteriozei.Supravieţuirea bacterieiPe materiale şi echipamenteCms este relativ rezistent la uscăciune şi supravieţuieşte bine pe suprafaţa multormateriale, mai ales la umiditate scăzută. Perioadele de supravieţuire mai mari de doi ani a fostobservată pe fier (corodat sau vopsit), lemn, plastic şi bumbac la o umiditate de cca. 10% la5°C. Supravieţuirea este favorizată de temperaturile scăzute, umiditatea relativă fiind factoruldominant. Perioada de supravieţuire este puţin dependentă de rasă. Cu totul neaşteptat, raselenon-mucoide par să supraviţuiască mai mult comparativ cu cele fluide. La temperaturi scăzute,Cms din inocul natural (ţesutul putrezit al tuberculilor) persistă perioade mai lungi de timp pediferite materiale comparativ cu celulele crescute pe mediul din agar. De asemenea s-a doveditcă Cms poate fi transmisă prin folosirea lăzilor contaminate folosite şi care au fost depozitatetimp de 5 luni la 4° C înainte de folosire.În solCms nu este un rezident al solului. Infecţia tuberculilor de cartof de către organismelene-motile din solul infestat este deci destul de redusă. Din experimentele făcute şi în caretuberculi de cartof sensibili au fost plantaţi în câmpuri din care au fost recoltaţi cartofi infectaţiîn sezonul anterior au rezultat că bacteria a avut o supravieţuire limitată. Studii recente la careau fost folosite metode de detecţie mai sensibile (imunoflorescenţă cu colonii rezistente20

mutante) arată faptul că Cms poate supraviţui în condiţii reci şi de uscăciune perioade foartelungi de timp. Organismul patogen persistă în sol la 4°C şi la o capacitate pentru apă a soluluide 50% timp de un an. Numai în solurile uşor argiloase şi nisipoase organismul patogen nusupravieţuieşte mai mult de 2 luni. Rezistenţa la temperatuiri sub 0°C a fost foarte bună.Supravieţuirea la temperaturi fluctuante (-10°C/0/+10°C) este dependentă de capacitatea pentruapă a solului. La temperaturi mari de peste 15-20°C supravieţuirea bacteriei este foarte scurtă.Celule bacteriene vii nu mai pot fi recuperate la 20°C după 15 zile, şi populaţia scade drastic la15°C după 15 zile (J.M van der Wolt et al, 1995). Într-un sol steril bacteria supravieţuieşte peste25 de ani, ceea ce vine în sprijinul ideii că aceasta poate supravieţui perioade foarte lungi detimp prin scăderea metabolismului aproape de punctul zero.În buruieni şi plante non-gazdăCms are o paletă îngustă de plante gazdă, care se restrâng la cartof, vinete, tomate toateaparţinând Fam Solanaceae. Problemele cele mai mari apar însă în culturile de cartof, deoarecepropagarea este vegatativă.Unele rapoarte arată că după inocularea în tulpină Cms poate induce simptome în multeburuieni din Fam. Solanaceae. Knorr (citat de van der Wolf, 1995) enumeră următoarele plantepe care apar simptomele infecţiei bacteriene după inocularea pe tulpini: Althenaea sp.,Lycopersicon esculentum, S. antipoviczii, S. ballsii, S. chacoense, S. citrifolium, S,commersonii, S. corymbosum, S, demisum atypicum, S. fendleri, S. melongena, S. radicans, S.verrucosum, S. tuberosum. Tot acelaşi autor arată că la două luni după inocularea pe tulpini nuau fost decelate simptome pe următoarele plante: Apium graveolens, Atropa belladona, Betavulgaris, Brassica napus, Brassica oleracea, Brassica rapa, Capsicum annuum, Cuscuta sp.,Datura stramonium, Daucus carota, Helianthus sp., Hyosciamus niger, Lactuca sativa, Lupinusluteus, Lycium halimifolium, Nicotiana acuminata, Nicotiana glutinosa, N. rustica, N. tabacum,Pelorgonium zonale, Petunia violacea, Phaseolus vulgaris, Physalis alkekengi, P. heterophylla,P. lanceolata, Pisum sativum, Soja max, Soja, hispida, Solanum acaule, S. antigenum, S.demisum, S. dulcamara, S. indicum, S. nigrum, S. rostratum, S. pseudocapsicum, S. rostratum,Spinacea oleracea, Trifolium pratense, Vicia faba. Slack (1987) listează următoarele plante caspecii potenţial plante gazdă alternative : L. pimpinellifolium, L. racemgerum, S. cardiophyllum,S. integrifolium.Rolul potenţial pe care îl pot juca ca gazde alternative în epidemiologia lui Cms a fostrecent pus în evidenţă pentru culturi şi buruieni care cresc în Europa (Van der Wolf et. al,1995). Astfel au fost testate prin inoculare pe tulpină şi frunze 10 culturi care sunt în rotaţie cucartoful: porumb, cereale, orz, secară, fasole, mazăre, ceapă, şi 5 soiuri de sfeclă de zahăr. La 6săptămâni după inoculare, Cms. a fost detectat la o densitate scăzută în toate culturile cuexcepţia celei de ceapă şi sfeclă de zahăr. Studii aprofundate au evidenţiat o asociaţie de tipendofitic între bacterie şi sfecla de zahăr, precum şi prezenţa acesteia în seminţele de sfeclă dezahăr. Pe de altă parte o serie de alte cercetări întreprinse în Europa nu au putut evidenţiaprezenţa bacteriei în rădăcinile şi tulpinile a 5 soiuri de sfeclă de zahăr sau în seminţeleacestora.Au mai fost testate ca posibile plante gazdă a lui Cms. 14 specii de Solanacee, 9 specii deburuieni care cresc de-a lungul cursurilor de apă, 13 specii de buruieni comune pentru culturilede cartof. Cu această ocazie s-a constatat că Cms. nu persistă bine în S. nigrum, S. dulcamara, 2specii de Solanum cu largă răspândire în Europa. La Urtica dioica, Solanum rostratum Cms., afost găsit în toată planta, producând îngălbenire, cloroze, şi necroze ale frunzelor.Zizz şi Harrison (1991) au analizat buruienile din culturile de cartof infestate cuClavibacter în USA şi au constatat că 14% dintre plantele din specia Solanum saccharoides potfi infectate, în schimb nu s-au găsit infecţii la Chenopodium album şi Amaranthus retrofelxus.În Europa, în doi ani consecutivi au fost colectate 43 de buruieni aparţinând la 9 specii dinculturi de cartof infectate şi 17 buruieni din 6 specii din culturi de cartof ne-infectate. Toate aufost testate prin metoda AmpliDet RNA, o metodă de amplificare care detectează secvenţele21

specifice 16S rRNA ale lui Cms. Bacteria a fost izolată din Elymus repens o plantă care creştecu rădăcinile prin tuberculii putreziţi. Acestea pot juca un rol foarte mare în supravieţuirea petermen lung a bacteriei.Rezultatele acestor studii indică faptul că în Europa buruienile în general şi culturileagricole nu au un rol important în epidemiologia putregaiului inelar. Bacteria poate persistascurte perioade de timp şi la un nivel scăzut în tulpinile plantelor non-gazdă, dar nu şi înrădăcini. Buruienile S. dulcamara şi S. nigrum pot fi considerate ca plante non-gazdă.Managementul bacteriei putregaiului inelar al cartofuluiÎn toate statele europene putregaiul inelar al cartofului este o boală sub strictul control allegislaţiei de carantină. Toate măsurile impuse au drept scop prevenirea pătrunderii patogenuluiîn statele UE, sau eradicarea acesteia dacă este posibil. În acest moment nu există metodebiologice sau chimice directe de control. Ameliorarea soiurilor a reuşit obţinerea unor soiuritolerante care nu sunt foarte mult folosite în cultură. De fapt sistemul de producere al cartofuluipentru sămânţă din Statele Unite interzice chiar folosirea soiurilor de cartof tolerante deoareceacestea pot juca rolul unor cărăuşi în patogeneza acestei boli. Cel mai important component alstrategiei de control are în vedere menţinerea zonelor de producere a cartofului pentru sămânţălibere de Cms urmând o schemă foarte strictă de testare.Putregaiul inelar al cartofului poate apare la un nivel foarte scăzut de infecţie în sistemulproducerii cartofului pentru sămânţă, producând infecţia latentă a tuberculilor. Astfel încâtnumai măsurile fito-sanitare nu sunt suficiente. Trebuie urmărit întregul sistem al producerii desămânţă plecând pe filiera cartofului în sus şi în jos, cu multiple analize fiecare putând ficonsiderată insuficienntă.Inspecţia şi testareaCel mai important mod de transmitere al bacteriei care produce putregaiul inelar alcartofului este în mod indubitabil cartoful pentru sămânţă infectat. Excluderea lui Cms din ţărisau suprafeţe de producţie se bazează pe folosirea în cadrul producţiei a sămânţei sănătoase şiincluderea măsurilor disponibile şi eficiente de inspecţie şi testare a cartofului (în particularcartoful pentru sămânţă) pentru depistarea bacteriei chiar şi în cazul simptomelor de infecţiilatente. Aceste măsuri trebuie aplicate pentru a preveni posibilitatea pătrunderii cartofuluiinfectat cu Cms. pe suprafeţe libere de patogen. În plus aceste măsuri vor trebui aplicate cuocazia fiecărei supravegheri obişnuite a suprafeţelor de cartof pentru sămânţă şi de consumastfel încât să fie determinată cu precizie distribuţia patogenului pe toată suprafaţa destinatăproducerii de cartof la nivel naţional şi internaţional. Încrederea şi transparenţa acestor măsurisunt fundamentale pentru asigurarea succesului controlului putregaiului inelar al cartofului.Inspecţiile vizualeDeşi inspecţiile vizuale sunt o parte importantă a măsurilor de control, ele singure nu potconstitui modalităţi de monitorizare a oricărei culturi faţă de Cms, datotită perioadelor lungi delatenţă a patogenului în foliaj şi în tuberculi. Inspecţia vizuală a culturii este în mică măsură deîncredere comparativ cu inspecţia care se face la recoltarea tuberculilor atâta timp câtsimptomele foliare apar târziu în perioada de vegetaţie şi pot rămâne neobservate datorităfaptului că vegetaţia cartofului pentru sămânţă este distrusă chimic sau mecanic pentruînlăturarea riscului propagării virusurilor din aparatul foliar la tuberculi. Simptomele pot fi deasemenea mascate de alte boli sau de îmbătrânirea generală a foliajului. Mai mult chiar, deseorisimptomele foliare se pot reduce la încetinirea dezvoltării sau la reducerea numărului detuberculi, care nu constituie simptome specifice pentru putregaiul inelar al cartofului. De faptexpresia simptomelor putregaiului inelar al cartofului variază în funcţie de inoculul iniţial, astfelcă este destul de uşor de izolat patogenului din acest tip de material.22

Ridicarea mostrelorPentru depăşirea problemelor asociate şi legate de detecţia infecţiilor latente este necesarun laborator de testare a tuberculilor. Probabilitatea detectării infecţiilor latente într-un lot detuberculi depinde de mărimea probelor şi de incidenţa infecţiei. Pentru astfel de patogeni cumeste Cms la care toleranţa este zero, dorinţa de a atinge din punct de vedere statistic mărimeaoptimă a probelor şi frecvenţa cu care sunt acestea ridicate şi analizate trebuie invariabilbalansate cu practica şi eficienţa costului prelevării şi analizării probelor. Strategia ridicăriiprobelor (randomizate, mărimea probelor şi frecvenţa ridicării) reprezintă cheia succesului atâtîn schemele de certificare cât şi în acţiunile de supraveghere a distribuţiei patogenului.Directivele UE 93/85/EEC recomandă 200 de tuberculi.Probabilitatea detecţiei putregaiului inelar în probe de 200 de tuberculi în funţie de rateleinfecţiei (Clayton şi Slack, 1988; de Boer, 1994)Incidenţa infecţiei %Tab. 1PD -patogenul5,0 0,999952,0 0,981681,5 0,950211,0 0,864660,5 0,632120,2 0,329680,1 0,181270,05 0,095160,02 0,039210,01 0,019800,005 0,009950,002 0,003990,001 0,00200Presupunând că (1) tuberculii infectaţi au o distribuţie uniformă în cadrul populaţiei, (2)probele sunt complet randomizate şi (3) testul pentru detecţie folosit va identifica un singurtubercul infectat într-o probă, atunci probabilitatea detecţiei patogenului (PD) în 200 detuberculi este prezentată în Tab. 1. Ţinând cont de aceeaşi parametrii, efectul mărimii probelorasupra detecţiei lui Cms. este prezentat în tabelul 2.Mărimea probei(tuberculi)Tab. 21 % tuberculi infectaţi 0,1% tuberculi infectaţiPDPD200 0,865 0,181400 0,982 0,3301000 0,999 0,6324000 0,999 0,98223

Mărimea statistică optimă a probelor (n) poate fi determinată cu probabilitate diferită dedetecţie (PD) şi la diferite rate ale infecţieiPDNivelul infecţiei /probă -%1,0 0,5 0,1 0,050,99 460 921 4605 92100,95 300 600 2996 59920,90 230 460 2302 46040,50 70 140 700 1400Tab. 3Probabilitatea detecţiei PD din probele contaminate este direct legată de numărul detuberculi ridicaţi dintr-un lotTab. 4Număr detuberculi /probăPD la 0,1% PD la 1%200 tuberculi 0,18127 0,86466400 tuberculi 0,32968 0,98168800 tuberculi 0,55067 0,999951200 tuberculi 0,69881 0,999991600 tuberculi 0,79810 1,00000Din datele prezentate se poate trage concluzia că testele bazate pe analiza unui lot decartof nu pot garanta că acesta este liber de Cms. De aceea mărimea probelor poate fi optimizatăcu scopul de a obţine mărimea optimă şi cel mai bun preţ al ridicării probelor şi al testăriiacestora. Directiva 93-85/EEC care stipulează mărimea probelor de 200 de tuberculi are 85%şansă în detecţia la 1% nivel de infecţie, presupunând că probele sunt reprezentative pentru totlotul de cartof. Pentru detecţia nivelelor scăzute de infecţie este necesară analiza unei probemult mai mari, ceea ce va asigura faptul că putregaiul inelar nu este prezent în lotul de cartof.Prevenirea infecţieiCel mai eficient mijloc de a preveni infecţia cu putregaiul inelar este acela de a excludeîn totalitate patogenul din sistemul de producere a cartofului. Din acest motiv Directiva93/85/EEC cere o supraveghere permanentă (vizuală şi de laborator pentru infecţiile latente) cuscopul de a demarca cu precizie zonele în care este prezentă bacteria şi de a stabilii limitele unuirisc potenţial de răspândire. Mai mult chiar, UE interzice importul de cartof din state terţe pânănu au o derogare care să asigure faptul că au fost luate şi respectate toate măsurile cerute.În managementul putregaiului inelar al cartofului un aspect deosebit de important este acela căla înfiinţarea unor culturi noii fermierii nu trebuie să folosească decât sămânţă certificată,selecţionată cu atenţie din zone sau locuri de producţie unde putregaiul inelar nu a apărut. Întoată certificarea cartofului pentru sămânţă se cere toleranţă zero faţă de Cms, care se va aplicacu stricteţe. De asemenea este foarte important ca fiecare lot de cartof să fie etichetat foarte clarşi separat pe toată procedura de producere a cartofului.24

Recomandările Directivei sunt foarte clare în ceea ce priveşte importul de cartof dinstatele care pot justifica prin teste şi prin supraveghere că operează şi produc cartoful într-unsistem liber de bacteria care produce putregaiul inelar al cartofului. Aceste prevederi implicătestarea în laborator pentru infecţiile latente prin metodele recomandate de UE. Acestea pot firapid aplicate de către statele în care nu a fost identificat până în prezent bacteria, dar totodatăpot fi aplicate şi în statele pe care prezenţa acesteia este localizată la o anumită zonă. Măsurilede igienă trebuie luate pentru spaţiile de depozitare şi de ambalare, containerele şi sacii trebuiesă fie noi sau dezinfectate cu produse eficiente.Deoarece infecţiile latente trebuie detectate, testele de laborator sunt esenţiale şi constituiecomponente foarte importante în strategia de control a patogenului. Este important de reţinutfaptul că nici inspecţia vizuală şi nici testele de laborator nu pot garanta lipsa infecţieibacteriene. Cu toate acestea supravegheri permanente pe durata a mai multor ani pot face săcrească încrederea în statul zonei, reducându-se riscul răspândirii bacteriei. Încrederea într-oastfel de schemă este puternic dependentă de vigilenţa organelor inplicate în inspecţia fitosanitară,de vigilenţa procesatorilor şi a autorităţilor precum şi de intensitatea supravegherii şi atestării în toate zonele europene.Măsurile de igienăO altă măsură foarte importantă pentru evitarea răspândirii putregaiului inelar alcartofului îl reprezintă menţinerea unei igienii stricte în fermele producătoare sau procesatoarede cartof. Cms continuă să se răspândească în multe state din Europa cu toate eforturile deeradicare ale acestuia din sistemul de producere a cartofului pentru sămânţă. Se cunoaşte faptulcă patogenul supravieţuieşte perioade lungi de timp în resturile uscate ale tuberculilor bolnavi şise crede că apariţiile neaşteptare şi răspândirea mare a acestei bacterii apar datorită transferuluiCms via echipamente închiriate sau împrumutate care au fost folosite pe alte suprafeţe cu cartof.Atâta timp cât ratele acestui tip de infecţie sunt destul de mici,Pot trece câteva generaţii până ce boala atinge un nivel detectabil sau până ce siptomele suntobservate şi sunt evidente. Din această cauză modul de transmitere scapă uneori din vedere.Controlul samulastrei costituie o măsură importantă de control. Bacteria poatesupravieţui mai multe generaţii în samulastră, aceasta devenind o importantî sursă de inocul.Patogenul se răspândeşte de la samulastră la plantele sănătoase prin contactul direct sau prinsuprafeţele contaminate cu care intră în contact în timpul recoltării şi condiţionării, deşitransmiterea directă prin sol pe parcursul perioadei de vegetaţie este puţin probabilă. Gunoiulrezultat din condiţionarea şi prelucrarea cartofului poate fi sursă de infecţie şi trebuieneutralizat. Orice cultură care vine în contact cu cartof infectat sau cu maşini agricole sausuprafeţe contaminate sunt suspectate de a fi contaminate şi sunt supuse măsurilor oficiale decontrol.Dezinfecţia chimicăÎn prezent nu există metode de control chimice sau biologice eficiente. Ameliorarea înscopul obţinerii de plante rezistente a condus la obţinerea unor soiuri rezistente care însă nu suntcultivate (Manzer et al.,1987; Manzer & McKenzie, 1988). Statele Unite ale Americii auinterzis introducerea în schemele de certificare a soiurilor tolerante, cum este de exempluBelRus, deoarece acestea pot deveni purtători ai patogenului fară a manifesta simptome deboală (infecţie latentă). Cea mai importantă metodă de control este producerea de cartof desămânţă liber de patogen prin respectarea schemelor stricte de certificare şi testare(Nelson,1989). şi a măsurilor de igienă culturală (Lynch et al., 1989). Dezinfecţiaechipamentelor şi utilajelor se poate realiza prin tratament cu compuşi pe bază de amoniucuaternar, clor, iod şi fenol timp de cel puţin 10 minute şi de preferinţă sub încărcătură organicăuşoară (Secor şi altii,1987).25

Studii recente realizate la Central Science Laboratory din Marea Britanie au stabilit coeficientulde fenol pentru o gamă largă de dezinfectanţi. Numeroşi dezinfectanţi s-au dovedit afi mai eficienţi decât fenolii clorinati şi anume: Oxysafe (dioxid de clor), Panacide (diclor fenol+ alcani), Clamarin 150 (acid peroxiacetic), Virkon-S (peroxid + acizi organici) şi Fam 30 (iodsulfuric si acizi organici). Pentru omorârea bacteriilor din apă este necesară o temperatură de82°C.În condiţii experimentale un număr destul de mare de produse dezinfectante s-au dovediteficiente împotriva Cms. Unele limitări cum ar fi siguranţa folosirii şi corozivitatea pot afectamodul de alegere şi de folosire a acestor produse. Gluteraldehida, amoniul quaternar şidezinfectanţii pe bază de iod omoară Cms. în 10 minute la doza recomandată. Secor et al, 1987a aratat că cei mai mulţi dezinfectanţi (aproximativ 28) pot elemina bacteria de pe maşini dacăvin în contact cu acestea cel puţin 10 min. Aceeaşi autori au arătat că eficienţa hipocloritului şia dezinfectanţilor pe bază de iod este redusă în cazul prezenţei materialului organic. Cuprul 8-quinolinat controlează Cms. pe lemn, poliuretan, cauciuc uretanic care se găseşte peechipamentele ce vin în contact cu cartoful. Amoniu quaternar este mai puţin activ în prezenţasolului comparativ cu dezinfectanţii pe bază de acizi organici, aldehide, fenoli sau 8-hidroquinolină. Din şapte dezinfectanţi testaţi pe suprafeţe de lemn, metal sau plastic cei pebază pe iod, aldehide, potasiu persulfat-peroxigen sunt mai eficienţi împotriva Cms (Kapone etal., 1992. )Dezinfectanţii comerciali folosiţi în gospodării sunt mai eficienţi decât compuşii fenolici.Printre aceştia se numără cei cu substanţa activă dioxid de clor, diclorplus, acizi arganici pebază de iod-sulf. Niepold (1999) a demonstrat faptul că acidul percarbonic şi formulărileacizilor peracetici sunt foarte eficiente în distrugerea bacteriei din apele contaminate.Pentru o dezinfecţie de calitate se impune respectarea următorilor paşi:-Pasul 1. curaţarea depozitelor – eliminarea resturilor vegetale, tuberculi bolnavi, sparţi, sol.-Pasul 2. spălarea depozitelor cu apă sub presiune. Aceasta înlătură materialul organic residual(sol, resturi vegetale) şi începe să dezlipească stratul de biofilm format din organismelepatogene aderente de podele, pereţi. Detergentul înmoaie solul şi biofilmul facându-le mai uşorde înlăturat cu ajutorul apei sub presiune. Pentru înlăturarea reziduurilor organice şi a soluluieste nevoie de aproximativ 1500-2000 litri apă caldă sau fierbinte la metrul pătrat de spaţiu.-Pasul 3. aplicarea produsului dezinfectant pe suprafaţa curăţată cu apa cu presiune. Acestatrebuie să distrugă orice strat de biofilm sau celule planctonice.Dezinfecţia depozitelorPe pereţii spaţiilor de depozitare putregaiul inelar al cartofului poate forma un aşa-numitbiofilm. Acesta este o comunitate de microbi ce se dezvoltă ataşaţi de suprafeţe fiind stâns legaţiîntre ei printr-o matrice subţire. Matricea are un rol protector al pereţilor celulari faţă deexpunerea la dezinfectanţi şi antibiotice. Celulele microbiale din componenţa biofilmuluiprezintă difereţe în ceea ce priveşte expresia genetică şi fiziologia comparativ cu celulelesingulare sau formele microbiale planctonice. În consecinţă biofilmul poate fi de 10.000 de orimai rezistent la produsele dezinfectante faţă de populaţiile de celule singulare. Acţiuneaproduselor destinate dezinfecţiei spaţiilor de depozitare depinde în mare măsură de tipulmaterialelor suprafeţelor, deoarece acesta poate influenţa atât rata de creştere şi de supravieţuirea celulelor bacteriene cât şi eficacitatea produselor de dezinfecţie.•Se vor aduna resturile vegetale şi solul cu lopata şi mătura;•Se stropesc pereţii şi podeaua cu un jet cu presiune mare cu un produs bactericid potrivit, seînmoaie cu atenţie întreaga suprafaţa tratată respectându-se doza şi timpul de acţiune;•Se dezinfectează utilajele, uneltele folosite la curăţare prin introducerea într-o soluţie cu produsbactericid;26

•Deşeurile solide recuperate înainte de spălare se păstrează în saci de plastic rezistenţi după carese incinerează;•Apa folosită la spălare se decontaminează cu un produs bactericid înainte de a fi deversată.Curăţarea şi dezinfecţia utilajelor:•Se înlătură deşeurile şi reziduurile de pe utilaje şi echipamente;•Se spală cu o prealabilă înmuiere cu ajutorul unui jet cu presiune mare, ţinând cont de mărimeaacestora, folosind detergent sau apă fierbinte;•Utilajele mici pot fi înmuiate în soluţie cu efect bactericid, cele de mari dimensiuni trebuiestropite din abundenţă cu ajutorul unor pompe de mare presiune cu produse recomandate,respectându-se doza şi timpul de acţionare;•Deşeurile solide recuperate înainte se spălare trebuie adunate în saci de plastic rezistenţi şietanşi care vor fi ulerior distruşi prin incinerare;•Apa folosită trebuie decontaminată cu atenţie înainte de a fi deversată în canalizare sau înnatură. Pentru aceasta se adaugă un produs bactericid potrivit cu respecarea dozelor şi atimpului de acţionare indicate de producător.27

Eficacitatea unor dezinfectanţi folosiţi pentru controlul bacteriei Clavibacter michiganensissubsp. sepedonicusDezinfectant Metal Lemn Saci de iutăBetadine* b b bInălbitor pe bază declor (10%)s s gAlcool etilic (95%) s g gFormaldehidă (1%) s g sFormaldehidă (2%) g g gFormaldehidă (4%) g g gAmoniu cuaternar g g gPhenol (5%) s s sApă n n nApă cu săpun n n n*dezinfectant pentru spitaleb = control bun după 15-20 minutes = slabă supravieţuire a bacteriei după 15-20 minuteu = control neacceptabil28

Materiale pentru dezinfectarea echipamentelor din depozitele de cartof pentru sămânţă şiconsumProdusulEficacitateaNoroiumedinfectNoroi uscatinfect.CorozivitateaSiguranţaTimp deexpunereProduse pe bază deamoniu cuaternarBunăBunăUşoară Atenţie 10 minÎnălbitori pe bază dehipoclorit5, 25 %BunăBunăDaIritant,caustic10 minProduse pe bază deIodBunăBunăDa Atenţie 10 minProduse pe bază defenoliBunăBunăNuOtravăorală10 minFormaldehidăBunăSlabă Nu Vaporiiritanţi30 minSulfat de CupruBunăBună Da Atenţie 30-60 minCompuşi pe bază de amoniu cuaternar—soluţiile diluate sunt relativ sigure, dar celeconcentrate sunt otrăvitoare. Uşor corozive.Hipochlorit, 5.25% —acţionează rapid, este ieftin; caustic pentru piele şi haine. Pentrueficienţă maximă se recomandă 1 parte înălbitor de 5,25% :200 părţi apă şi 0,6 părţi oţet alb.Foarte coroziv.Produse pe bază de iod. Devin ineficiente dacă se pierde culoarea galbenă-brună.Produse pe bază de fenoli-Au acţiune rezidualăFormaldehidă-Folosirea lor poate fi retrasă. Produc vapori iritanţi. În generalnerecomandaţi.Sulfat de cupru –nerecomandat pentru o largă folosire. Folosit mai mult pentru saci.Controlul fizicDeoarece bacteria se răspândeşte foarte uşor de la tuberculii infectaţi la cei ne-infectaţi prinsecţionarea acestora se recomandă evitarea acestei pactici. În cazul în care aceast lucru nu sepoate, folosirea cuţitelor frecvent dezinfectate sau înroşite la flacără poate reduce risculinfecţiei. Bacteria supravieţuieşte bine în resturile uscate iar activitatea unor produse pentrudezinfecţie este inhibată în prezenţa materialului organic. De aceea, este recomandată spălareamaşinilor, echipamentelor, materialelor pentru împachetare, paleţilor din depozite şi a tuturoruneltelor care vin în contact cu cartoful sau solul înainte de dezinfecţie. Această acţiuneînbunătăţeşte contactul dintre dezinfectat şi suprafeţe. Curăţarea cu ajutorul aburului poateinactiva complet patogenul la o temperatură maximă de 82°C timp de 5 minute. Pentru cartofulde sămânţă este indicată folosirea de materiale de depozitare şi împachetare noi.29

Controlul biologicPână în prezent există puţine date şi studii referitoare la controlul biologic al lui Cms.Inocularea prin rădăcini cu rase de P. Fluorescens din rizosferă previne creşterea bacteriei. Deasemenea incidenţa acesteia a fost redusă când cartoful secţionat a fost inainte inoculat cu rasede Arhrobacter. (Gamard, De Boer, 1995). Nu există suficiente date care să confirme faptul căprin metode biologice se poate eradica bacteria într-un sistem de producere a cartofului pentrusămânţă cu toleranţa zero.Folosirea soiurilor de cartof rezistenteDeocamdată pe piaţă nu sunt disponibile soiuri imune sau cu o rezistenţă mare faţă deCms. Studiile au arătat că soiurile de cartof variază în ceea ce prveşte capacitatea de expresie asimptomelor induse de bacteria putregaiului inelar (Sletten, 1985; De Boer şi McCann, 1990;Langerfeld şi Batz, 1992; Kawchuk et al., 1998). Teama de aşa numitele soiri tolerante, care autendinţa de a nu dezvolta simptome se datorează faptului că pot juca rolul de cărăuşiasimptomatici pentru Cms de aceea a fost necesară scoaterea lor din schema de producere şicertificare a caerofului pentru sămânţă. Cu toate aceste noţiunea de soi tolerant nu este pe deplinînţeleasă şi se cunosc destul de puţine date referitoare la soiurile comun cultivate în Europa cuprivire la susceptibilitatea lor faţă de infecţie şi de colonizare în diferite condiţii de mediu. Unstudiu recent (Laurila et al., 2003), a demonstrat că o rasă a cartofului sălbatic Solanum acauleeste susceptibilă la infecţia latentă cu Cms la 15°C deşi la 25°C aceasta pare imună la infecţie.Modul în care intervine temperatura în exprimarea simptomelor şi în colonizarea soiurilormoderne de cartof necesită investigaţii şi studii aprofundate.Legislaţia Uniunii EuropeneDirectivele europene au ca scop restricţionarea deplasărilor de cartof din statele terţe îninteriorul Uniunii pentru a evita contaminarea cu Cms sau cu alţi agenţi patogeni de carantină.Directivele stipulează următoarele măsuri ce trebuie luate de statele membre împotrivaputregaiului inelar al cartofului:- localizarea şi determinarea distribuţiei patogenului- prevenirea apariţiei şi a răspândirii acestuia- prevenirea răspândirii şi controlul în vederea eradicăriiPrincipalele măsuri prevăd supravegherea anuală pentru detectarea prezenţei lui Cms latuberculii şi la plantele de cartof. În cazul depistării infecţiei sunt investigate posibilele surse şiextinderea infecţiei. Acţiunile pe care trebuie să le întreprindă inspecţiile fitosanitare includ:- acţiuni concentrate în cazul unei apariţii suspecte, inclusiv cu impunerea prohibiţiei pemişcările de loturi din care provin probele suspectate- acţiuni pentru depistarea originii oricărui lot suspect- investigarea extinderii riscului de contaminare ca o consecinţă a relaţiilor clonale,contactului pre- sau post recoltare sau prin orice legătură cu organismul suspect- unde este confirmată prezenţa organismului în sistemul de producere a cartofului,culturile şi câmpurile afectate, echipamentele sau maşinile asociate care suntcontaminate.- materialul de cartof, echipamentele şi maşinile asociate cunoscute ca posibil să fiecontaminate şi care sunt subiectul distrugerii, curăţării sau dezinfecţiei oficiale.- în zonele sau pe suprafeţele presupuse a fi contaminate se vor lua măsurile specifice decontrol.30

- În jurul suprafeţelor contaminate se vor face demarcări, bazate pe identificareacontaminării echipamentelor şi/sau suprafaţa de teren va fi investigată pentru o posibilăextindere a contaminării şi a unui posibil risc de răspândire ceea ce ar impune luarea demăsuri imediate pe o perioadă de cel puţin 3 ani după determinarea riscului.- Cartoful pentru sămânţă şi legăturile clonale în linie directă din acesta vor fi supusetestelor de laborator după un program stric aprobat de oficiali pentru a se cunoaşte dacăsunt sau nu libere de patogen.- În cazul în care este confirmată prezenţa organismului la cartoful pentru sămânţă, toatelegăturile clonale ale lotului de cartof trebuie păstrate sub stricta supraveghere ainspectoratelor pentru a fi testate în vederea determinării infecţiilor latente.Măsuri legislative de carantină fitosanitară impuse de RomâniaDatorită confirmării prezenţei organismului dăunător Cms ferma/exploataţia agricolă încare s-a depistat focarul este desemnată ca „zonă contaminată cu Cms. Ca urmare a rezultatelorobţinute în urma investigaţiei (anchetei) poate fi necesară desemnarea unei zone mai mari înjurul focarului ca „zonă contaminată cu Cms. De exemplu pot intra şi alte ferme care auutilizat cartof din lotul declarat contaminat.Restricţii de cultivare (plantare) în fermele în care s-a depistat focarulDirectiva Consiulului 93/85/CEE amendată de Directiva Comisiei 2006/56/CE stabileşterestricţiile de cultivare ce urmează a fi impuse în cazul confirmării prezenţei organismului.Inspectorii fitosanitari din cadrul unităţii fitosanitare trebuie să informeze producătorii cuprivire la restricţiile (acţiunile), ce urmează a fi impuse pe teren, apoi producatorii trebuie sădea detalii privind acţiunile pe care le vor urma (pe 3 sau 4 ani). Acţiunile trebuie sa fie celestabilite în directivă. După aceasta inspectorii fitosanitari vor întocmi o notificare cătreproducător privind restricţiile (acţiunile), ce vor fi aplicate pe teren.Restricţii de cultivare (plantare):- Pe terenurile contaminate sau în unităţile de culturi protejate contaminate;- În câmpurile contaminate sau în unităţile de culturi protejate contaminate, pentruurmatorii 3 ani de la începutul următorului sezon de cultivare (sau pe o perioadă mai lungă dacăcerinţele nu sunt îndeplinite): producătorii trebuie să elimine plantele spontane de cartof; nu se planteaza cartofi; campul sau unitatea trebuie sa fie libere de plantele spontane de cartof pentru cel putin 2ani consecutivi inainte de plantarea primei culturi de cartof. De exemplu daca campul nueste liber de plante spontane de cartofi in anul 2 atunci cartofii pot fi plantati cel maidevreme in anul 5, cu conditia sa nu se gaseasca plante spontane de cartof in anii 3 si 4.- În primul sezon de cultivare a cartofului dupa perioada prevăzută mai sus (de 3 ani sau maimult): producătorii trebuie să planteze cartofi de sămânţă certificaţi dar numai pentruproducerea cartofului de consum; cultura de cartof va fi monitorizată oficial în timpul perioadei de vegetaţie de inspectoriifitosanitari şi la recoltare vor preleva probe de tuberculi pentru analize de laborator învederea depistarii infecţiei latente cu Cms.- In următorul sezon de cultivare a cartofului: producătorii trebuie să planteze cartof pentru sămânţă certificat fie pentru producereacartofului pentru sămânţă sau de consum;31

cultura de cartof va fi monitorizată oficial în timpul perioadei de vegetaţie de inspectoriifitosanitari şi la recoltare vor preleva probe de tuberculi pentru analize de laborator învederea depistării infecţiei latente cu Cms.Sau alternativ:Pentru următorii 4 ani de la începutul următorului sezon de cultivare (sau pe o perioadă mailungă dacă cerinţele nu sunt îndeplinite) în câmpul contaminat: terenul trebuie să fie lăsat şi menţinut necultivat, fie ca paşune permanentă şi în acestcaz, este frecvent cosit scurt sau folosit la paşunat intensiv; producatorii trebuie sa elimine plantele spontane de cartof.In primul sezon de cultivare a cartofului după perioada prevazută mai sus (de 4 ani sau maimult): producătorii trebuie să planteze cartof de sămânţă certificat fie pentru producereacartofului de sămânţă sau consum; cultura de cartof va fi monitorizata oficial în timpul perioadei de vegetaţie de inspectoriifitosanitari şi la recoltare vor preleva probe de tuberculi pentru analize de laborator învederea depistării infecţiei latente cu Cms.Restricţii de cultivare (plantare) in alte campuri (probabil contaminate) din ferma /exploatatia agricola contaminata.In primul an care urmeaza confirmarii contaminarii cu Clavibacter michiganensis ssp.sepedonicus pe terenurile probabil contaminate:SauProducătorii pot opta să nu planteze cartofi, dar trebuie să ia măsuri pentru eliminarea plantelorspontane de cartofi.Sau alternativ producătorii pot planta cartof de sămânţă certificat dar numai pentru producereacartofului de consum, cu condiţia eliminării riscului apariţiei plantelor spontane decartof. Acest lucru trebuie stabilit de inspectorii fitosanitari înainte de plantare. cultura de cartof va fi monitorizată oficial în timpul perioadei de vegetaţie de inspectoriifitosanitari şi orice planta spontană de cartof trebuie sa fie analizată în laborator învederea depistării organismului Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus la recoltare inspectorii fitosanitari vor preleva probe de tuberculi pentru analize delaborator în vederea depistarii infecţiei latente cu Clavibacter michiganensis ssp.sepedonicus.In al doilea an care urmează confirmării contaminării cu Cms pe terenurile probabilcontaminate: producătorii pot planta cartof de sămânţă certificat pentru producerea cartofului desămânţă şi consum. producătorii trebuie să ia măsuri pentru eliminarea plantelor spontane de cartof . cultura de cartof va fi monitorizată oficial în timpul perioadei de vegetaţie de inspectoriifitosanitari şi la recoltare vor preleva probe de tuberculi pentru analize de laborator învederea depistării infecţiei latente cu Cms.32

In al treilea an care urmează confirmării contaminării cu Cms pe terenurile probabilcontaminate: producătorii pot planta cartof de sămânţă certificat pentru producerea cartofului desămânţă şi consum. producătorii trebuie să ia măsuri pentru eliminarea plantelor spontane de cartof . cultura de cartof va fi monitorizată oficial în timpul perioadei de vegetaţie de inspectoriifitosanitari şi la recoltare vor preleva probe de tuberculi pentru analize de laborator învederea depistării infecţiei latente cu Cms.In acele sisteme de producţie unde înlocuirea completă a mediului de cultură este posibilă: nu se plantează niciun tubercul, plantă sau samânţă cu excepţia cazului în care unitateade producţie a fost supusă măsurilor oficiale de control pentru eliminarea organismuluişi a oricărui tubercul de cartof sau alte plante din familia Solanaceae. Acestea trebuie săincludă cel puţin o înlocuire totală a mediului de cultură, curăţarea şi dezinfectareaunităţii de producţie şi a tuturor echipamentelor. Sistemul de producţie trebuie apoi săfie autorizat de inspectorii fitosanitari pentru producerea cartofilor. Producerea cartofului va fi din cartof de sămânţă clasificaţi oficial, sau din minituberculisau microplante proveniţi din surse analizate în laborator.Controalele generale aplicate în fermele/exploataţiile agricole declarate contaminateIn fiecare din anii de cultivare (anii de carantinare), şi inclusiv în primul sezon în care estepermisă cultivarea cartofului pe terenurile declarate contaminate: producătorii trebuie să cureţe şi să dezinfecteze toate maşinile agricole, echipamentele şifacilităţile de depozitare folosite pentru producerea cartofului în aceste ferme/exploataţiiagricole.Metode de eliminare a tuberculilor sau plantelor contaminate- incinerarea- folosirea cartofului ca hrană pentru animale după fierberea timp de cel puţin 30 min.Este foarte important ca materialul să fie bine fiert.- Îngroparea adâncă a tuberculilor sau a plantelor de cartof- Livrarea imediată a cartofului pentru procesarea industrială la o unitate care dispune deaprobare oficială şi facilităţi necesare pentru organismele de carantinăDepistarea bacteriei care produce putregaiul inelar la cartof la SCDC Tg. Secuiesc a impusluarea unor măsuri urgente referitoare la prevenirea răspîndirii acestuia. În continuare esteprezentat planul de măsuri al Staţiunii.33

PLAN DE MĂSURIpentru aplicarea ”Programului de eradicare şi prevenire a răspândirii putregaiului inelaral cartofului” la SCDC Tg. SECUIESCA. Acţiuni iniţiale în incinta de producţie după confirmarea putregaiului inelar alcartofului (Clavibacter michiganensis subsp. sepedonicus).Identificarea unui spaţiu din incinta fermei pentru amenajarea unei platforme pentruspălarea şi dezinfectarea maşinilor şi utilajelor agricole.Verificare sursă de apă canalizare şi fosă pentru apele rezidualeConstrucţie platformă pentru spălarea şi dezinfectarea maşinilor şi utilajelor agricole.Spălare cu apă + detergent şi dezinfectarea cu hiperclorit a tuturor punctelor de lucru dinincintă: depozite cartof, depozite cereale, parc maşini şi utilaje agricole, magazie unelteagricole, secţii mecanizare, staţii de sortare, gropi de gunoi.Amenajare spaţii pentru incinerare ambalaje, unelte agricole, containere, lăzi etc.Evaluare costuriB. Acţiuni pentru gestionarea stocurilor de cartof contaminate şi probabilcontaminate.Stocul contaminat (26 tone) a fost livrat, sub control oficial, la SC. Samaco SRL pentruindustrializare. Deşeurile solide au fost returnate în saci de plastic bine închişi.Stocul de cartof probabil contaminat va fi livrat în funcţie de posibilităţi pentru: consumuman, consum animal prin fierbere, industrie sau distrus prin îngropare + dezinfectant înincinta fermei, sub control oficial.După lichidarea tuturor stocurilor se va efectua analiza economică pentru stabilireapierderilor înregistrate şi depunerea documentaţiei pentru despăgubire.C. Măsuri obligatorii pentru eliminarea riscurilor din câmp.Verificarea periodică a tuturor spaţiilor neproductive: şanţuri, margini lângă garduri, poduripentru identificarea tufelor de cartof răsărite din samulastră şi distrugerea lor şi atuberculilor aferenţi.Curăţirea şi dezinfectarea zilnică de câte ori este nevoie când se trece dintr-o parcelă în altaa maşinilor şi utilajelor agricole, numai pe platforma amenajată din incinta fermei, subcontrolul persoanei desemnate cu aplicarea măsurilor de igienă fitosanitară obligatorie încondiţii de carantină.Menţinerea fără buruieni a drumurilor de exploatare din câmp şi a marginilor parcelelorcultivate.D. Măsuri obligatorii în incinta fermeiIgienizarea periodică a curţii şi a parcului de maşini şi utilaje agricole.Spălarea şi dezinfectarea maşinilor şi utilajelor agricole de fiecare dată când vin din câmp.Spălarea şi dezinfectarea periodică a spaţiilor de sortare şi depozitare.34

Acţiuni de distrugere a cartofului contaminat şi de dezinfecţie întreprinsela SCDC Târgu Secuiesc35

Orientări noi:Recent, pentru găsirea unor alternative biologice la tratamentele cu produse chimicedecontaminante pentru combaterea bacteriei Cms există preocupări referitoare la extractele unorplante. Au fost testate în condiţii de laborator uleiuri esenţiale extrase din 34 de specii de plantearomatice, din: Origanum vulgare, O. compactum, Eugenia caryophyllata, Artemisiaabsinthium, Tymus vulgaris, Abies siberica, Ocinum basillicum, Citrus aurantifolius şi dinMentha arvensis+Citrus limonium s-au dovedit a fi foarte eficinte în combaterea bacteriei.Eugenia caryophyllataArtemisia absinthiumO. compactumCitrus aurantifoliusOcinum basillicumOriganum vulgare36

Situaţia pe plan naţional privind putregaiul inelar al cartofului şi fundamentarea tehnicoştiinţificăa proiectuluiStarea fitosanitară şi vigoarea de creştere reprezintă elementele definitorii ale calităţiicartofului pentru sămânţă tot atât de importantă pentru practica agricolă ca însuşi soiul decartof. C. michiganensis ssp. sepedonicus este declarat organism de carantină fitosanitară întoată lumea şi în România. În ultimii ani bacterioza s-a răspândit foarte mult pe suprafeţeimportante din fermele comerciale şi staţiuni de cercetare ale cartofului. Aşa cum s-a menţionatuna din măsurile importante în managementul lui Cms, prevede că toate echipamentele şiuneltele folosite în câmpurile infectate sau în lucrul cu tuberculii infectaţi, suprafeţele dedepozitare trebuie curăţate foarte bine de resturile organice şi de pământul infectat şidezinfectate adecvat, pentru a se înlătura toate urmele organice. Manipularea tuberculilorînaintea plantării constituie o altă problemă în prevenirea Cms. Sămânţa trebuie inspectatăînaintea primirii şi plantării. Orice lot cu leziuni vizibile de îngheţ sau cu atac de Rhizoctoniasp., care acoperă o suprafaţă mare din tubercul, nu trebuie acceptat.Proiectul are în vedere perfecţionarea sistemelor şi a tehnologiilor de cultură a cartofuluiîn scopul implementării în agricultură a unor mijloace practice faţă de putregaiul inelar alcartofului, care să fie eficiente, durabile şi în acelaşi timp prietenoase faţă de mediulînconjurător şi nu în ultimul rând uşor de folosit de către fermierii români. Se are în vederestabilirea de verigi tehnologice noi pentru a oferi fermelor producătoare de cartofi din Romaniaposibilitatea obţinerii producţilor de calitate, corespunzatoare din punct de vedere fitosanitar şicare să garanteze venituri la nivelul in-puturilor. Măsurile organizatorice şi tehnice contribuie lalimitarea şi chiar la stoparea răspândirii agentului pathogen pe noi areale de producere acartofului şi implicit la reducerea pierderilor de producţie, de calitate fito-sanitară şi economice.Elaborarea unei baze de date privind monitorizarea putregaiului inelar al cartofului şi colectareadatelor climatice din zonele mari cultivatoare de cartof, vor sta la baza elaborării unui programde prognoză şi avertizare. Elementele puse la dispoziţie de cercetarea ştiinţifică implicatăcontribuie la stabilirea unor sisteme de măsuri tehnico-organizatorice care sunt parte integrantădin verigile tehnologice specifice culturilor de cartof pentru sămânţă şi consum. Acestea seconstuie într-o bază de date pentru prognoza, monitorizarea şi controlul în sistem integrat aputregaiului inelar al cartofului la nivelul ţării. Prin integrarea datelor agrotehnice, chimice,biologice şi de ameliorare a soiurior româneşti se stabilesc elementele unei tehnologiiinovatoare pentru abordarea acestui organism patogen cu implicaţii majore pentru culturacartofului. Determinarea factorilor favorizanţi ai apariţiei fitoendemiilor de Cms în condiţiilespecifice zonelor de cultură a cartofului din România şi testarea unui biopreparat pentrucontrolul acestui organism prin tratarea tuberculilor înainte de plantare constituie aspecteimportante ale realizării proiectului. Se intenţionează experimentarea unor extracte ecologice (încomformitate cu principiile agriculturii biodinamice) pentru igienizarea echipamentelor,utilajelor, aparaturii a spaţiilor de depozitare cât şi pentru tratarea tuberculilor înainte deplantare. Aceste biopreparate şi extracte noi realizate de cercetători vor contribui la reducereasau chiar la eliminarea utilizării substanţelor poluante şi a celor provenite din import, folositepentru tratarea fitosanitară a cartofilor. Se urmăreşte implementarea în sistemul naţional decarantină fitosanitară a noilor metode de control a bacteriei patogene prin participarea şi prindatele obţinute de cercetarea ştiinţifică.Proiectul îşi propune prima abordare a acestei tematici de către cercetarea ştiinţifică dinţara noastră şi prevede obţinerea de tehnologii specifice inovative privind sistemele de măsuritehnico-organizatorice şi baze de date pentru prognoza, monitorizarea şi controlul bacteriei Cmsla culturile de cartof din principalele zone producătoare ale ţării. Ţinând cont de plasticitateabiologică şi adaptabilitatea bacteriei care produce putregaiul inelar al cartofului la condiţiiclimatice diferite, datele obţinute vor contribui la dezvoltarea cercetărilor de biologie şi ecologieale agentului patogen la condiţiile specifice din ţării noastre. Se urmăreşte obţinerea detehnologii aplicabile la nivel de fermă care să ajute la delimitarea zonelor de risc şi la reducerea37

gradului de infectare a culturilor de cartof pentru sămânţă şi consum cu bacteria Cms. Fermieriiromâni aşteaptă modalităţi concrete de prevenire şi control a bacteriei depistate în România.Proiectul are un grad de complexitate tehnică şi ştiinţifică mare deoarece pentru realizareasistemelor de măsuri tehnico-organizatorice şi baze de date pentru prognoza, monitorizarea şicontrolul lui Cms se doreşte sintetizearea rezultatele cercetărilor multidisciplinare (biologie,agrochimie, protecţia plantelor şi informatică etc.) efectuate în mai multe institute şi staţiuni decercetare. Colectarea şi inventaria un număr mare de date (agro-climatice, ecologice, biologice,tehnologice, fito-patologice, bacteorologice) din principalele zone producătoare de cartof,constituie fundamentul unei baze de date fiabilă şi accesibilă fermierilor. Vor fi implicaţispecialişti IT din centrele de cercetare implicate în derularea proiectului.Cercetările ştiinţifice care vor aborda problematica bacteriei sunt noi pentru ţara noastră,deoarece în acest moment nu există date bazate cu rezultatele experimentale obţinute încondiţiile climatice din ţara noastră puse la dispoziţie de cercetarea ştiinţifică.Prin Ordonanţa Guvernului nr.136/2000 cu modificările şi completările ulterioare,Hotărârea Guvernului nr. 563/2007 cu modificările şi completările ulterioare, ordineleMinistrului agriculturii nr. 586/2007, 912/2004 cu modificările şi completările ulterioare,27/1999, 653/2006, 61/2008, (armonizate cu Directivele 2000/29/CEE modificată, 98/57/CEEmodificată, 93/85/CEE modificată, 69/464/CEE) şi Directiva Consiliului 2007/33/CE înRomânia a fost redactat un program de monitorizare fitosanitară a filierei cartofului pentruproducţia autohtonă, circulaţia intracomunitară şi pentru importurile din ţări terţe. Obiectivul îlconstituie continuarea implementarii programului naţional de inspecţii şi analize pentrutuberculii de cartof (destinaţi plantării, consumului sau industrializării) pentru organismele decarantină şi vizează: monitorizarea naţională a culturii cartofului; circulaţia intracomunitară atuberculilor de cartof şi importurile de cartof pentru consum din ţări terţe.De unele aspecte ale monitorizării se ocupă Unitaţile Fitosanitare Judeţene, cea a municipiuluiBucureşti şi laboratoarele de diagnoză. Pentru a facilita punerea în practică administrativă aprogramului de monitorizare, de coordonarea generală se ocupă Agenţia Naţională Fitosanitarăiar Laboratorul Central de Carantină Fitosanitară este responsabil pentru coordonarea tehnică aprogramului de monitorizare. Inspectorii fitosanitari au datoria să informeze producătorii decartof pentru sămânţă şi consum cu privire la reglementările fitosanitare, la importanţaprogramului de monitorizare şi la riscurile care decurg din nerespectarea reglementărilor îndomeniu.Analizele de detecţie pentru Cms, la cartoful pentru sămânţă şi la cel de consum se fac decătre Laboratorul Central de Carantină Fitosanitară. Analizarea probelor se face prin testul deimunofluorescenţă (IF), testul FISH, testul PCR, testul biologic. Parametrii testelor trebuie săgaranteze o detectare coerentă şi reproductibilă a nivelurilor de infectare la pragurile stabilitepentru metodele selecţionate. Apariţia suspectă a unui focar implică a reacţie pozitivă la testelede diagnostic sau de depistare efectuate pe o probă. În cazul în care primul test de depistare (IF,FISH, PCR) este pozitiv, există o suspiciune de contaminarea cu Cms. În acest caz se efectueazăun al doilea test de depistare, iar în cazul în care şi acesta este pozitiv, suspiciunea esteconfirmată (apariţie suspectă) şi testele trebuie să fie continuate cu teste de izolare. Dacă aldoilea test este negativ, proba este considerată necontaminată cu Cms. Prezenţa confirmată apatogenului implică izolarea şi identificarea unei culturi pure de Cms, cu confirmareapatogenităţii. După purificarea prin subcultură, se fac alte teste de identificare şi apoi testul depatogenitate. Dacă ambele confirmă o cultură pură a patogenului, proba este declarată infectată.In cazul unui test pozitiv, conform prevederilor art. 4 alin. (2) din OM nr.912/2004 se iaumăsuri pentru interzicerea circulaţiei loturilor sau transporturilor din care s-au prelevat probe şinumai în cazuri excepţionale aceasta se poate face sub control oficial cu condiţia inexistenţeiriscului de răspândire a organismului patogen.Din momentul depistării acestei bacterii în culturile de cartof din România au avut loc maimulte întâlniri între reprezentaţii Ministerului Agriculturii, Laboratorului Central de CarantinăFitosanitară, reprezentanţi ai Institutelor şi ai Staţiunilor de cercetare a cartofului la care au fostdezbătute problemele ridicate de prezenţa acestui organism în zone producătoare de cartof. Pânăîn prezent au fost identificate mai multe unităţi în care a fost instituită carantina fitosanitară38

acestea fiind obligate să respecte măsurile impuse. Au fost stabilite măsuri concrete pe careunităţile trebuie să le aplice iar ca principii generale aplicabile pentru către toţi fermierii au foststabilite modalităţile de dezinfectare a echipamentelor, utilajelor sau depozitelor declaratecontaminate sau probabil contaminate şi cele referitoare la distrugerea loturilor de cartofinfectate.La nivel naţional principalele măsuri întreprinse au în vedere: elaborarea şiimplementarea anuală a Programului Naţional de Monitorizare Fitosanitară a Culturii cartofului;înştiinţarea şi implicarea în aceste programe de monitorizare a institutelor şi staţiunilor decercetare a cartofului, a Federaţiei Naţionale Cartoful din România. Instruirea anuală ainspectorilor fitosanitari din cadrul Unităţilor Fitosanitare de către experţi români şi comunitaricu participarea reprezentanţilor din cercetare şi a Federaţiei Cartoful din România; controaleoficiale pentru verificarea modului în care a fost înţeleasă şi respectată legislaţia fitosanitară;informarea producătorilor de către inspectorii fitosanitari din cadrul Unităţilor Fitosanitare cuprivire la reglementările fitosanitare în vigoare.În România numărul de focare de Cms a crescut alarmant de la un an la altul. În anul2006 au fost identificate 98 ha (5,32 %) contaminate şi 25 ha (1,35%) probabil contaminate; în2007 - 66,5 ha contaminate (2,38%) şi 3,5 ha probabil contaminate (0,12%); în 2008 -142,5 hacontaminate (6,2%) 38,5 ha probabil contaminate (1,68%); în 2009 - 66,3 ha contaminate(3,36%) şi 8 ha probabil contaminate (0,39%), iar în 2010 - 106,5 (11,32%) contaminate şi498,6 ha probabil contaminate (53,04%), în loturile semincere din unele staţiuni de cercetate şiîn ferme comerciale În decembrie 2010 a fost elaborat Programul de eradicare şi prevenire arăspândirii organismului dăunător Cms.Activităţile derulate de Ministerul Agriculturii, de Laboratorul Central de CarantinăFitosanitară, precum şi de Unităţile Fitosanitare judeţene au adus în atenţia tuturor fermierilorproblemele extrem de grele legate de controlul acestui organism. Pierderile economice suportatede unii fermieri au devenit importante, iar situaţia nu se poate remedia decât prin respectareaverigilor tehnologice ale producerii cartofului pentru sămânţă peste care se suprapun normeleComunităţii Europene, de management a oganismelor de carantină fito-sanitară. Ţinând cont degravitatea problemelor, cercetarea ştiinţifică trebuie să se implice activ în rezolvarea unoraspecte legate de monitorizarea, prognoza şi controlul patogenului şi de întocmirea unei baze dedate care să cuprindă principalele aspecte depistate la fermierii producători de cartof. Nu suntcunoscute aspecte legate de biologia şi ecologia bacteriei în condiţiile specifice zonelor decultură a cartofului din ţara noastră.Verigi tehnologice/tehnologii inovative de cultură a plantelor care să asigure garantareaveniturilor fermelor comerciale în condiţiile respectării criteriilor de mediu şi ecocondiţionalitate;crearea unei baze de date care să includă elemente ale monitorizării şiinventarierii suprafeţelor destinate culturilor de cartof din zonele mari producătoare de cartofpentru sămânţă în vederea cartării şi a prognozării riscului infecţiei cu agentul patogen şimanagementul situaţiilor de risc (elaborarea de hărţi de răspândire a organismului dăunător custabilirea exactă a suprafeţelor de teren carantinate la nivel de judeţ); definitivarea de tehnologiisau verigi tehnologice inovative noi pentru a oferi fermelor producătoare de cartof posibilitateaobţinerii producţiilor corespunzătoare din punct de vedere fitosanitar; elaborarea unui complexde măsuri organizatorice şi tehnice care să limiteze şi să stopeze răspândirea agentului patogen.Sunt vizate metode ecologice de dezinfecţie şi igienizare a utilajelor agricole şi echipamentelorutilizate în timpul plantării, recoltării şi depozitării cartofului pentru sămânţă; elaborarea unuibiopreparat pentru controlul bacteriei; elaborarea unei tehnologii de utilizare a biopreparatului;experimentarea unor extracte biologice (în conformitate cu principiile agriculturii biodinamice)atât pentru igenizarea echipamentelor de lucru şi a spaţiilor de depozitare cât şi pentru tratareacartofului pentru sămânţă la plantare; stabilirea unor metode concrete de control a organismuluidăunător în plus faţă de metodele de control stabilite la nivelul Comunităţii Europene; stabilireaunor tehnici de depistare a agentului patogen în perioada de vegetaţie a cartofului;Pe lângă obiectivele menţionate, proiectul va disemina rezultatele practice cătrefermierii producători de cartof pentru sămânţă şi organele de decizie din Ministerul Agriculturiişi Dezvoltării Rurale. În cadrul proiectului se abordează aspecte privind monitorizarea,39

prognoza, zonarea şi identificarea factorilor favorizanţi ai apariţiilor fitoendemiilor de C.michiganensis ssp. sepedonicus în arealele cartofului pentru sămânţă din România; testareaeficacităţii ecologice şi eficienţa economică a metodicilor/metodelor pentru prognoză,monitorizare şi control agentului patogen; reducerea arealelor afectate şi/sau afectabile defitoendemie.Prin aplicarea sistemelor de măsuri tehnico-organizatorice şi bază de date pentruprognoza, monitorizarea şi controlul lui Cms proiectul îşi propune: reducerea risculuiintroducerii şi extinderii arealului afectat de fitoendemie cu 10%; reducerea costurilor decontrol şi dezinfecţie prin utilizarea unui biopreparat şi a extraselor biologice cu 10%; obţinereade producţii medii/ha de 20-24 t/ha cartoful pentru sămânţă şi 40-45 t/ha la cartoful de consum;CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI PENTRU CONTROLUL PUTREGAIULUI INELARAL CARTOFULUI1. Pentru reducerea la minim a riscului pătrunderii şi a extinderii arealelor contaminate cuputregaiul inelar al cartofului, măsurile fito-sanitare trebuie aplicate întregului sistem deproducere a cartofului. Acestea implică multiple controale, fiecare fiind consideratinsuficient deoarece:a) în sistemul de producere a cartofului pentru sămânţă putregaiul inelar poateapare la un nivel de infecţie redus, ceea ce conduce la infecţia latentă atuberculilor de cartof.b) manifestarea simptomelor poate fi foarte târzie sau poate fi chiar mascată de alteboli, senescenţa naturală sau distrugerea vegetaţiei cartofului pentru sămânţăexecutată cu scopul de a preveni transmiterea virusurilor din aparatul foliar latuberculi.c) bacteria se poate răspândi prin contactul cu suprafeţele contaminate şi nuîntotdeauna se transmite clonal via cartoful pentru sămânţă infectat. Răspândireapopulaţiilor este dificil de detectat. Testarea probelor de cartof cu ajutoruluiprotocolului (200 de tuberculi/probă) cu incidenţa relativ ridicată a bolii vaevidenţia numai urmele de bolă cu o mare incidenţă (la 0,5% infecţie gradul deconfidenţă poate ajunge la 63%). Pentru detecţia nivelelor scăzute de infecţie cuo confidenţă de 95% este necesară o probă de tuberculi mai mare.2. Cel mai important aspect al managementului putregaiului inelar al cartofului estefolosirea sămâţei certificate de cartof, de preferat provenită dintr-o zonă în care bacteriaeste absentă.3. În cazul în care infecţia este confirmată trebuie urmărită originea cartofului şi posibilarăspândire. Loturile de cartof infectate şi posibil contaminate sunt interzise de laplantare. Tot materialul biologic, maşinile şi alte obiecte care au venit în contact culoturile infectate sunt considerate posibil contaminate şi este necesară curăţirea şidezinfecţia lor.4. După detectarea unei infecţii cu putregai inelar, se recomandă ca ca o perioadă de 3-4ani terenul să fie liberi de cartof şi samulastră de cartof deoarece:40

a) în condiţii naturale Cms nu supravieţuieşte în sol în regiunile de cultură acartofului mai mult de 2 ani. La temperaturi mai mari de 15°C şi la o umiditatede 50% declinul populaţiilor bacteriei este rapid.b) Eficienţa transmiterii Cms de la tuberculi infectaţi la tuberculii de cartof estescăzută şi nu a fost niciodată raportată în condiţii practice.c) Cms are o paletă redusă de plante gazdă. În condiţii naturale nu infecteazărădăcinile şi nu colonizează buruienile şi culturile care cresc în rotaţie cucartoful.5) Zonele posibil contaminate trebuie demarcate. În fermele contaminate se vor lua măsurifoarte precise timp de câţiva ani, referitor la cultura cartofului, folosirea seminţei,supravegherea, curăţarea şi dezinfecţia.6) Controlul cartofului ca buruiană este esenţial deoarece Cms poate supravieţui câtevageneraţii în acesta.7) Resturile de cartof pot fi o sursă de infecţie şi trebuie îndepărtate cu multă atenţie.8) Pentru prevenirea unei infecţii se recomandă controlul insectelor posibil vectoare9) După infecţie este preferabil ca sola să fie cultivată cu ierburi de păşune, cosite scurt.10) Folosirea apei de suprafaţă pentru irigaţie şi tratamente fitosanitare nu presupun un riscidentificabil deoarece:a) Cms supravieţuieşte perioade scurte de timp în apă (max. 5 săp.) pe parcursulcărora densitatea coloniilor se reduce considerabilb) De-a lungul cursurilor de apă nu au fost identificate gazde alternative alebacteriei11) Folosirea maşinilor, echipamentelor în timpul plantării, sortării şi a depozităriireprezintă un risc mare de infectare a tuberculilor.a) Cms supravieţuieşte mai mulţi ani pe diferite materiale, mai ales în condiţii deuscăciune şi la temperaturi scăzute.b) Pentru o infecţie eficientă bacteria trebuie să pătrundă în ţesuturile vasculare.Acestea sunt expuse infecţiei în timpul recoltării, sortării, calibrării, secţionăriituberculilor sau a plantării tuberculilor încolţiţi.12) Maşinile şi echipamentele (cizme, haine) trebuie spălate şi dezinfectate foarte atent maiales înainte de intrarea într-un câmp nou.13) Tratamentele fizice pot fi folosite pentru dezinfecţia cuţitelor, deşi nu este recomandatăsecţionarea tuberculilor. Echipamentele şi materialele vor fi tratate la temperaturi de82°C timp de cel puţin 5 minute.41

14) nu sunt cunoscuţi antaganişti eficienţi ai bacteriei.15) Până în prezent nu sunt disponibile soiuri immune. Soiurile cu toleranţă nu trebuiefolosite, jucând rolul de cărăuşi ai Cms.BIBLIOGRAFIEChristie RD, Sumalde AC, Schulz JT, Gudmestad NC, 1991. Insect transmission of the bacterialring rot pathogen. American Potato journal 68, 363-372Christie RD, Schulz JT, Gudmestad NC (1993), Potato flea beetle (Coleoptera: Chrysomelidae)evaluated as possible vector of ring rot bacterium in potatoes journal of Economic Entomology86, 1223-1227.De Boer , S.H., Mc Cann M., (1990) Detection of Corynebacterium sepedonicum in potatocultivars with different propensities to express ring rot symptoms. American potato journal 57,685-694.Dreier J., Bermpohl A., and Eichenlaub R. (1995). Southern hybridization and PCR for specificdetection of phytopathogenic Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus. Phytopatology. 85:462-468.Dreier J., Meletzus A., and Eichenlaub R, (1997) Characterizytion of the plasmid rncodedvirulence region pat-1 of phytopatogenic Clavibacter michiganensis subsp. sepedonicus.Molecular Plant Microbe Interactions 10, 195-206.Duncan, J., Genereux, H., 1960. La transmision par les insectes de Corynebacteriumsepedonicum . Canadian journal of Plant Sciece 40, 110-116.Easton, G.D. (1979). The biology and epidemiology of potato ring rot. American Potato Journal56, 459-460.Elphinstone, J.G., (2004). Bacterial ring rot of potato – the facts (Clavibacter michiganensisssp. sepedonicus) Central Science Laboratory, York.Giltrap N., (2009). Emergency response for the first ring rot outbreak in UK. BulletinOEPP/EPPO , 39 , 74-76.Kaponen, H., Mannien M., Harju, P., Avikainen, H., Tahvonen R., (1992) The effect ofdesifectans onClavibacter michiganensis ssp. sepedonicus and Erwinia carotovora subsp.artoseptica on different surface materials. Agriculture Science in Finland 1, 597-602Kawchk, L.m., Lynch, D.R., Kozub, G., C, Nelson, G.A., Kulcsar F., Fujimoto D.K., (1998)Multi-year evalution of Clavibacter michiganensis subsp. sepedonicus diseases symptoms incultivated potato genotypes. American Journal of Potato Research 75, 235-243Langerfeld, E. Batz W., (1992). Reaction of potato cultivars to the causal agent of bacterial ringrot of potatoes Clavibacter michiganensis sbcp. Sepedonicus.. Nachrichtenblatt des deutchenPflanzenschutzdienstes 44, 157-161.Lansade, M. (1950). Recherches sur le flétrissement bactérien de la pomme de terre en France,Corynebacterium sepedonicum. Annales de l'Institut National de Recherches AgronomiquesSeries C (Annales des Epiphyties) 1, 69-156.42

Mansfeld-Geise K., (1997) Plant –to-plant transmission of the bacterial ring rot pathogenClavibacter michiganensis sbcp. sepedonicus. Potato Research 40, 229-235.Manzer, F.E.; Gudmestad, N.C.; Nelson, G.A. (1987). Factors affecting infection, diseasedevelopment and symptom expression of bacterial ring rot. American Potato Journal 64, 641-676.Manzer, F.E.; McKenzie, A.R. (1988) Cultivar response to bacterial ring rot infection in Maine.American Potato Journal 65, 333-339.Muller, H.J.; Ficke, W. (1974) [Bacterial ring rot (Corynebacterium sepedonicum) a dangerousquarantine disease for potato cultivation.] Nachrichtenblatt für den Pflanzenschutz in der DDR28, 159-160.Severin, V., Iliescu, C. H., GEEA 2006 - Bolile bacteriene ale plantelor.Severin,V., Kupferberg, S., I. Zurini, 1985. Bacteriozele plantelor cultivate. Editura Ceres ,Bucuresti.Slack, S.A., (1987). Biology and ecology of Corynebacterium sepedonicum. American PotatoJournal 64, 665-670.Sleten, A., (1985) the effect of Corynebacterium sepedonicum on symptoms and yield of fourpotato cultivars. Potato research 28, 27-33.Secor, G. A., De Buhr L., Gudmestad N.C., (1987). Chemical sanitation for bacterial rinf rotcontrol. American Potato Journal 64, 699-700.Smith, I.M., McNamara, D.G., Scott, P.R., Holderness, M., Burger, B. (1997) Quarantine Pestsfor Europe - Second Edition – CAB International – p. 959-1162.Smith, N.C., Hennessy, J., Stead, D.E., (2001), Repetitive sequence-derived PCR profilingusing the BOX-A1R primer for rapid identification of the plant pathogen Clavibactermichiganensis subspecies sepedonicus. European Journal of Plant Pathology 107; 739-748Spieckermann A, Kotthoff P, 1914. Untersuchunger uber die Kartoffelpflanze und ihreKrankheiten. I. Die Bakterienringfaule der Kartoffelpflanze. Landw. Jahrb, 46:659-732.Tomalieva M., (2009) Plant health control of Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus înBulgaria. Buletin OEPP/EPPO 39, 74-76.Van der Wolf, J.M., Elphinstone, J.G., Stead, D.E., Metzler, M., Muller, Hukkanen, A.,Karjalainen, R (2005). Epidemiology of Clavibacter michiganensis ssp. sepedonius in relationto control of bacterial ring rot. Plant Reserch International B.V., Wageningen.Yabuuchi E., Kosako Y., Yano I., Hotta H. And Nishiuchi Y. (1995). Transfer of twoBurkholderia and an Alcaligenes species to ralstonia gen. Nov. ; proposal of Ralstonia pickettii(ralston, Paleroni and Douderoff 1973)comb. Nov. (Smith 1896) comb. Nov. & Ralstoniaeutropha (Davis 1969)comb. Nov. Microbiology and Immunology. 39: 897-904.Ziss, J.D., Harrison M. D., (1991). Detection of Clavibacter michiganensis subsp. sepedonicusin common weed species found in Colorado potato fields. Phytopathology 81, 1348 (abstract)43