OCTAVIAN GOGA – OTRÃVIT DIN ORDINUL LUI CAROL AL II-LEA

memoria memoria arhivelor
arhivelor
lui evreu Theodor Fischer, politicianul Octavian Goga a emis
opinii politice însuºite ºi de comunitatea evreiascã din România.
Fischer a subliniat cã: „...este o realitate incontestabilã cã aici
în þarã cu naþia româneascã convieþuiesc o serie de colectivitãþi
compuse din elemente de populaþie de origine etnicã neromâneascã,
fiecare din aceste colectivitãþi nu reprezintã decât un
fragment ºi nu totalitatea unui popor, tot atât de puþin se poate
contesta. A relevat acest fapt dl. deputat Goga“ 63 .
Asemenea opinii ºi fapte au determinat exprimarea ºi de
cãtre personalitãþi ale comunitãþii evreieºti a preþuirii faþã de
poetul ºi politicianul O. Goga, la împlinirea a 50 de ani de viaþã 64 .
Cunoscutul scriitor I. Peltz, care a beneficiat de sprijinul
material ºi financiar al demnitarului ºi omului politic Octavian
Goga, nu se sfia, la rândul sãu, sã afirme, într-o scrisoare olografã
aflatã în arhiva de la Ciucea ºi publicatã de noi 65 : „Am primit...
cincisprezece mii de lei care au însemnat salvarea unui ins ºi a
familiei sale dintr’o extrem de criticã împrejurare. ...N’am sã uit,
nu pot uita gestul ãsta, al unui mare poet ºi al unui mare om; ºi
de astã datã sufletul Excelenþei Voastre s’a manifestat generos
ºi de o caldã sensibilitate. ...Cel mai reprezentativ poet al
neamului ºi cel mai strãlucit om politic al generaþiei – mai
adaugã I. Peltz – s’a dovedit totodatã ºi exemplarul cel mai rar
de omenie ºi înþelegere. Credeþi-mã, nu vã scriu vorbe; fiecare
silabã are rãsunet în mine ºi porneºte din adâncurile unei convingeri
nesdruncinate“.
Luând în considerare doar cele de mai sus, în pofida disputelor
frecvente între reprezentanþii comunitãþii evreieºti ºi
politicianul Octavian Goga, respingem categoric ideea implicãrii
acesteia în asasinarea lui.
Este surprinzãtor ºi inexplicabil faptul cã pregãtirea ºi realizarea
asasinãrii lui Octavian Goga au scãpat atenþiei serviciilor
secrete strãine, care au urmãrit ºi ele activitatea politicã a fostului
demnitar. Sã fi încetat ele, oare, sã mai acorde vreun credit
viitorului sãu politic ºi, deci, sã nu-i mai fi acordat atenþia
cuvenitã?
63 idem, op. cit. p. 295
64 Rabinul ºef dr. I. Niemirower a rostit, la 16 decembrie 1931, urmãtorul
discurs: „În clipe înãlþãtoare, când Parlamentul român sãrbãtoreºte o
personalitate centralã, o individualitate strãlucitã, o figurã istoricã de talia
lui Octavian Goga, evreii din România nu iau în seamã nici o consideraþie,
ci împãrtãºesc din toatã inima la ridicarea altarelor de recunoºtinþã.
Ca reprezentant al cultului mozaic, exprim ºi eu sentimentele de
admiraþie ale populaþiei evreieºti faþã de marele poet ºi patriot Octavian
Goga.
Dupã concepþia Bibliei, Bibliei Bibliei Bibliei Bibliei 50 de ani formeazã o unitate ºi al cincizecilea
an este un timp de jubileu – iebel în limba ebraicã –, un timp care aduce
libertate ºi liberare. Vârsta de 50 de ani a unei vieþi închinate ideii
libertãþii ºi luptei pentru liberarea conaþionalilor, unei vieþi intelectuale
închinate înaltei poezii, este un timp de jubileu, în adevãratul înþeles al
noþiunii. Dupã un dicton original al iudaismului, abia (la) vârsta de 50
de ani, la timpul perfecþiunii ºi maturitãþii, omul are forþa înþeleaptã de
a da sfaturi comesenilor sãi. Oratorul ºi scriitorul Octavian Goga, care
de decenii dã sfaturi patriotice ºi poetice, ne sfãtuieºte ºi acuma sã
închinãm patriei ceea ce e poetic în sufletul nostru. Sfatul lui va gãsi un
ecou puternic în conºtiinþa noastrã“.
La sãrbãtorirea lui Octavian Goga a luat cuvântul ºi senatorul Iancu
Finchelstein. Acesta a adus omagiul sãu: „aceluia care, cu atât nepieritor
talent ºi cu atât de scânteietoare simþire, a întrupat idealul românilor de
pretutindenea: Uniunea tuturor românilor sub sceptrul aceluiaºi Rege
ºi în hotarele istorice ale sfântului nostru pãmânt“. (apud, ibidem, op.
cit. pp. 309-310)
65 Dan Brudaºcu, op. cit., p. 126
Numeroºi autori – unii cunoscuþi, alþii doar modeºti autori
de biografii sau memorii trucate – au vorbit despre posibilele
legãturi – dupã unii chiar ca agent dublu – a Veturiei Goga cu
aceste servicii secrete strãine. Dacã aºa au stat lucrurile, de ce
nu a fost ea avertizatã în legãturã cu maleficul complot pus la
cale de rege ºi Moruzov?
Uciderea lui Octavian Goga ºi ulterior a lui Codreanu a lovit
puternic în interesele Germaniei în România. În primul caz, ea
a fost urgentatã – ºi motivatã – inclusiv de contactele avute de
fostul prim ministru în Germania cu înalþi responsabili ai regimului
nazist. Dar ºi de contactele, destul de frecvente ºi importante
ºi ele, în þarã ºi strãinãtate, dintre Veturia Goga ºi oficiali
naziºti (nu excludem posibilitatea ca printre ei sã fi fost membri
ai serviciilor secrete, care ar fi putut fi utili soþului sãu în activitatea
sa politicã viitoare), inclusiv cu reprezentanþi ai Legaþiei
germane din Bucureºti.
Regele nu a primit cu satisfacþie anunþul fãcut, neinspirat,
dupã pãrerea noastrã, de Octavian Goga, cu privire la intenþia
de a reveni, dupã 10 mai 1938, în politicã ºi mai ales convingerea
acestuia cã monarhul va fi obligat sã îi ofere un post în conducerea
þãrii. În contextul jocurilor ºi presiunilor politico-diplomatice
externe îndreptate împotriva României, aceastã declaraþie,
repetatã de Goga faþã de mai mulþi fruntaºi politici, inclusiv
faþã de cei care raportau de obicei regelui tot ceea ce considerau
cã l-ar fi putut interesa, ar fi putut fi – ºi poate a ºi fost –
interpretatã ca o certitudine a iminentei intervenþii directe în
politica internã a României a susþinãtorilor extremei drepte,
respectiv a Germaniei hitleriste.
Privitã din aceastã perspectivã, decizia regelui Carol al II-lea
de suprimare a celor doi lideri ai extremei drepte româneºti –
dar ºi a lui Iuliu Maniu, partenerul politic al lui C.Z. Codreanu –
ar putea fi consideratã ca justã, deoarece ar fi urmãrit apãrarea
þãrii în faþa pericolului nazist, asigurarea independenþei ºi
neatârnãrii ei. Atâta doar cã ostilitatea în creºtere faþã de þara
noastrã, dupã instaurarea dictaturii personale a regelui, s-a
datorat dezacordului faþã de politica sa aventuristã ºi iresponsabilã,
care s-a dovedit un eºec ºi a condus, pe parcursul anului
1940, la pierderea unor mari suprafeþe din teritoriul naþional în
favoarea forþelor revizioniste sovietice, ungureºti ºi bulgare.
Carol al II-lea a fost, în cele din urmã, pãrãsit inclusiv de
aliaþii de nãdejde ai þãrii, Franþa ºi Anglia (chiar dacã, spre
exemplu, Sir Reginald Hoare, ministrul Marii Britanii la Bucureºti,
fusese favorabil ideii instaurãrii dictaturii personale a regelui),
fiind nevoit, la 6 septembrie 1940, dupã ce a fãcut atât de mult
rãu României ºi poporului român, sã abdice ºi, ieºind pe uºa
din dos a istoriei, sã plece în exil.
Efectele dezastruoasei sale politici (ca iniþiator al dictaturii,
dar ºi arhitect al marilor pierderi teritoriale, care au mutilat
trupul þãrii ºi au anulat, practic, marile câºtiguri ale Unirii de la
1 Decembrie 1918) au culminat, dupã ruinarea þãrii ºi obligarea
ei sã intre într-un rãzboi devastator, fãrã sorþi de izbândã,
îndreptat inclusiv împotriva foºtilor aliaþi de nãdejde, cu abandonarea
României, de cãtre nefericitul sãu urmaº, în favoarea
dictaturii comuniste.
Materializând, parcã, dorinþa ascunsã a morganaticului sãu
pãrinte, urmaºul sãu la tron avea sã decidã, în mod laº, sacrificarea
lui Ion Antonescu – fostul ministru în Cabinetul prezidat
de Octavian Goga, omul care a încercat, în cele mai dramatice
momente din istoria României, dupã abdicarea lui Carol al II-lea,
sã salveze România de la distrugerea sa totalã.
10 SAECULUM SAECULUM 4/2006
4/2006
PRO
PRO