planul local de dezvoltare durabilă a municipiului oradea

13ORADEA(1916), reînvie speranţa reîntregirii naţionale. Seintensifică activitatea politică a intelectualităţii orădeneîn frunte cu vicarul episcopal ortodox, viitorul episcopRoman Ciorogariu. La 12 octombrie 1918, în casaavocatului dr. Aurel Lazăr, preşedintele PartiduluiNaţional Român se redactează Declaraţia deIndependenţă a românilor din Banat, Crişana şiMaramureş care, câteva zile mai târziu, a fost citită înParlamentul din Budapesta de către Alexandru VaidaVoievod. După Marea Adunare Naţională de la AlbaIulia (1 decembrie 1918) la care au participat, fie cadelegaţi oficiali, fie ca aderenţi entuziaşti şi numeroşiorădeni, Oradea rămâne pe teritoriul controlat dearmata ungară. Represiunile împotriva românilor fiindla ordinea zilei, mai ales în timpul dictaturii bolşevice alui Bela Kun (în Oradea, perioada martie-aprilie 1919),si tuaţia oraşului ajunge critică. La 20 aprilie, la cerereainsi stentă a noilor autorităţi ungare orădene, impuse înfruntea oraşului după “contrarevoluţia albă”antibolşevică, armata română condusă de generalulTraian Moşoiu, care părăsise linia Zam - Ciucea -Sighet, a intrat triumfal în oraş.După Marea Unire din 1918, Oradea şi-a păstratspecificitatea, tenta rafinat occidentală. Beneficiind deintelectuali de valoare şi, mai ales, de acţiune, formaţila Bucureşti, Viena sau Budapesta, oraşul a rămasstrălucitor prin viaţa sa socială, economică,intelectuală. Mai trăia generaţia care a creat băncile şimarile întreprinderi sau, cel puţin, cea care preluasede la aceasta experienţa şi care a găsit în perioadainterbelică posibilităţi neîngrădite de dezvoltare. Estemomentul de vârf al afirmării spiritualităţii româneşti şimaghiare, manifestat prin marele număr alpublicaţiilor. Deschiderea spre pieţele Europei centraleşi a celei sud-estice a potenţialului economic orădeaneste tot mai evidentă. Predomină industria alimentară,unde cel mai mare număr al întreprinderilor (17) eraucu profil de producere a alcoolului. Una din cele maivestite întreprinderi orădene în părţile de vest ale ţăriia fost fabrica de bere Dreher-Haggenmacher S.A.Funcţionau un număr de 46 de bănci , case deeconomii şi cooperative de credit. În domeniul socialse remarcă o creştere a avuţiei unui număr tot mai micde familii în detrimentul sărăcirii marii majorităţi apopulaţiei, mai ales în perioada crizei economice de lasfârşitul deceniului al treilea al secolului trecut.Cultura orădeană cunoaşte o relansare prin activitateaunor publicişti, scriitori şi poeţi grupaţi în jurulrevistelor “Familia” şi “Cele Trei Crişuri”. Presa politicăşi cea culturală, română şi maghiară numără peste 30de titluri.Izbucnirea celui de-al doilea război mondial aduce cusine, în 1940, Dictatul de la Viena, când aproapejumătate din teritoriul judeţului Bihor, împreună cuOradea este cedat Ungariei horthyste. Începepersecutarea românilor. Intelectualitatea română esteexpulzată din oraş şi trimisă în vagoane de marfă, peteritoriul românesc (la Arad), apoi, în 1944, evreii suntdeportaţi în lagăre de concentrare de către nazişti şihortyşti; marea majoritate nu se vor mai întoarceniciodată. A fost desfiinţată Episcopia Ortodoxă aOradiei, iar Academia de Teologie Ortodoxă a fostnevoită să se mute la Arad.În 12 octombrie 1944, armatele române şi celesovietice eliberează oraşul, instaurându-se oadministraţie sovieti că de circa un an. Oradea sereface greu după distrugerile războiului.Începând cu 1948, concentrarea întregii activităţieconomice în mâna statului, duce la un început deavânt al vieţii industriale, în detrimentul celei bancare,comerciale. Apar întreprinderi mari (“Solidaritatea”,”Sinteza”, ”Alumina”) care necesită forţă de muncă.Populaţia oraşului se dublează, apoi se triplează înnumai 2-3 decenii. Dacă în 1948 populaţia oraşului secifra la 44.926 locuitori, acest număr a crescut în 1973la 75.958, în 1977 la 170.531 locuitori iar în 1989, la229.823. Apar noi cartiere de locuinţe (Rogerius,Nufărul, Dimitrie Cantemir, Ioşia Nord). Reţeauastradală era învechită, lipsea o centură de ocolire aoraşului ceea ce determina o aglomerare atransportului intern cu cel greu, pe străzilemunicipiului. Se dovedea mic şi numărul poduri lorpeste Criş. Forţa de muncă este deosebit de căutatăastfel că, încă din perioada interbelică nu se mai ţinecont de etnie la stabilirea în oraş. Oradea absoarbedin mediul rural, copleşitor românesc, al Bihorului, totmai mulţi muncitori care echilibrează raportul etnic allocuitorilor.În domeniul culturii şi artei, după cel de-al doilearăzboi mondial au luat fiinţă câteva instituţii noi,reprezentative pentru viaţa spirituală a oraşului, uneledintre ele fiind continuitatea în timp a altora mai vechi.În 1946 funcţionau la Oradea, Şcoala de Belle Arte şiConservatorul de Muzică şi Dicţiune, sub patronajulPrimăriei. Din contopirea acestora a luat fiinţă, în1954, Şcoala Populară de Artă. Bibliotecaorăşenească, înfiinţată încă în 1911, devine, din 1950,bibliotecă regională, desfiinţându-se taxele deînscriere şi împrumut. Din 1951 ea s-a mutat în fosta