Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

96Cu tată-tău de 'mpreună de hurii încunjurat,Zi şi noapte dezmierdatDe melodioase sazuri lângă marele Profet.— Toate bune, maică dragă, sunt acestea care spui,Zice suspinând băiatul, şi nu am nici o 'ndoialăC-o să văd lucruri cereştiDar vrun havadiş cevaDe cele de prin cetate, dacă tata m - a 'ntreba ,Nu-mi spui ce ză 'i zic şi lui?— Ciok seleam, spune-i din parte-mi.Iar despre politiceşti Kiel-Hassan, vizir acuma, c-a ajuns numai să-i zici,Că 'nţelege el atuncea cum merg trebile pe - aici .împlinească:Dintre epigrame reproducem numai una care însă rezumă toate condiţiile pe care o epigramă trebuie să leEPIGRAMA MEA DIN PARTEA MULTORADin modestie, se vede,Tot zici că nu ştii nimic,Tu o zici făr' a o crede,Eu o cred fără s-o zic.Colecţia tipărită în anul 1845 începe cu o poezie intitulată fatalitatea, care înfăţişează ca într-un monogramnatura umorului său şi cu care noi încheiem reproducerile:FATALITATEADin frageda mea vârstă restriştea m-a gonit,De 'mpotriviri , reversuri în veci am fost izbit;Oricâte curg la alţii pe drumul lor firescLa mine sunt brodite, pe dos mă întâlnesc :Când vru să mă adoapte cutare fără fiiÎndată ceru-i dede o spuză de copii;Când unui bogat singur eram moştenitor,Nu-ş ce făcu, ce drese, că mi - ţi muri dator;De am iubit din suflet, hoţeşte - am fost vândut ;De am iubit cu punga şi starea mi-am pierdut !Gustat - am vreo plăcere? Făcut-am vreun pasPe calea desfătării? Venin mi-a dat pe nas;Slujit - am cu credinţă? Nevrednic am trecut;Prieteni obligat - am ? Ingraţi mi i-am făcut;Vreo rudă, vun de-aproape de-l rog a m-ajuta,Mi se boceşte - atâta cât trebui - a - i mai da;Să mă 'mprumute nimeni nu s' află bucuros,Iar de chezeş, de martur sunt prea trebuincios;La nuntă, la ospeţe nu ştiu să fiu chemat,Iar la de morţi parade mă 'nvită nencetat;Bolnav, de chem vreun medic, se 'ntâmplă şarlatan,Cea mai uşoară boală mi-o delungeşte - un an,Oricâţi nerozi din lume prieteni mi se fac,Câte muieri bătrâne şi slute — cu le plac,