Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

94Ş-apoi mâni om fi cuminte.Prânzurile cele deseSănătatea văd că-mi strică,Hotărâsem dar de meseŞi s-aud să-mi fie frică.Dar când te 'nvit cu - amicieSă refuzi găseşti cuvinte?Încă azi o nebunieŞ-apoi mâni om fi cuminte.De - adunările frivoaleZiceam, zău, să fug departe,Şi-n loc de capete goaleNumai cu 'nţelepţi s' am parte,Dar schimbi lesne lumea vieCu acele barbe sfinte?Încă azi o nebunieŞ-apoi mâni om fi cuminte.Aşadar mintea, văd bine,Că pe mâni e de - aşteptat ;Dar ast mâne iar de mâneVăd că fuge nencetat;Cugetul cu 'ncredinţareÎmi zice ca s-o aşteptIar inima-mi strigă tareC-o să mor neînţelept.Fabula, acel gen greu de scriere, deşi în aparenţă atât de uşor, se potrivea asemenea cu spiritul nepreocupat alautorului nostru, aşa încât afară de Gr. Alexandrescu el e singurul care a mai scris fabule bune în Ţara Românească.Căci fabulele lui Eliade, pline de aluzii politice şi de partidă, nu merită acest nume, iar cât despre alţii tăcerea asupră-lee mai folositoare pentru ei decât vorba.MAGARUL ŞI BOULUn măgar la un prinţ mare ajunsese favorit;Dar pentru ce, cum şi ce fel nu mă 'ntreba că, nu ştiu —Calităţile din fire astui neam nepricopsitDe comun fiind ştiute, de prisos să mai descriu.Lăcomia, viclenia, sumeţia şi mândriaÎntocmeau tot caracterul şi acestui fericit.Dar cu Toate - aceste daruri orice măgării făceaToate-i erau lăudate, toate lui i se trecea.Era de toţi linguşitŞi neîncetat curtenitŞi onori şi căutareAvuţie, 'mbelşugarToate le - avea cu prisos.Dar ce folos ?Că, măgaru - i tot măgarAjungă orice măcar.De multele deci năravuri nemaifiind suferit,