Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

9ideile luminate, antidespotice ale epocii şi subordonează ideea suveranului ideiipoporului, ,,căci — cum afirmă el categoric — în secolul al nouăsprezecelea aceasta esingura raţiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoaştem şi neci nu voim a cunoaşte".Atrage, dealtfel, atenţia severitatea cu care formulează sarcinile militantiste aleromânilor întru apărarea drepturilor naţiunii. El va fi necruţător cu oportuniştii, cu cei cese pretează la tot felul de concesii, urmărind profituri personale: ,,Cunoaştem fiinţeleacelea linse, acele suflete de sclav cari fac politică de oportunitate, cari cerşesc posturipentru ei în loc de a pretinde categoric şi imperativ drepturi pentru naţiunea lor...". Unrigorism moral pe care vom avea prilejul să-l mai admirăm de-a lungul întregii saleactivităţi publicistice. Eminescu va cere ca la congresul propus să fie aleşi oameni,,înainte de toate energici şi de caracter" (sublinierile îi aparţin). El va merge pînă la areclama ,,înlăturarea cu îngrijire" a celor ce au şovăit o singură dată, indiferent de rangulsau de poziţia lor socială: „Oricine a şovăit numai o dată în cariera sa politică, fie elprelat, fie ilustritate, fie magnificenţă, trebuie înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuiescoameni ai faptei pre care să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurilemari (care în genere se pun pe inime mice !).Sînt respinse orice fel de tranzacţii în materie de principii: ,,tranzacţiuni în drepturinaţiunali nu se încap...". Publicaţiile noastre vor fi criticate pentru că au devenit ,,moi şiîmpăcăcioase". Nu acel ,,mijloc dulce şi pacific" va da roade, ci calea unei lupteneşovăitoare. Eminescu nu se va sfii ca, în cadrul ameninţărilor proferate, să agite chiarposibilitatea unei răscoale militare: Austria n-a avut încă parte de aşa ceva, ,,dar se preapoate ca timpul să nu fie tocmai departe", căci ,,armata cugetă, pe cînd ieri încă era numai o masă". Nu vom fisurprinşi, prin urmare, că autorităţile îi vor intenta pentru articolele publicate în ,,Federaţiunea" un proces de presă.Sau că în timpul agitatelor consfătuiri ce precedă sărbătorirea de la Putna, Eminescu şi Slavici se vor simţisupravegheaţi de poliţia secretă. Poetul va fi fost, desigur, în sinea lui, satisfăcut de această aură a unei activităţisubversive, trăind, cum s-a spus, emoţiile Proletarului (variantele preliminare ale cunoscutului poem fiind redactateîn aceşti ani).Dincolo de o înflăcărare care aparţine, nici vorbă, şi vîrstei, nu putem să nu apreciem pertinenţa unor iniţiativepractice, cu caracter politic sau general cultural. Congresul naţiunii române din Transilvania pentru care militează areca scop unirea eforturilor cu celelalte ,,naţiuni nemulţumite ale Austriei", în aşa fel încît şi noi să ne putem bucura de„fructele răsturnării constituţiunii...". Se cunoaşte, apoi, rolul jucat de poet în cadrul organizării festivităţii decelebrare a celor 400 de ani de la întemeierea mănăstirii Putna. Eminescu este acela care propune ca serbarea de lamormîntul lui Ştefan cel Mare să nu fie ,,numai o serbare pentru glorificarea trecutului nostru", ci şi un prilej deîntîlnire (tot în cadrul unui congres) a studenţimii din toate provinciile ţării, în vederea stabilirii unei ,,singuredirecţiuni a spiritului pentru generaţia ce creşte". Iniţiative generoase, expresii ale unui activism pe care în Notiţăasupra proiectatei întrunirii la mormîntul lui Ştefan cel Mare la Putna ţine să-l justifice principial, opunîndu-lindiferentismului sau scepticismului dezabuzat. Eminescu nu neagă că împlinirea unui asemenea ţel este„problematică", el atrage însă atenţia asupra faptului că ,,puţinul bine ce ar putea rezulta dintr-o încercare de aorganiza viaţa viitorului însemnează totuşi mai mult decît nici o încercare spre aceasta".Făcînd elogiul atitudinii active faţă de viaţă, a conştiinţei misionariatului, trăind cu pasiune problemeletimpului său, pînă la acţiuni ,,subversive" de „agitator" — în apostrofele sale retorice abundă cuvîntul flamură: ,,Susflamura. . .", sau: ,,Pre flamura noastră trebuiesc scrise pur si simplu voinţele noastre" etc. —, cu toate acestea, el nuilustrează acele exagerări de atitudine care par a intra între păcatele fireşti ale tinereţii, cum ar fi intoleranţa obtuză,spiritul fanatic partizan. Iată-l sosit la Viena şi pus să aleagă între ,,Societatea literară şi ştiinţifică" şi ,,Societatealiterar-socială România". Ei bine, el se înscrie în amîndouă şi militează apoi pentru contopirea lor. Spirit de concilieresau expresia unei viziuni vaste care nu putea cantona între graniţele strîmte ale unor facţiuni sau interese de grup? Să