Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

89lucreze până azi, fără de a-i păsa măcar de un guvern ce a dizolvat-o fără a-i spune motive legale.Nu, până ce legislaţiunea nu va fi pusă în mâinile tuturor popoarelor ca atari până , atuncea sancţiunea nu poateopri ca o lege să fie nedreaptă şi neprimibilă; cum sigiliul pus pre o sentinţă nu constituie dreptatea ori irevocabilitateaei. Tronul trebuie să cedeze naţiunilor. Rolul care rămâne pre sama tronului e încă foarte mare. El e stânca neclintităşi neinfluinţată a dreptăţii, personificarea fiecăreia din naţiunile ce privesc cu mândrie la el. De aceea regele Belgiului eaşa de iubit, căci poporul e în el şi el e în popor! Trebuie ca domn şi popor să se identifice; cel întâi să fie espresiuneacelui din urmă, astfel ca voinţele lor să nu se contrazică niciodată !Trecem la punctul al treilea, la acela al susţinerei în nişte drepturi răpite prin puterea brută. Lasă că într-un statliberal, care pretinde a nu voi alta decât egala îndreptăţire a tuturor, măsure brute nu-şi au defel locul; dar apoi chiarastfel ne-ar plăcea ca să nu prea facă nimeni apel la acea putere telurică şi sângeroasă , căci asta ar însemna a uita căînsuşi în armată proporţiunea germanilor şi maghiarilor faţă cu slavii şi românii e cea de ,,2: 8". Austria încă n-a avut orăscoală militară, dar se prea poate ca timpul să nu fie tocmai departe, căci astăzi, prin voluntari, armata cugetă, precând ieri încă era numai o masă. Şi să nu se uite că inteliginţa tuturor popoarelor din Austria e eminamente naţiunalistă.În fine, mă mir cum venim noi românii de a ne combina soartea noastră câtuşi de puţin cu acea a ungurilor.Pentru că suntem alături cu ei ori pentru că binevoiesc ei a o combina?Să-i lăsăm dar de o parte pre aceşti oprimători ai autonomiei Transilvaniei, cu scandaloasele lor stăriescepţiunale, cu torturele lor ca în evul-mediu, cu jurămintele sacrilege, oameni ce mistifică unde nu pot contesta şimint unde nu pot combate. Ei nu sunt competinţi ca să ni dea nimica; şi, de ne-ar da, e datoria noastră ca de la ei să nuprimim noi nimica. Să apelăm cu toată vigoarea de care dispunem la instanţa adevărată: „la tron !"Toate naţiunile trebuiesc aduse la valoarea lor proprie, şi când vom avea din ele factori reali, neiluzorii, atuncease va putea continua cu înlesnire calculul cel mare şi secular ce se numeşte: Istoria Austriei !În reconstrucţiunea Austriei trebuie ca sancţiunea popoarelor ca atari să premeargă sancţiunei suveranului.Toate popoarele sunt setoase de viaţă proprie, şi numai din egala îndreptăţire a tuturor se va naşte ecuilibrul.Atunci numele „Austria" va fi sinonim cu „pacea".[22 aprilie/4 mai şi 29 aprilie/11 mai 1870]NOTIŢĂ ASUPRA PROIECTATEI ÎNTRUNIRI LAMORMÂNTUL LUI ŞTEFAN CEL MARE LA PUTNADacă privim fierberea vieţei noastre publice putem vedea lesne că neliniştea perpetuă din generaţiunea ce e azila ordinea zilei şi frecările ei, atât din viaţa politică cât şi din cea spirituală, nu-şi au cauza lor pe - atâta în interesepersonale (precum o susţin unii), ci mai mult în profunda sciziune dintre direcţiunile pe care au apucat unii pe de oparte, alţii pe de alta. Adăugind pe lângă acestea un caracter cam vehement, precum e acel al rasei noastre, ne putemlesne esplica de ce simple diverginţe în păreri se schimbă în neîncredere şi în acuzări de intenţiuni subversive,Răul cel mare nu e că o asemenea stare de lucruri esistă, ci că se perpetuă şi se moşteneşte; şi dacă generaţiuneace creşte azi ar aduce cu sine o moştenire atât de tristă, nu ne îndoim că, prin o consecinţă nedreaptă şi mereu încreştere, antitezele ar deveni mai mari şi mai neîmpăcate.Însă generaţiunea ce creşte are şi ea datorii de împlinit, precum le are fiecare generaţiune ce se înţelege pe sineînsăşi, şi e lesne de presupus că membrii ei, îndată ce au cunoscut răul, au cugetat şi la remedii contra lui.Serbarea la mormântul lui Ştefan cel Mare, deşi pornită mai mult dintr-un sentiment de pietate cătră trecutulnostru pe cât glorios, pe atâta nefericit, totuşi cu vremea ideea a început a prinde un interes mai bogat decum puteampresupune din început. S-a născut conştiinţa că o întrunire a studenţilor români din toate părţile ar putea să constituie şialtceva decât numai o serbare pentru glorificarea trecutului nostru şi că, cu o ocaziune atât de favorabilă în feliul său,am putea să ne gândim mai serios asupra problemelor ce viitorul ne le impune cu atâta necesitate. Viitorul însă econtinuarea, în cazul cel mai bun rectificarea trecutului. Ca el să fie o simplă continuare a trecutului, cu toate calităţileacestuia, a fost o idee ce trebuia esclusă a priori. Pentru o rectificare a greşalelor şi lipselor prezentului, care mânefireşte va fi pentru toţi trecut.