Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

80Dar mi va replica cineva cumcă publicul nu va înţelege acele creaţiuni ale geniilorputernice. Într-o privinţă va avea dreptate; pentru că, drept vorbind, direcţiunea astanobilă a scenei inaugurate în România cu succes de d-nul Pascaly prin piese de Scribe şiSardou, această direcţiune pentru românii din Austria va rămânea timp mai îndelungatpoate neînţeleasă. Cauza e foarte simplă. Întâi , piesele acelea sunt espunerea unorobiceiuri şi a unei vieţi publice foarte dezvoltate, pe cari la românii din Austria în generemai nu le găseşti, a doua e cumcă autorii reprezintaţi, înainte de toate, nu sunt naţionali .Prin asta nu voi să zic cumcă naţionali româneşti, ci naţionali în genere, autori adecă deaceia cari, înţelegând spiritul naţiunii lor, să ridice prin şi cu acest spirit pe public laînălţimea nivelului lor propriu. În orice caz autorul trebuie să scrie pentru publicul ce-lare; deşi nu zic, şi încă cu tot dinadinsul nu voi să zic, că el să se coboare până la publicullui... Această manoperă minunată de a ridica pe public la sine şi de a fi cu toate asteaînţeles în toate de el a priceput-o într-adevăr prea puţini — ci germanii şi francezii n-auînţeles-o defel. Modele în astă privinţă sunt dramaturgii spanioli, Shakespeare, şi un autornorvegian, românilor poate prea puţin cunoscut, dramaturgul Björnstjerne Björnson. Darun dramaturg e care, întrunind mărime şi frumseţe, curăţenie şi pietate adevărat creştină,se ridică cu totul din cercurile cele esclusive numai ale unor clase ale societăţii până laabstracţiunea cea mare şi puternică a poporului. Pe popor în luptele sale, în simţirea sa, în acţiunea sa, pe popor înputerea sa demonică şi uriaşă, în înţelepciunea sa, în sufletul său cel profund ştie a-l pune pe scenă Victor Hugo şinumai el. Adoratoriu al poporului şi a libertăţii, el le reflectă pe amândouă în conture mari, gigantice, pe cari adeseoriputerile numai omeneşti a unui actor nici că le pot urmări cu espresiunea. Pe acest bard al libertăţii-l recomandăm cumultă seriozitate junimii ce va vrea să se încerce în drame naţionale române.Dar se prea poate cumcă junimea noastră să se scuze cu lipsa şi sărăcia. Cine vrea să se scuze cu lipsa şi cusărăcia, acela în mine cel puţin nu şi-a dat peste omul său, dacă cunoaşte limba germană, se înţelege. Operele d.e.,fiecare în parte costă 10 cr. (Philipp Reclam jun. Universal-Bibliothek), cine însă va vrea să studieze piese teatraleclasice în coeziunea lor cea organică, acela va face mai bine să cumpere broşurile din Classische Theater-Bibliothekaller Nationen (Stuttgart, Expedition der Freya). Adevărat cumcă aceste broşure costă câte 18 cr., însă prezintă folosulacela cumcă fiecare din piese e precesă de o introducere în genere bine scrisă, care espune clar coeziunea internă şivaloarea estetică şi etică a piesei. În genere noi nu suntem pentru traduceri, ci pentru compuneri originale; numai aceeavoim ca piesele, de nu vor avea valoare estetică mare, cea etică însă să fie absolută. Ni place nouă şi gluma mai bruscă,numai ea să fie morală, să nu fie croită pe spetele a ce e bun. Ni place nouă şi caracterul vulgar, numai corupt să nu fie;onest, drept şi bun ca litera evangheliei, iată cum voim noi să fie caracterul vulgar din drame naţionale . Dacă cineva sesimte anume dispus să trateze materie tragice ori comice din poporul ţăran i recomandăm de model pentru cea Întâisublima dramă a lui Frederic Hebbel: ,,Maria Magdalena", pentru cea de a doua, comediele cele poporale ale poetuluidanez Holberg. Nu să le imiteze, nu să le traducă, ci numai să le aibă de măsurariu pentru ce va scrie în acest gen. Suntbineveniţi autorii aceia cari, chiar cu talent mai neînsemnat, [î]şi dau o silinţă onestă de a scrie solid şi sănătos fărăjignirea moralei şi-a cuviinţei, adeseori încă autori de aceştia sunt mai de preferat decât de aceia cari strălucesc prinluxul cel bogat al fantaziei, prin verva cea plină şi strălucită a spiritului; tot aşa precum adeseori e mai de preferat apacea vie, curată, proaspătă, care constituie o condiţiune neapărată a vieţei, înaintea chiar a parfumatelor vinuri aleOrientului.Repet dar cumcă studiul cel serios al dramaturgilor naţionali , acela numai poate să ne aducă ca să compunemun repertoriu naţional român care nu numai să, placă, ci să şi folosească, ba încă înainte de toate să folosească.Al doilea moment în crearea teatrului naţional sunt actorii. Dacă repertoriul e sufletul unui teatru, actorii suntcorpul lui, sunt materia în care se întrupează repertoriul. Dacă naţiunea română se va simţi dispusă de a contribui întradevărşi din toată inima pentru un teatru care să-i facă onoare , ea va crea stipendie pentru actori şi actriţe. Cumcă înalegerea acestor stipendişti procedura urmează, din însăşi natura artei, ca să fie alta decât la conferirea stipendiilorpentru specialităţi, asta se înţelege de sine şi nu cred cumcă aş avea nevoia s-o dovedesc. Care însă e acea procedură,[î]mi rezerv, cu bunăvoinţa d-voastre, de a o dezvolta altă dată în columnele stimatului domniei - voastre ziariu.