Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

79nopţi de vară, Basmul de iarnă, Ceea ce vreţi etc., iar nu terenul cel grav şi teribil, cumateria lui cea esactă, istorică, şi cu pretensiunea cea mare de a fi înainte de toateadevărat.Sub 7 - ° voi cita piese cari merită într-adevăr să se reprezinte, pentru că au poezie,sunt lucrate cu conştiinţa multă şi cu talent mult, deşi adevărul nu e tocmai păzitpretutindenea. Acestea-s: drama „Rienzi" a lui Bodnărescu, dramatizare destul denimerită a romanului lui Bulwer cu aceeaşi numire, şi drama Grigore-Vodă a luiDepărăţeanu — o genială aruncătură pe hârtie , ruptă în ţesătura ei, neadevărată şineverisimile pe alocurea;însă, în orice caz, mai bună decât multe traduceri din franceză cari au avut onoare de abatjocuri scena română.Va să zică, de vom face o socoteală conştiinţioasă a averii noastre proprie dramatice,vom vedea că-s puţine piesele acelea cari prin esistinţa lor nu prostituă teatrul naţionalşi adeseori într-un mod pe cât de corupt pe atât şi de barbar şi de necult. (Vezi comediioriginale ale d-lui I. Caragialy.)De aceea eu găsesc cea mai bună idee de a începe cu teatrul naţional e aceea ce a pus-o petapet d-nul Lapedatu: Un almanac pe fiecare an, care să conţină numai lucrări dramatice,se înţelege că bune. D-nul Lapedatu şi junimea română din Paris în genere au ocaziuneade a vedea jucând artiştii cei mai mari ai Europei şi jucându-se piesele cele mai bune,cari, astăzi cel puţin, dau tact şi ton întregei Europe dramatice. Théatre franŞais, Odéon 3 ,Gymnase — iată nume a căror zgomot trece departe afară din marginile Franţei, însoţit deprejudiţiul frumos a unei valori atât estetice cât şi etice. Subsemnatul nu are înainteaochilor săi decât teatrul de curte al Vienii, care şi el, de când cu demisiunea lui Laube, eîntr-o decadenţă vădită, şi cu toate astea aerul cel curat, poetic, plin de minte şi inimăcare-l respiri într-o instituţiune clasică ţi-insuflă dezgustul cel mai mare pentru totlibertinagiul de spirit şi de inimă care înfloreşte într-o urâciune crasă şi nespovedită petoate celelalte teatre.Se înţelege că înjghebând repertoriul cât îl avem, culegând actori de categoria celora carii-am văzut râzând , şi la lumina zilei, de tot ce e frumos şi bun; se înţelege că astfeli amputea să deschidem un teatru chiar de azi, fără ca naţiunea să contribuie ca atare un banmăcar, pentru că masa poporului aleargă, cu banul din urmă chiar, pentru a vedeareprezentându-se naintea sa necuviinţe pe cari eu, să am o putere, le-aş pune subprivegherea tribunalului corecţional ..., dar oare, dacă naţiunea ca atare se simte dispusăca să contribuie pentru înfiinţarea unui teatru naţional , ea să cadă în aceleaşi greşeli încare a căzut lumea toată? Oare noi să nu învăţăm din greşelile altora? Să nu ne folosim deîmpregiurarea cea în sine favorabilă cumcă simţul poporului nostru e încă vergin şinecorupt de veninul farselor şi a operelor franceze şi nemţeşti? — Din contra ... să nefolosim de împregiurarea asta aşa de favorabilă, într-un timp în care atmosfera Europeiîntregi e infectată de corupţiune şi de frivolitate, ca tocmai într-un asemenea timp noi sădedăm publicul nostru, folosindu-ne de neesperiinţa lui, cu creaţiunile geniilor puternice,cu simţăminte mari, nobile, frumoase, cu idei sănătoase şi morale.