Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

78mi va răspunde unul încrezut în literatura noastră dramatică, nu cumva noi n-avem repertoriu? — Ba repertoriu avem,cine zice că nu? Numai ce fel de repertoriu? Uzez de paciinţa publicului pentru a-i înşira aice o listă a averii noastredramatice.1 -o . Comediele d-lui V. Alesandri — pline de spirit, însă pline, partea cea mai mare, şi de imoralitate, cele maimulte apoi prea local scrise, amestecate cu greceşte, cu armeneşte, cu ovreieşte, cu nemţeşte, cu ruseşte, în fine adeseoriun galimatias peste putinţă de a fi înţeles de românii de dincoace de Carpaţi. Cu asta să nu creadă cineva cumcă d-lAlesandri n-a avut talentul de a scrie. O, talentul l-a avut şi încă într-o măsură foarte mare, însă modelele şi ţintele pecari pare a le fi urmărit sunt foarte turburi. Cumcă talent care putea să se manifeste în curăţenie şi frumuseţe a fost în d-lAlesandri dovedesc piese ca: Cinel-cinel, Crai-nou, Arvinte şi Pepelea; ba chiar „Satul lui Cremene" al-sale, cu tot ,,Trifonius Petrinzelus", e mai curată şi mai frumoasă, în fine mai oglindă a poporului românesc decât„Lipitorile", în care ovreiul vorbeşte ovreieşte, grecul greceşte — astfel încât te miri de ce sârbul nu vorbeşte sârbeşte ?2 -o Comediele cele mari şi pline de spiritul cel mai fresc ale d-lui M. Millo, cari însă în frivolitate întrec încă şipe ale d-lui Alesandri.3 -o Comediele fără de spirit şi mai cu samă fără de legătură ale d-lui Pantazi Ghica, pline de frazeologiefranceză, la vederea cărora te 'ndoieşti de vezi caractere ori numai păpuşi, căci vorba în comediele d-sale nu e mediuprin care se esprimă cugetări, ci un caos de fraze cari, pentru profunditatea înţelesului din ele, merită a fi puse alăturicu vorbele ţiganului pentr-o lulea de tutun.4 -o În fine piesele cele sporadice, dar escelente ale d-lui Urechia, a căror păcat mare e acela că nu sunt maimulte, că nu sunt cât de multe. Afară de astea e ,,Răzvan-Vodă" a d-lui Haşdeu, dramă în cele mai multe privinţe bună;apoi mai sunt vro două - trei încercări ofticoase ale unui domn Dimitrescu, cari totuşi se pot juca din cauza unor meriteadeseori foarte îndoioase.La urma urmelor se 'nţelege că vom trece la piesele ce nu merită a fi jucate — şi cari sunt :5 -o Încercările dramatice — mizerabile şi seci ale d-lui A. Lăzărescu. Acest domn Lăzărescu a scris 2 volume depoezii şi apoi drame ca: „Sanuto", ,,Massim pittorele", comedie ca: ,,Un amor românesc", ,,Boierii şi ţăranii" — şi-ntoate aceste volume de poezie şi proză nici o idee, o limbă ce numai românească nu e, în fine o secăciune cumplită,care dacă a scăpat de flagelul criticei, asta a fost numai din cauza obscurităţii autorului lor, obscuritate care l-ar fi cruţatşi de şirurile acestea dacă n-aş fi cetit cumcă a avut cutezarea de a pune în repetiţiune unul din mizerabilele saleproducte: ,,Boierii şi ţăranii". Ca în treacăt, şi alături cu d-nul Lăzărescu, cităm dramaturgi ca: Halepliu, Mavrodolu,Şt. Mihăileanu, Carada etc. etc. in infinitum şi din ce în ce mai ad absurdum. De piese originale tot de categoria astafoieşte apoi provincia. Acolo-şi duc strălucita lor existenţă , coronate cu hârtie aurită, umbrele trecutului: Mihaii Viteji,Ştefanii cei Mari, Bogdanii cei Chiori, apoi un repertoriu comic minunat, d.e.: Lumea ca nelumea sau Domnia asuprastelelor, Balamucul sau înţelepţii şi nebunii, Contrabanda de la Giurgiu (respective Galaţi, Brăila, Turnu), apoi drameca Tudor cu caucul de doi coţi, Manole sârbul etc. etc.6 -o Venim cu părere de rău la creaturele dramatice ale d-lui Bolintineanu. O repetăm : cu părere de rău, căcinaţiunea aşteaptă mult mai mult de la poetul cel mare şi iubit, de la copilul ei cel dezmierdat, decât acele drame fărăcaractere, fără scop, fără legătură, imposibile prin nimicnicia lor, astfel încât autorul lor se pare a fi uitat cumcă ecompunătoriul plin de geniu şi inima a ,,Cântecelor şi a plângerilor ", a ,,baladelor" — sânte oglinzi de aur aletrecutului românesc. Dacă am fi să alegem între comediele lui Alesandri şi dramele lui Bolintineanu, sigur c-am trebuisă alegem comediele, cari, cu toată frivolitatea lor, respiră pe fiece pagina o mulţime de spirit, de caracteristică şi deviaţă palpitantă; pe când dramele d-lui Bolintineanu nu au nici un fond de viaţă, ba încă adesea respiră un fel deimoralitate crasă şi greţoasă. (Vezi d.e. Ştefan-Vodă cel Berbant). Cauza căderii celei adânci a d-lui Bolintineanu înaceste creature pare a fi împregiurarea cumcă a aruncat ochii pe geniala acuilă a Nordului: pe Shakespeare. Într-adevăr,când iei în mână operele sale, cari se par aşa de rupte, aşa de fără legătură între sine, ţi se pare că nu e nimica mai uşordecât a scrie ca el, ba poate a-l şi întrece chiar prin regularitate. Însă poate că n-a esistat autor tragic care să fie domnitcu mai multă singuritate asupra materiei sale, care să fie ţesut cu mai multă conştiinţă toate firele operei sale ca tocmaiShakespeare; căci ruptura sa e numai părută şi unui ochi mai clar i se arată îndată unitatea cea plină de simbolism şi deprofunditate care domneşte în toate creaţiunile acestui geniu puternic. Gothe — un geniu. — a declarat cumcă undramaturg care ceteşte pe an mai mult de una piesă a lui Shakespeare e un dramaturg ruinat pentru eternitate.Shakespeare nu trebuie cetit, ci studiat, şi încă astfel ca să poţi cunoaşte ceea ce-ţi permit puterile ca să imiţi după el,căci, după părerea mea, terenul shakesperian pe care d-l Bolintineanu ar fi putut să-l calce mai cu succes ar fi fost acelaal abstracţiunii absolute, cum sunt d.e. Visul unei