Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

74cutezat-o) merită de la mai mult decât sumeţul poet linguşitoarea apostrofă de papă-lapte; o strofă în care dreptatea (înloc de: adevăr, realitate) se citeşte 'n munţi, şi asfinţitul soarelui nu se vede, ci se simte. Fiindcă în strofa a patra poeziatrebuia să culmineze, apoi vine şi Ştefan, umbra cu glasul răsunător, şi zice în limbaromânului popor următoarele vorbe, pe care Ştefan, pe când trăia, sigur că neci le visase, — uite-le 'ntregi acele cuvinteprofetice;În libertate este frumosul idealDeci calcă, în picioare glodul confaesunal!Aceste două şire nu sunt importante numai din puntul de vedere al glodului confaesunal cu care se 'mbală guralui Ştefan cel Mare; ci încă şi din acela că pune broşura toată în lumina ei adevărată şi arată scopul cel adevărat al ei.Autorul se vede partizan al unei libertăţi care, mulţămită simţului celui sănătos al bucovinenilor, va rămânea pentru eiun ideal etern nedorit; şi apoi manifestă o ură cumplită şi strivitoare contra glodului confaesunal, adecă confesional. Şide ce autorul e inamicul ideii confesionale, a acelora adecă cari pretind şi ţin la aceea ca şcoalele din Bucovina sărămână confesionale?— Pentru că autorul e la nivelul secolului al 19, ni va răspunde vreun sărman neiniţiat în misteriele faptelor ce se ţes înBucovina.— O nu, nu domnilor, cauza e cu mult mai joasă de cum o credeţi d-voastră. Se ştie, când e vorba de cauzaconfesională în Bucovina, pe a căreia agitatori unii îi combat şi-i blamă, se ştie că ea nu e decât cauza averilor naţiuneiromâneşti din Bucovina, că naţiunea, sub numele de confesiune, e proprietara de drept a unor averi întinse, căconfesiunea e garanţia dreptului şi numele în care te baţi şi că, apărând confesiunea, proprietara de fapt a averilor, aperiaverile drepte din moşi-strămoşi ale naţiunei, pe cari domnii politici pe picior mare ar vrea să le vadă secularizate, deşisecularizarea, de ar fi posibilă, nu e decât în dreptul guvernului României. Ştiu eu că domnii o văd că aşa este şi cănumai ambiţiunile şi şansele ce li prezintă viitorul în spe şi federalismul monstruos ce-l proiectează unii din slavi îi facsă nu vadă că aşa este. Ştim noi că sunt domni cari odată erau pentru unirea strînsă a Bucovinei cu Viena, pentru cadomnia - lor , capacităţile cu stemă 'n frunte, să-şi poată preîmbla mândria baronească prin lumea cea mare sau pejumătate mare (demi-monde) a Vienei, cu aerul cel mai diplomatic şi mai aristocrat din lume. Ştim asemenea că tocmaiaceia ar voi azi anexarea poate la Galiţia — la juna Polonie — pentru că li se prezintă din nou ocaziunea de-a seamalgamiza domnia - lor baronii cu conţii vechi şi cu familiele ruginite polone. Din fericire puţini dintre boieriiBucovinei sunt coprinşi de această ameţeală. Boierimea Bucovinei, demnă de toată stima şi încrederea, a ştiut şi va ştisă fie totdeuna în fruntea naţiunei din a căreia sân puternic s-a ridicat; dar cumcă asemenea visuri esist e fapt; cumcă eleînsă nu se vor realiza niciodată o promitem pe conştiinţa viguroasă a Dietei Bucovinei, pe a căreia delegaţi nici ridicolulce li se aruncă-n faţă, nici duşmănia guvernului nu-i va opri de-a vorbi deocamdată poate defectuos, dar totuşi numairomâneşte, de-a simţi însă cu atâta mai bine şi etern româneşte. Dumnezeul mulţimilor însetate de dreptate a început săadieze cu sufletul său de foc şi prin flamurele noastre. Sus flamura, jos masca!Dacă acuzaţiunea ce li s-a făcut prin rândurile de mai sus e nedreaptă, e treaba dumnealor ca prin fapte, nu prin vorbe,să dovedească contrariul.După introductiva poezie (?), c-o întrebare 'n paranteze pe care-o punem noi, vine prefaţa, în care autorul spune că: silitde împrejurări foarte critice, cari în timpul de faţă ameninţă a pierde, pentru vecie poate, limba şi caracterul naţional apoporului român din Bucovina, el a otărât să trimeată în public broşura sa. Spune apoi că fiinţe denaturate din însuşisânul naţiunei cutează să răpească odorul limbei părinteşti, schimosind-o spre glorificarea lor personală întru atâtaîncât să fie neînţeleasă de oricine nu ar cunoaşte toate limbele europene. „Ţăranul — zice d-l critic — se vede deodatădepărtat de noi, ţăranul de la care am trebui să - nvăţăm limba, căci el a fost acela carele a păstrat-o, în lupta timpurilor,curată şi românească. Şi astfeli păcătuind ei (veţi vedea cine), ni răpesc limba vorbită de milioane de români, cărora eine înstrăinează cu totul şi prin aceasta chiar ni răpesc posibilitatea unei esistenţe naţionale".Cumcă ei nu au schimosit, ci au deşteptat la viaţă limba română şi cu ea simţul naţional şi cumcă au făcut-o spreglorificarea lor personală şi (fie zis de noi) eternă, asta e prea adevărat: şi nu negăm, nu putem s-o negăm; cumcă însăei ar fi avut intenţiunea de-a depărta pe ţăran de d-ta, d-le critic, asta nu poate fi adevărat decât în cazul când d-tasingur vei fi voind să te depărtezi de el. Pentru că cine sunt acei ei?Uită şi răspunsul în capitolele I şi II ale cărticelei: primo, egoiştii de filologi, secundo: Societatea pentru culturaşi literatura poporului român din Bucovina.Autorul e nedrept, de nu şi ceva mai mult decât nedrept. Zice că filologii şi Societatea din Bucovina au deprincipiu de-a se depărta de limba poporului, noi şi lumea, din contra, pretindem a şti că tocmai ei şi ea sunt aceia carivor să rămână cu şi numai pe lângă popor;şi că poate modul de-a rămânea pe lângă el e defectuos, nu însuşi principiul în sine. Şi cumcă filologii şi Societatea