Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

73articole consacrate învăţămîntului. În Cuvînt înainte (p. VII — XI) se prezintă activitatea lui Eminescu caprofesor şi revizor şcolar şi se insistă asupra preocupărilor sale teoretice privitoare la instrucţie şi educaţie.Deşi nu a fost un ,,pedagog savant", Eminescu discută problemele şcolii cu competenţă şi un orizont ştiinţificla nivelul învăţămîntului european din vremea sa.Pagina alba in volumul original(s-a incercat pastrarea intocmai a paginatiei originale)DIN PERIODICE: 1870Pagina alba in volumul original(s-a incercat pastrarea intocmai a paginatiei originale)O SCRIERE CRITICADupă faimoasele critice, în sine bine scrise, ale d-lui Maiorescu, trebuia neapărat să iasă la lumină şi o şcoală asa de partizani care, minus spiritul de-o fineţă feminină şi minus stilul bun şi limpede al d-sale, să aibă şi ea aceleaşidefecte ce le are părintele, aceeaşi ridicare la nivelul secolului al 19, acelaşi aer de civilizaţiune şi gravitate cari dinnenorocire sunt numai o mască ce ascunde adeseori numai foarte rău tendinţa cea adevărată şi ambiţiunea personală.Asemenea cum Kant cu sistema lui filozofică a ridicat ca din nimica o oaste de ex- şi aplicatori ai săi, tot aşa, înanalogie, după criticele numitului domn trebuia să, se ivească o şcoală întreagă de critici sau criticastri; singuradiferinţă dintre amândouă şcoalele e doar asta, ca partizanii lui Kant ştiau d.e. că baronia nu aduce de moştenire ştiinţasau geniul şi că nu e destul ca să aibă cineva un privilegiu — chiar cu pajere mpăratească fie — pentru ca să aibă ladispoziţiunea sa imperiul cel vast al ştiinţei şi lumina cea curată a criticei filozofice. Adepţii şcoalei române de filozofiesunt cu mult mai încrezuţi şi mult mai nejenaţi; baronia şi nimbul poetic sunt un drept nu la critică, ci până şi labatjocură, până şi la persiflagiu asupra acelora cari ar avea cutezarea de a fi de-o opiniune contrarie. În loculnihilismului sincer adeseori şi onest al unora din autorii noştri, cari poate nici nu pretindeau altceva de la public decâtca să li cedem onoarea de-a fi autorii noştri nesalariaţi, s-a ivit acuma alt nihilism — cel savant şi pretenţios care,uitându-se cu despreţ din fruntea şi prin ochii secolului asupra a toţi şi toate, se crede la nivelul învăţaţilor (analog alpoliticilor) din Germania sau Europa civilizată pentru că a învăţat, sau mai bine n-a învăţat, în şcoalele de pre acolo.În cazul de faţă avem a face cu unul din avangardele celor mulţi cari vor urma, adecă; cu o broşură a uneiavangarde intitulată deplin astfel: Puţine cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina de D. Petrino (Cernăuţii,1869. Tiparul lui Bucoviecki şi Comp.). Introducerea broşurei e în poezie, recte în versuri. Întâi poezia ! Cu inimazdrobită, autorul plânge în strofa întâia că nimeni nu alină durerea dulcei Bucovine, ci o lasă pradă minciunelor celorturbate cari încep cu ,,uae " şi se sfârşesc în „ciuni". în strofa a doua, autorul face pe român negru şi pe vânzătorul Iuda'l face rumân. Iară bine ! Strofa a treia, de clasică ce e, nu putem să nedreptăţim publicul şi să nu i-o redăm. Ea sună:Să piară, în Leptura-i rumânul papă-lapte,Iar tu, o Bucovină, citind a ta dreptate,În munţi, în văi, în codri, acolo vei simţiC-al României soare el nu-ţi va asfinţi.Iacă o strofă în care un om de merite (mort, nota-bene, pentru că dac' ar fi fost viu cine ştie dacă autorul ar fi