Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

49Şi totuşi nici o examinare de pînă acum a „Curierului de Iaşi" din această perioadă, făcută fie de alţii, fie denoi, n-a avut drept rezultat descoperirea vreunei contribuţii indubitabil eminesciene. Fără a prejudeca asupracercetărilor viitoare, credem că Eminescu, dăruit altor preocupări, nu era foarte interesat să colaboreze la o foaie cumera ,,Curierul" pe atunci. Ce avea de spus ca director de bibliotecă şi ca revizor şcolar spunea în rapoartele oficiale şinu era felul de om care să-şi lase ale sale ca să scrie la jurnal, contra modice sume de bani, semnalări sau recenzări decărţi, necroloage culturale, rezumate ale prelegerilor Junimii sau cronici teatrale. E mai uşor de imaginat că ceda dincînd în cînd cîte unei violente porniri de opinie, cum pare să fie cazul cu cronica la piesa Constantin Brîncoveanu,rămasă de altfel nepublicată.Astfel că problema centrală rămîne aceea a paternităţii textelor publicate în ,,Curierul de Iaşi" în perioada cîndredactor al părţii sale neoficiale a fost chiar Eminescu. Problemă complexă şi de nu uşoară soluţionare de vreme ce, înmajoritatea cazurilor, lipseşte atît semnătura, cît şi vreo mărturie (a autorului sau a altor persoane) ori vreun indiciuexistent în manuscrisele poetului.Se consideră în general că intrarea lui Eminescu în redacţia ,,Curierului de Iaşi" are loc după 3 iunie 1876, dataordinului de destituire a lui Eminescu din funcţia de revizor şcolar. Dar acest ordin nu reprezintă decît încheierea, princonsemnarea într-un document oficial, a unor măsuri care operaseră deja: ultimul document către forurile superioaredin învăţămînt semnat de Eminescu este din 15 mai 1876. Este deci firesc să admitem că activitatea lui la ,,Curier" aînceput nu mult după această dată, ipoteză confirmată de examinarea atentă a „Curierului" din mai 1876, şi în speciala Revistei externe, care a stat pînă acum mai puţin în atenţia cercetătorilor. Într-adevăr, începînd cu numărul 55, din19 mai 1876, Revista externă dă toate semnele unei prezenţe înnoitoare în redacţia ,,Curierului de Iaşi". Pînă atunci laaceastă rubrică se reproduc, după ziarele din Bucureşti, deci uneori cu cîte o săptămînă şi mai bine decalaj faţă deevenimentul relatat, buletinele de ştiri, pe ţări, ale agenţiilor de presă. Începînd cu această dată cineva care sedovedeşte a avea un orizont politic larg, o perfectă stăpînire a limbii germane şi o bună cunoaştere a stărilor de lucruridin Imperiul austro-ungar decide că ştirile trebuie date mai prompt, mai complet şi mai critic şi începe să prelucrezeaceasta materie brută,redactînd, tot pe ţări, sinteze de informaţii pentru care pune la contribuţie toate sursele disponibile de ştiri, extrăgînduleşi traducîndu-le direct din publicaţiile germane care apăreau la Viena şi la Budapesta (,,Neue freie Presse", „PesterLloyd", ,,Deutsche Zeitung", „Neues Wiener Tagblatt", ,,Die Presse", ,,Die Tagespresse", ,,Wiener Abendpost" etc.),folosindu-le cu discernămînt şi, la prilejuri, comentîndu-le, făcînd aprecieri, exprimînd rezerve. Aceste ştiri, maiproaspete decît pînă atunci, şi pe care redactorul declară că le-ar fi dorit şi mai proaspete, se cuveneau însă, dată fiindsursa lor externă, datate şi după stilul nou, astfel că începînd cu 19 mai apare dubla datare de tipul: ,,O telegramă dinLondra din 14/26 mai ne înştiinţează...", ,,O telegramă din Versailles cu data 14/26 mai ne anunţă...". Tot la 19 maiapare pentru prima oară în ,,Curier" un necrolog cultural (al lui František Palacký) şi o comunicare cu caracterredacţional, privitoare la un articol apărut în „Telegraful român" (,,Dacă spaţiul ne va permite îl vom reproduce larîndul său"). Şi, fapt revelatoriu, de aici înainte pentru evenimentele din Ardeal sînt preferate ştirile din presa sibiană,cu excluderea aproape totală a celei braşovene, adică a ,,Gazetei Transilvaniei". Acest om nou intrat în redacţia,,Curierului" şi care dăduse Revistei externe, de la o zi la alta, o faţă nouă, superioară, şi care avea să dureze cît a statel acolo, este M. Eminescu. Noua înfăţişare a Revistei externe şi dubla datare subzistă pînă la 26 octombrie 1877, darîncă din 23 această rubrică se transformase din nou în buletin de ştiri externe, cum era şi înainte de 19 mai 1876. Darşi sub această formă involuată mai apare numai în cîteva numere şi redacţia renunţă la Revista externă.Aşadar, activitatea lui Eminescu în redacţia ,,Curierului de Iaşi" se circumscrie între 19 mai 1876 şi ultimasăptămînă din octombrie 1877. Poetul determinase mutaţii spectaculoase în configuraţia Părţii neoficiale şi ele sînturmate, după ce părăseşte redacţia ziarului ieşean, de o cădere la fel de spectaculoasă.Dacă, limitînd preliminar discutarea paternităţii la determinarea intervalului de activitate profesională a luiEminescu la „Curierul de Iaşi", obţinem aceste limite post quem şi ante quem, rămîne să determinăm ce anume din totceea ce apare în Partea neoficială a publicaţiei, în acest interval, la rubricile Revista internă, Revista externă, Noutăţişi Diverse, îi poate fi atribuit lui Eminescu şi acceptat ca parte constitutivă a corpusului.Într-un anumit sens i se poate atribui tot, de vreme ce, în calitate de unic redactor al ei, el o alcătuia înîntregime şi lui îi revenea întreaga răspundere, aşa cum declară el însuşi în scrisoarea deschisă prin care intenţiona săfacă publică plecarea lui de la ,,Curier": ,,Să se ştie deci că eu nu mai sînt redactorul ziarului 'Curierul de Iaşi' şi căneroziile viitoare cîte-or apărea în acel ziar privesc pe secundogeniturile greco-bulgăreşti din ţară de la noi, iar celedin trecut pe mine". (2254, 269 r) Scrisoarea este redactată după 18 octombrie 1877 şi nu mai tîrziu de 24.Într-un sens mai restrîns însă, acela al admiterii unor texte publicistice într-o ediţie de OPERE, nu-i aparţinurmătoarele categorii de texte: