Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

48mult mai eficace şi mai adîncit prin trimiterile unui indice tematic general (rezervat volumului XI). În această ediţiepublicistica eminesciană poate fi citită, indiferent de periodic sau de temă, în urmarea ei cronologică, iar cînd înacelaşi număr al unui periodic există mai multe contribuţii ale lui Eminescu, în ordinea topografică a coloanelorpublicaţiei respective. Cînd publicăm sub acelaşi titlu articole apărute succesiv în mai multe numere, le aşezăm la dataprimului articol.Alături de articolele şi însemnările publicate de Eminescu în periodice, aparţin publicisticii sale, prin naturalor, şi numeroase texte manuscrise, dintre care unele însemnări în germană. Unele dintre acestea reprezintă materialepregătitoare pentru articolele publicate sau chiar redactări parţiale ori integrale, provizorii ori definitive ale acestora.Altele sînt articole mai mult sau mai puţin elaborate, rămase, dintr-un motiv sau altul, nepublicate. Indiferent decaracterul lor, aceste texte din manuscrise, examinate atent în conţinutul şi grafia lor, se publică aici în succesiunea lorcronologică prezumtivă, grupate într-o secţiune specială a fiecărui volum, în funcţie de apartenenţa la perioadarespectivă. Cele a căror datare nu se poate face cu rezonabila precizie vor fi publicate în volumul XI.Mai precizăm că în prezenta ediţie publicistica eminesciană, tipărită pentru întîia oară în integritatea ei,reprezintă un volum de text considerabil mai mare decît în orice altă ediţie anterioară. Este rezultatul firesc alincluderii în publicistica eminesciană a tuturor articolelor, indiferent de încadrarea lor tematică, precum şi al criteriilorde paternitate care au prezidat la constituirea corpusului. Nu vrem să facem, chiar noi, statistici şi procentaje, lăsîndacest lucru în seama celor ce ne vor cîntării contribuţia pozitivă şi inerentele erori. Ne mulţumim să specificăm că,după aprecierile noastre, cititorul are la dispoziţie aici o întindere de text de două ori mai mare decît cea consacrată detradiţie, fiind vorba nu numai de articole complet inedite, ci şi de completarea unora apărute pînă acum doar parţial,atît dintre cele din periodice, cît şi dintre cele păstrate în manuscris.Într-adevăr, cînd este vorba de editarea integrală a roadelor activităţii publicistice a lui Eminescu, principaleledificultăţi, de principiu şi de fapt, legate de stabilirea corpusului sînt acelea privitoare la paternitatea textelor. Fărărezolvarea lor corectă, corpusul riscă să devină deficitar sau excedentar, ori şi una şi alta.Deficitar un asemenea corpus poate deveni, făcînd abstracţie de eliminări dictate de considerente ori deinstanţe cu legitimare paraştiinţifică, fie prin severitatea excesivă a criteriilor de atribuire, fie prin investigareaneatentă sau incompletă a ariei de posibilităţi. Pe de altă parte, dată fiind o investigare minuţioasă şi exhaustivă,există riscul unei concepţii prea laxe cu privire la paternitatea textelor publicistice sau a unei aplicări inadecvate oricarente a acestora şi deci pericolul de a admite în corpus un excedent, adică un număr de texte care nu-i aparţin luiEminescu în nici un sens acceptabil.Se cuvine deci să precizăm aici care au fost investigaţiile şi criteriile pe care se întemeiază prezenta ediţie.În ceea ce priveşte textele antume, pentru cele publicate în afara ,,Curierului de Iaşi" am procedat la preluareacritică a tradiţiei, considerînd că îi aparţin lui Eminescutoate articolele pe care autoritatea mai vechilor cercetători i le-au atribuit cu argumente pe care nici alţii nici noi nu leamputut contesta. De altfel majoritatea sînt iscălite, cu numele întreg, cu iniţiale sau cu un pseudonim certificat deînsăşi mărturia lui Eminescu. Un grup special îl constituie însă textele redactate şi publicate cu prilejul serbării de laPutna, din 1871; în cazul lor, din motive legate de activitatea comitetului şi de statutul sau situaţia conjuncturală a luiEminescu, nici iscălitura nu e o dovadă peremptorie de paternitate, nici absenţa ei una de nonpaternitate şi am fostsiliţi să recurgem, alături de indiciile stilistice, a căror pondere demonstrativă este în acest caz destul de redusă, laargumente de ordin extern (vezi ad locum).Lucrurile devin însă cu mult mai dificile atunci cînd este vorba de activitatea lui Eminescu la „Curierul deIaşi", atît înainte cît şi după numirea lui acolo ca redactor-corector al părţii neoficiale, unde contribuţiile (cu rareleexcepţii de semnare prin iniţiale pe care le vom discuta mai jos) nu erau semnate.Un prim moment anterior angajării cînd ar fi fost posibil ca Eminescu să colaboreze la „Curierul de Iaşi" estetocmai în 1871, cu prilejul deja menţionatei serbări de la Putna. Şi chiar i s-a atribuit de curînd paternitatea articoluluiSerbarea de la Putna în memoria lui Ştefan cel Mare (publicat în „Curierul de Iaşi'' din 22 — 25 august 1871), cuargumente amănunţite şi valoroase, dar nu decisive (vezi N. Barbu, Un articol necunoscut al lui Eminescu asupraserbării de la Putna, în ,,Convorbiri literare" din 15.XI.1977 şi 15.I.1978).De asemenea, este foarte uşor de admis că între toamna 1874, cînd se statorniceşte la Iaşi, şi primăvara 1876,cînd devine redactorul publicaţiei, Eminescu a putut colabora din cînd în cînd la „Curierul de Iaşi". Era director debibliotecă şi apoi revizor şcolar, membru marcant al Junimii şi colaborator de vază al „Convorbirilor literare",membru, alături de N. Culianu şi Şt. Vîrgolici, în „comisiunea pentru esaminarea cărţilor didactice din Iaşi", om cuînaltă chemare pentru cultură şi pentru scris, cu viu interes pentru treburile obşteşti şi nimic n-ar fi fost mai firescdecît colaborarea la o publicaţie afiliată Junimii.