Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

414ajutorul scrutărilor sale".Cele de mai sus le citim în Românul. Cît despre numele Jidova, el nu este de origine romană, ci stă desigur înlegătură cu forma jidovină, care se găseşte adesea în documentele vechi româneşti şi însemnează scursătură de apă.[1 octombrie 1876]O MISTIFICAŢIE ARHEOLOGICĂUn slavist modern căpătă la 1854 informaţia că la mănăstirea Banja în Dalmaţia ar fi un patrafir de matasăîmpodobit cu mărgăritare şi împletit cu aur şi cu argint. Pe el se reprezintă mai multe chipuri de sînţi, iar pe partea dejos se văd 2 figure îngenucheate, jupîn Stroe şi jupîneasa Ierosima, cu arătarea anului 1114. Slavi[s]tul conchise că ar fiunul din cele mai vechi monumente de artă slavică.Inscripţia ce i se trimisese în copie suna astfel:„Jupîn Stroe Vestolmiu, jupîneasa Erosima, în anul 1114,acest patrafir să fie mănăstirii din Stieşti".Unde însă să fi fost mănăstirea Stieşti? Cine sînt personagele lui jupîn Stroe şi Erosimei? Cum de se află acestpatrafir la mănăstirea Banja?Un alt slavist, mult mai celebru, profesorul Fr. Miklosich, cercetînd la rîndul său mănăstirea Banja, publică în1858 inscripţiunea de pe patrafir în fruntea monumentelor privitoare la istoria Serbiei, Bosniei şi Ragusei; o publicăînsă cu următoarele modificări:Jupîn Stroe Vestolmiu, jupîneasa lui, Sima, în anul 1114, acest patrafir să fie mănăstirii din Stăneşti.Enigma rămînea însă tot nedezlegată: unde va fi fost mănăstirea Stăneşti si cine era acel jupîn Stroe Vestolmiulcu soţia sa Sima, vieţuitori în veacul al 12-lea?Venerabilul canonic Tim. Cipariu este cel dintîi care ridică vălul cestiunii. Mai mult pe ghicite decît princriteriele externe ale monumentului recunoscu că patrafirul de la Banja nu poate proveni decît din România şi anumede la mănăstirea Stăneşti din districtul Vîlcii; că lectura Stroe Vestolmiu a lui Kukulievich şi Miklosich trebuierectificată în Stroe vel stolnic; că donatorul patrafirului a fost un boier român ,,mare stolnic" din secolul XII; că, în fine,mănăstirea Stăneşti ce apare în documentele de la 1540 înainte ca o fundaţiune a familiei Buzeştilor n-ar fi decît oreedificare a vechii mănăstiri, tot cu aceleaşi nume, din anul 1114.Consecinţele unei asemeni fericite descoperiri erau natural de o mare importanţă pentru istoria naţională. Omănăstire în România la începutul secolului XII, iacă o probă irecuzabilă nu numai că românii trăiau pe atunci înaceste locuri, dar că aveau un statorganizat, cu aristocraţia sa, cu biserica şi instituţiunile sale monacale , aşa cum ni apare în istorie cu un veac mai înurmă.Mistificarea merse şi mai departe. Cunoscutul[ui ] Rösler, care nu îngăduie românilor să trăiască în ţărele de azidecât după începutul secolului XIII , îi vine mai lesne a admite că acea mănăstire Stăneştii din 1114 ar fi putut fislavică, călugării slavi, populaţiunea din România slavă!Dar ipoteza învăţatului Cipariu, oricât de fundată în generalitatea sa, se întemeia pe o eroare esenţială făcută încitirea inscripţiunii tocmai de cei cari nu trebuiau s-o facă, de principii slavismului , Kukulievich şi Miklosich, autorităţiîn materie de diplomatică şi paleografie slavă.D. Hasdeu, în studiul Limba slavică la români, a dovedit cu monumente lapidare , acte şi cronice contimporane,prin limba chiar a inscripţiunii : 1° . că cei doi slavişti au citit rău veleatul 1114, 2° . că jupân Stroe velstolnic dininscripţiune este vestitul general al lui Mihai Viteazul, Stroe Buzescul , iar jupâniţa Sima, soţia lui; şi a conchis de acică Stroie Stolnicul cu soţia sa depuseră faimosul lor patrafir la mănăstirea Stăneştii , fundaţiunea Buzeştilor, înintervalul de la 1 sept. 1600 inclusiv până la 1 sept. 1601 exclusiv, pentru că la 2 octomvrie 1601 Stroie era deja mort.Cu studiul critic al acestei întrebări se ocupă monografia „Inscripţiunea de pe patrafirul de la Stăneşti" de Gr. G. Tocilescu , Bucureşti, 1876.[8 octombrie 1876]