Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

407provincii. Pentru variaţie, în intervalele danţurilor cîţiva tineri cu vocea melodioasă intonau solo cîntece naţionale, ceerau ascultate şi aplăudate de publicul, obosit de danţ, cu mare frenezie. Nu trebuie să uităm a mai aminti că luni decătră sară toţi oaspeţii au ieşit afară din portic ş-au improvizat pe plaiul umed de ploaie un şir de danţuri. Într-o partedanţau grupele oaspeţilor, în ceialaltă poporul. Aşa erau de înveseliţi cu toţii încît nici ploaia ce picura din cînd în cîndnu putea să întrerupă cursul danţurilor.Pentru ca şi poporul adunat la serbare, atît din satul Putna, cît şi din cîteva sate din apropiere, să ducă o amintirevie în inima sa, n-au lipsit măsurile cuvenite pentru a-i inspira şi lui interes cătră însemnătatea sărbătoarei. Astfel cîţivadin inteligenţă au adunat pe ţărani în sat, de acolo punîndu-se în fruntea lor i-au condus în sunetul marşului înmonastire, unde au îngenuncheat de mai multe ori ş-au făcut închinăciuni înaintea arcului de triumf ş-a faţadeimonastirei, pomenind numele marelui Ştefan. Apoi intrînd în curtea bisericei au fost întîmpinaţi de venerabilul egumen,care şi de astă dată le-a adresat cuvinte pline de învăţătură şi de sfătuiri adevărat părinteşti. Încît pentru ospăţ pentrupopor comitetul s-a îngrijit de un bou, care s-a fript întreg şi s-a împărţit pe movila de lîngă portic în regula cea maibună.Astfeli se fini acea serbare, a căreia amintire va rămînea neştearsă din inimile române şi de la care, credem,fiecare s-a întors cu mai multă tărie în suflet, cu mai mult respect pentru eroii trecutului nostru şi cu mai multă abnegareîn ceea ce priveşte interesele noastre comune.Oricine ce va zice, această serbare a ieşit pe cît se poate de bine, mulţămită energiei şi zelului comitetuluiaranjator, mulţămită acelora cari prin concursul material au făcut posibilă ţinerea ei.Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întîlnim pe mormintele strămoşilor noştriplini de virtute, şi să ne legăm de suvenirea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţei noastre. Numai cu chipul acesta vomputea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor! ...[22 şi 25 august 1871]FATA MAMEI ANGO ŞI GIROFLÉ-GIROFLADe doi ani s-a introdus şi la noi operetele comice şi cum se ştie s-a început cu Fata mamei Ango , în urmaGiroflé, acum mai auzim că se pregăteşte ,,Princesa de Trepizonda " şi dacă a vrea Dumnezeu, tot aşa înainte. Calea s-adeschis şi mulţi îşi freacă mânele şi se bucură de aceasta; crezând cumcă teatrul nostru a făcut un progres mare, s-aformat companii lirice etc. Noi însă care căutăm la teatru, nu zgomotul ce amorţeşte sufletul, ci şcoala care formeazăinima, îndreptează caracterul prin icoane vii, să vedem întrucât este folositor acest gen de teatru; această drojdie deteatru să zicem. Teatrul este artă şi astfel fiind trebuie să tindă la caracterul tipic, la expresiune , la frumuseţe. CândMoliére a creat pe Tartufe, a reprezentat ipocrizia cu formele potrivite ei în gradul cel mai energic; astfel că Tartufe, dinsimplă individualitate, s-a rădicat la un caracter hotărît. Trăsăturile acestui caracter însă fiind generale, neatârnate detimp şi spaţiu; în acelaşi timp fiind omeneşti ele nu mai sunt simple trăsături a unui caracter, ci formează însuşi un tip alomului, tipul ipocriziei . De aceea Tartufe a lui Moliére va trăi cât şi omul de pe pământ , căci el va fi oglinda vecinicăîn care se va recunoaşte ipocritul . Tot astfel cu toate caracterele comedii. În sensul acesta dânsa iese din lumeacomună, înfăţoşindu-ne caractere, tipuri. O asemenea este hrană sufletească, căci ea ne arată pe noi înşine cu simţirile şipatimile noastre, şi, din felul desnodământului piesei, vedem consecinţele patimilor noastre. Publicul la un asemeneaspectacol simte emoţiunea care-l cuprinde, se interesează de soarta ficţiunilor de dinaintea ochilor săi. A produceemoţiune, trebuie să tindă autorul, actorul, muzicantul ; căci emoţiunea este care mulţămeşte pe om, dânsa i ascutesimţirea şi-i perfecţionează sufletul. Sălbatecul nu se emoţionează de nimic. Dacă comedia arată defectele, dramaînfăţoşează vârtejul sufletului nostru. Drama va arăta ce poate face pasiunea din noi; cum sub impulsiunea ei, sufletulnostru devine măreţ până la sublim sau hâd până la oribil, după calea care ea a apucat. Opera, prin muzica ei caexpresiune când măreaţă când dulce, dezmierdătoare , produce prin combinaţia măiestrită a sonurilor toate mişcările şiperipeţiile sufletului nostru. Expresiunea ei cea vagă ne pătrunde încetul cu încetul, produce o vibraţie nervoasă în noi,devenim melancolici şi în urmă visători. Comedia, drama, opera ne mişcă, căci au în ele expresiuni de ale frumuseţii.Operetele nu tinde să exprime nimic, ele sunt curat caricatură în personajele şi costumurile sale; nici o tendinţă estetică.Opereta a născut din sufletul tocit şi uzat a Parisianului actual, sceptic, i-a trebuit un teatru care să-i deştepte simţurileenervate . Dar el ne înfăţişează spiritul îmbătrânit şi ar părea natural să aibă un asemenea teatru. Cu noi însă nu esteacelaş lucru. Suntem în momentul trecerei de la barbarie la civilizaţie şi trebuie ca societăţei noastre să i se dea acel felde teatru care să-i dezvolteze şi să-i cultive inima; căci precum pe o vlăstare plăpândă un soare prea arzător este în staresă-o usuce; de asemenea şi o societate tânără dându-i modele numai pur simţuale , o menţine în starea de materialitateşi-i corupe sufletul. Capitalul intelectual al actorilor ar fi putut să fie întrebuinţat în studiarea altui teatru decât în ascenelor cu îndoite înţelesuri.[21 decembrie 1875]NEFERICITUL X