Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica
Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica
4081I. Scurtu, op. cit., p. 250.Aria subiectelor — dincolo de consecvenţa preocupărilor — va fi diversă, ca şicea a mijloacelor gazetăreşti folosite. Principele Nikita al Muntenegrului va beneficia deun portret conturat În cele mai luminoase culori. Propriu-zis, Eminescu apelează latehnica idealizării poetice, numindu-l ,,Voevodul Munţilor-Negri" şi acordîndu-i aureolaeroilor din poveşti: ,,Născut din familia de vitezi a Neguşeştilor, dominînd peste o rasăde răzăşi liberi prin sărăcia lor şi dotaţi c-un rar curagiu personal, principele Nikitasamănă cu voinicul din poveste care-a plecat în lumea largă ca să afle ce-i frica şi n-aputut-o afla". Pentru a explica faima de care se bucură în rîndul popoarelor slave dinBalcani, a căror ,,hrană sufletească" o constituie ,,cîntecele poporale", poetul îl vaproiecta în lumea eposului arhaic, Nikita unind ,,lira cu spada, e simplu în obiceiuri,vorbeşte şi se poartă ca fiecare din poporul său şi joacă rolul lui Ahil din acea adunarede bătrîni cari formează senatul muntenegrean şi unde se vor fi găsit mulţi Nestori cubarbele albe şi cu sfatul dulce ca fagurul de miere".În schimb, pentru schiţarea portretului noului sultan Abdul-Hamid va apela laresursele unei ironii muşcătoare. Formula satirică este cea a unui fals elogiu: ,,Lumeavorbeşte că Abdu-Hamid e mînă spartă şi-i plac romane, dar lumea n-are cuvînt; dincontra, s-ar putea spune că leagă paraua cu şapte noduri şi are obiceiuri foarte simple,căci afară de femeia sa legitimă are numai o singură ţiitoare şi nici bagă în samă pecelelalte odalisce ale haremului său". Mai departe, împingînd descrierea în planulgrotescului va reţine preferinţa sa ,,pentru tot soiul de dobitoace domestice", şi, mai ales,pentru păsări, „astfel are un cacadú, cu care petrece ceasuri întregi". ,,Un interes iarăşinu mic îi inspiră animalele împăiate: şerpi, şopîrle, momiţe, ba-n vremea din urmă şi-auîndreptat zelul său de colector asupra gîndacilor. . .".Singura trăsătură pe care n-o persiflează ţine de antipatia faţă de greci, care,asociată maniei de a colecţiona hărţi, îi smulge lui Eminescu această apostrofă plină desavoare:,,Doamne! Cum nu putem şi noi să-i trimitem peşcheş cîţiva greci de Bucureşti, marfăextrafină frizată la Paris, pentru ca acest sultan, iubitor de hărţi, să li scoată pe nas hartarepublicei universale şi contractul soţial al lui Jean-Jacques".Nu putem să nu menţionăm şi un foileton care a stîrnit, se pare, vîlvă la apariţie:S-a obrăznicit turcul. Împrejurările au fost acestea: odată cu suirea pe tron a lui Abdul-Hamid, vizirul a trimis o notificare tuturor oficialităţilor din Imperiul otoman în care lecerea să celebreze evenimentul conform unui ritual precis. După ,,Le journal deBucarest", această dispoziţie ar fi fost adresată şi domnitorului ţării noastre (ştirea nu s-aconfirmat, ulterior).Poetul a întocmit un răspuns în care indignarea găseşte o expresie plastică în formulaspirituală a unei invitaţii la farsă: dacă sultanul şi vizirul ar veni la noi ,,împreună cuo trupă de voltijari... ca să ne facă plăcerea să se deie preste cap înaintea noastră",atunci ,,şi-ar vedea visul cu ochii". Urmează plăsmuirea unui fals afiş de spectacol decirc: ,,În toate colţurile de uliţă cu slove mari: Mare caraghioslîc ! Pentru întîia dată
41în România. Astăzi în ziua (cutare) la 7 ore seara va începe reprezentaţia vestitului,atotputernicului Abdul-Hamid şi a vizirului său Mehmet-Ruşdi.Însuşi a sa înaltă persoană va executa cele mai grele jocuri pe frînghie, însoţit devestitul vizir în calitate de clovn. Intrarea 50 de bani".Se pare că ,,întîmpinarea" ne-a creat unele dificultăţi în plan diplomatic.,,Monitorul oficial" va cere explicaţii, statuînd şi principiul că, în astfel de cazuri,trebuie să se aştepte punctul de vedere oficial al Ministerului de externe. Eminescu varăspunde cu arguţia unui logician, fără a-şi retracta atitudinea: de vreme ce vizirul nuputea să se adreseze direct domnitorului, nefiind de acelaşi rang, notificarea sa nu aveaacoperire legală, prin urmare, problema nu era de competenţa oficialilor, căpătîndstatutul iniţiativei unui particular. Ergo, în articolul din ,,Curierul de Iaşi" trebuie să sevadă „meritata ironie a unui supus românesc" la ,,necuviinţa unui supus turcesc".Cine parcurge gazetăria sa din aceşti ani constată că, spre deosebire de ultimaperioadă, cînd predomină atitudinea încruntat-polemică, poetul îşi îngăduie acum şiclipe de răsfăţ satiric, diversificîndu-şi şi înseninîndu-şi tonurile, neocolind nici glumamai slobodă, ţărănească. Am spune că articolele sale sînt mai mult foiletoane decîtpamflete, chiar dacă nu va ajunge niciodată la rafinamentul înţepăturii fine, a ironiei desalon, firea lui combativă, cu reacţii directe, dîndu-şi repede în petic.Iată-l amuzîndu-se — după exemplul convorbiriştilor — cu Flori stilistice din ziarele româneşti. Insanităţileverbale dintr-un articol de fond al „Salvărei Piteştilor" sînt divulgate prin acelaşi procedeu al falsei admiraţii.Învăţatul chinez d. Iang-Keh-Tiang ar fi ,,tresărit de bucurie la citirea acestor cuvinte". ,,Apocaliptica claritate" afrazelor l-a făcut pe reputatul savant să vadă în ,,iluminatul necunoscut" ,,o nouă întrupare a lui Budha" ş.a.m.d.Din ziarul ,,Ialomiţa" se reţin paginile unei povestiri ,,foarte originală": Dramele Bărăganului. După un lungcitat, cu sublinieri concludente sub raportul stilului şi al viziunii prăpăstios romantice, transformînd obişnuita„urmare" în ,,Ferească D-zeu să urmeze", poetul încheie într-un limbaj verde, aproape de graniţele vulgarităţii, dar,salvat prin introducerea unui plastic proverb: ,,Aşadar scumpe, avanti! ce dracu, ori caftan pînă-n pămînt, oriştreangul de gît...".Deşi atunci cînd împrumută armele voioşiei acuză o anume stîngăcie, glumele sînt cam greoaie — ca un urspus să execute figuri graţioase —, nu se poate spune că, în evoluţia scrisului său gazetăresc, Eminescu nu izbuteşte săfolosească, în chip fericit, resursele vii ale umorului de factură populară.Din serialul de articole: Icoane vechi şi icoane nouă, din „Timpul", reţinem portretul lui Ştefan cel Mare,realizat pe un ton mucalit moldovenesc, parodiind uşor stilul cronicăresc: ,,Bietul Ştefan Voevod! El ştia să facăfărîme pe turci, leşi şi unguri, ştia niţică slovenească, avusese mai multe rînduri de neveste, bea bine la vin vechiu deCotnar şi din cînd în cînd tăia capul vreunui boier sau nasul vreunui prinţ tătăresc. Apoi descăleca în tîrguri de-alungul râurilor, dăruia panţirilor şi dărăbanilor locuri bune pentru păşunea hergheliilor de cai moldoveneşti, a turmelorde oi şi de vite albe, făcea mănăstiri şi biserici, şi apoi iar bătea turcii, şi iar descăleca tîrguri, şi iar se însura, pînă ceşi-a închis ochii în cetate la Suceava, şi l-au îngropat cu cinste la mănăstirea Putnei" 82 .Tot în vederea nuanţării fizionomiei gazetarului, adesea redusă în chip abuziv la ipostaza pamfletaruluivindicativ, amintim calitatea de cugetător. Am mai subliniat gustul său pentru ideile generale. Articolele eminescieneprezintă două feţe, una care îmbrăţişează faptul concret, şi cealaltă planul abstracţiunii, demonstraţie a unui principiu.Această ambivalenţă se evidenţiază, bineînţeles, în forme diferite, în funcţie de orientarea materialului. Sînt cazuricînd Eminescu simte nevoia unor clarificări cu caracter programatic, ca în Icoane vechi şi icoane nouă. Altă dată, şide cele mai multe ori, se etalează aspectul concret al disputei, lăsîndu-ne doar să întrevedem orizontul mai adînc,problematic — ca în metafora cunoscută cu aisbergul. Ceea ce ţinem să subliniem e că în cea mai directă intervenţiepolemică descoperim un plan ideatic mai îndepărtat. Singur, dealtfel, atrăgea atenţia că, există două moduri de asusţine o ,,discuţiune serioasă şi onestă": unul ad rem, care ,,dovedeşte adevărul tezei în sine", celălalt ad hominem,care arată că ,,adversarul a susţinut sau făcut însuşi lucrul pe care azi îl combate". Cu cîtă amărăciune constata poetulcă ,,adversarii" nu-i prea oferă prilejul unor argumente ad rem: ,,Purtaţi de dorinţa de a nu risipi anii vieţii şi puterile
- Page 2 and 3: 2ACADEMIA REPUBLICII · MUZEUL LITE
- Page 4 and 5: 4factor inhibitor, împiedicînd s
- Page 6 and 7: 6toate, se crede la nivelul învă
- Page 8 and 9: 8poet, necesitatea exprimată print
- Page 10 and 11: 10ne amintim şi de atitudinea sa c
- Page 12 and 13: 12Cu precădere, amintirile lui G.
- Page 14 and 15: 14Mai departe demonstra că numai ,
- Page 16 and 17: 16fiinţei naţionale. .Este intere
- Page 18 and 19: 18eminesciene: ,,Adevăratul progre
- Page 20 and 21: 20general, dar — atenţie ! — s
- Page 22 and 23: 22totdeauna, şi pe deplin, adevăr
- Page 24 and 25: 24„speculaţie şi de praxis" 51
- Page 26 and 27: 26viaţa socială face să nu se î
- Page 28 and 29: 28al unei veghi continue, se află
- Page 30 and 31: 30conform căreia Eminescu nu avea
- Page 32 and 33: 32ciocoismului de la noi, în ţar
- Page 34 and 35: 34anume. C.A. Rosetti — viitoarea
- Page 36 and 37: 36Sub acest unghi general, nu pot f
- Page 38 and 39: 38actorii: trupul —, ca şi de pr
- Page 42 and 43: 42vii în zadar, am voi să găsim
- Page 44 and 45: 44Ultimele cuvinte se transformă
- Page 46 and 47: 46În Recitind proza politică a lu
- Page 48 and 49: 48mult mai eficace şi mai adîncit
- Page 50 and 51: 501. Textele iscălite cu iniţiale
- Page 52 and 53: 52Reamintim că un cuvînt care are
- Page 54 and 55: 54îndeplinit, reprezintă exigenţ
- Page 56 and 57: 5671 FED ,,Federaţiunea", Pesta, 1
- Page 58 and 59: 58„Archives israelites", 1876 „
- Page 60 and 61: 60Cuprinde: [,,Schema cursului natu
- Page 62 and 63: 62Calendar pe anul 1878, [,,Bukovin
- Page 64 and 65: 64Vezi descrierea ediţiei în Oper
- Page 66 and 67: 66[„Şi-au pierdut sărita..."],
- Page 68 and 69: 68pe care le dă editorul în ediţ
- Page 70 and 71: 70franţuzeşte ..."], Revista teat
- Page 72 and 73: 72educaţie, limbă. În Note se co
- Page 74 and 75: 74cutezat-o) merită de la mai mult
- Page 76 and 77: 76Pentru că e vorba de-o persoană
- Page 78 and 79: 78mi va răspunde unul încrezut î
- Page 80 and 81: 80Dar mi va replica cineva cumcă p
- Page 82 and 83: 82Un altul ni spune cumcă am face
- Page 84 and 85: 84otate pretensiunile noastre comun
- Page 86 and 87: 86pentru scopuri de o altă natură
- Page 88 and 89: 88prin semnătura Domnitorului pre
4081I. Scurtu, op. cit., p. 250.Aria subiectelor — dincolo de consecvenţa preocupărilor — va fi diversă, ca şicea a mijloacelor gazetăreşti folosite. Principele Nikita al Muntenegrului va beneficia deun portret conturat În cele mai luminoase culori. Propriu-zis, <strong>Eminescu</strong> apelează latehnica idealizării poetice, numindu-l ,,Voevodul Munţilor-Negri" şi acordîndu-i aureolaeroilor din poveşti: ,,Născut din familia de vitezi a Neguşeştilor, dominînd peste o rasăde răzăşi liberi prin sărăcia lor şi dotaţi c-un rar curagiu personal, principele Nikitasamănă cu voinicul din poveste care-a plecat în lumea largă ca să afle ce-i frica şi n-aputut-o afla". Pentru a explica faima de care se bucură în rîndul popoarelor slave dinBalcani, a căror ,,hrană sufletească" o constituie ,,cîntecele poporale", poetul îl vaproiecta în lumea eposului arhaic, Nikita unind ,,lira cu spada, e simplu în obiceiuri,vorbeşte şi se poartă ca fiecare din poporul său şi joacă rolul lui Ahil din acea adunarede bătrîni cari formează senatul muntenegrean şi unde se vor fi găsit mulţi Nestori cubarbele albe şi cu sfatul dulce ca fagurul de miere".În schimb, pentru schiţarea portretului noului sultan Abdul-Hamid va apela laresursele unei ironii muşcătoare. Formula satirică este cea a unui fals elogiu: ,,Lumeavorbeşte că Abdu-Hamid e mînă spartă şi-i plac romane, dar lumea n-are cuvînt; dincontra, s-ar putea spune că leagă paraua cu şapte noduri şi are obiceiuri foarte simple,căci afară de femeia sa legitimă are numai o singură ţiitoare şi nici bagă în samă pecelelalte odalisce ale haremului său". Mai departe, împingînd descrierea în planulgrotescului va reţine preferinţa sa ,,pentru tot soiul de dobitoace domestice", şi, mai ales,pentru păsări, „astfel are un cacadú, cu care petrece ceasuri întregi". ,,Un interes iarăşinu mic îi inspiră animalele împăiate: şerpi, şopîrle, momiţe, ba-n vremea din urmă şi-auîndreptat zelul său de colector asupra gîndacilor. . .".Singura trăsătură pe care n-o persiflează ţine de antipatia faţă de greci, care,asociată maniei de a colecţiona hărţi, îi smulge lui <strong>Eminescu</strong> această apostrofă plină desavoare:,,Doamne! Cum nu putem şi noi să-i trimitem peşcheş cîţiva greci de Bucureşti, marfăextrafină frizată la Paris, pentru ca acest sultan, iubitor de hărţi, să li scoată pe nas hartarepublicei universale şi contractul soţial al lui Jean-Jacques".Nu putem să nu menţionăm şi un foileton care a stîrnit, se pare, vîlvă la apariţie:S-a obrăznicit turcul. Împrejurările au fost acestea: odată cu suirea pe tron a lui Abdul-Hamid, vizirul a trimis o notificare tuturor oficialităţilor din Imperiul otoman în care lecerea să celebreze evenimentul conform unui ritual precis. După ,,Le journal deBucarest", această dispoziţie ar fi fost adresată şi domnitorului ţării noastre (ştirea nu s-aconfirmat, ulterior).Poetul a întocmit un răspuns în care indignarea găseşte o expresie plastică în formulaspirituală a unei invitaţii la farsă: dacă sultanul şi vizirul ar veni la noi ,,împreună cuo trupă de <strong>vol</strong>tijari... ca să ne facă plăcerea să se deie preste cap înaintea noastră",atunci ,,şi-ar vedea visul cu ochii". Urmează plăsmuirea unui fals afiş de spectacol decirc: ,,În toate colţurile de uliţă cu slove mari: Mare caraghioslîc ! Pentru întîia dată