Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

4factor inhibitor, împiedicînd să se înţeleagă, în toate subtilităţile lor dialectice, relaţiile dintre programul politic şiidealul uman al lui Eminescu şi, totodată, dinamica şi semnificaţiile obiective ale atitudinilor sale.În plus, publicistica sa a fost discutată, cel mai adesea, sub raportul diverselor teorii, iar nu sub cel al valoriisale intrinseci. Unii au exaltat-o, punînd-o chiar mai presus de poezie, dar supralicitînd caracterul ei politic (după A.C.Popovici: „oricît l-am admira pe Eminescu ca poet, şi mai multă admiraţie merită ca gînditor politic"). Alţii, conformprejudecăţii că un scriitor nu se poate manifesta plenar în mai multe direcţii, au acreditat opinia sumară că, în fond,Eminescu rămîne un poet, celelalte activităţi ale sale rămînînd un violon d'Ingres (G. Panu: „De aceea Eminescu afost numai poet, iar ca gînditor numai visător") 5 .Cine a fost mai mare: poetul Eminescu sau gazetarul Eminescu? Iată o dilemă scolastică pe care o respingemde plano, singurul punct de vedere valabil fiind cel exprimat de Şerban Cioculescu: al unor ,,vocaţii paralele". Înstudiul său din ,,Revista Fundaţiilor Regale", combătînd incompatibilitatea, preconizată de unii, între literatură (şi cudeosebire între poezie) şi gazetărie, criticul arăta ce nedreptate s-ar comite şi cît de micşorată ar fi personalitateaeminesciană neacordîndu-se totala importanţă acestui capitol esenţial al activităţii sale: ,,A nesocoti, dintr-un dispreţprincipial, această producţie majoră a spiritului românesc care este activitatea sa ziaristică înseamnă a trece cuvederea unul din modurile prin care ni se relevă geniul eminescian" 6 .Această idee a unităţii indestructibile a tuturor manifestărilor geniului eminescian va călăuzi activitatea de oviaţă întreagă a criticului şi editorului Perpessicius. Încă într-o cronică la volumul M. Eminescu Scrieri politice (editatde D. Murăraşu), el declara profetic: ,,Istoricii literari şi esteticienii vor stabili într-o bună zi cît de unitară a fostexistenţa materială şi sufletească a poetului, cîtă prezenţă artistică şi ideologică este în articolul său de ziar ca şi înpoema cea mai hieratică... " 7 .Din păcate, tocmai unor asemenea ,,prezenţe artistice" în articolele de ziar nu li s-a acordat totdeauna atenţiacuvenită. Dacă a fost schiţată, într-un fel sau altul, posteritatea ideilor politice eminesciene, nu acelaşi lucru s-aîntîmplat cu influenţa exercitată de gazetăria sa asupra publicisticii româneşti. O influenţă cu atît mai importantă cucît s-a propagat pe căi diverse, afectînd nu doar domeniul expresiei sau al dezvoltării unor specii, ci impulsionînd odirecţie anume, sub raportul unei atitudini specifice, propunînd un model etic.Se poate spune, fără a se comite o exagerare, că aşa cum poezia română ar fi arătat altfel azi dacă n-ar fiexistat Eminescu, tot astfel şi publicistica românească — marcată esenţial de strălucirea şi de forţa explozivă averbului său gazetăresc.Avem convingerea că în zilele noastre s-au creat condiţiile necesare unei analize obiective şi atotcuprinzătoare aacestei forme de manifestare a geniului eminescian:opera ziaristică. Facem afirmaţia gîndindu-ne şi la faptul că acum putem aborda cu deplin calm ştiinţific pînă şiexagerările sau erorile comise de poet în focul polemicilor, întrucît anumite dispute ideologice — în hăţişul cărora, întreacăt fie zis, nu s-a rătăcit numai Eminescu, ci şi alţi gînditori din epoca sa — au devenit inactuale, fără obiect, înurma transformărilor structurale care au marcat evoluţia societăţii române, în ultima jumătate de veac. Probleme careau aprins atîtea patimi, în anii respectivi, astăzi nu ne mai spun nimic, sînt, pentru a spune astfel, ,,forme fără fond",au pentru noi o semnificaţie ori transferabilă în alt plan, ori pur documentară. Ceea ce ne îngăduie să le integrăm_____________umanitate, în „Adevărul literar şi artistic", 21 sept. 1924). Opinii care le reflectau, desigur, pe cele din mediile socialiste,frecventate în tinereţe. Vom reveni asupra problemei.5Amintiri de la Junimea, vol. II, p. 297. Să notăm că, din motive lesne de înţeles, şi ziarul brătienist ,,Viitorul" (22 iunie1914) îmbrăţişa aceeaşi părere: ,,Eminescu a fost înainte de toate literat, şi nu articolele politice, cu caracterul lor efemer, au făcut şifac glorie lui Eminescu, posteritatea nici nu va voi să le cunoască".6„Revista Fundaţiilor Regale", 1. VII. 1939, p. 132.7Opere, 5, Ed. Minerva, Bucureşti, 1972, p. 47.contextului istoric ce le-a generat, putînd, în acelaşi timp, să judecăm cu alţi ochi şi să relevăm elementele viabile,acele valori de gîndire şi de expresie care intră de drept în fondul de aur al culturii contemporane.Nu ne facem iluzii, sîntem conştienţi că o astfel de muncă nu este deloc uşoară, o perioadă prea îndelungatăgazetăria eminesciană făcînd obiectul unor speculaţii, oglindindu-se strîmb în mintea multora. Este necesar efortulconjugat al actualelor generaţii de cercetători pentru ca dosarul acestui proces, intentat de atîta amar de vreme încultura română, să fie, în sfîrşit, reanalizat şi clasat.În ultimii ani, editurile noastre au dovedit că înţeleg importanţa problemei, realizînd valoroase culegeri dinarticolele poetului. Să convenim însă că, pentru a se încheia o atît de complexă dezbatere, se cade a se cunoaşte lotulintegral al ziaristicii eminesciene. (Nimic nu este mai păgubitor activităţii ştiinţifice decît emiterea de aprecieri