Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

398A doua imputare a recenzentului consista 1 în esploatarea neonestă 2 [a] unui 190 r lapsus calami. Adică într-unloc stă ,,reprezentări relative la acelaş obiect" şi după aceea ,,reprezentări relative la acelaşi fel de obiecte", pe cînd dinexemplul pe care chiar recenzentul îl citează se vede curat 3 că 4 numai versiunea a doua e cea adevărată şi că [cea]dentîi e pozitiv o greşeală de condei.Cît despre noţiune şi reprezentaţiune comună nu ne-om certa de loc cu d-nul recenzent, numai pentru că ne sîntfoarte 5 indiferente ideile d-sale filozofice. După noi orice 6 reprezentare comună e abstracţie, orice abstracţie noţiune,orice noţiune cuprinde esenţa sau, daca pofteşte, chintesenţa lucrurilor. Daca d-nia lui confundă aşa-numita,,phantasma" 7 cu reprezentarea comună nu e vina noastră, dar pentru a-l lămuri nu vom pierde nici timp, nici tipari.„Noţiunea cuprinde dar într-adevăr esenţa lucrurilor ce s-au prezentat conştiinţei noastre" şi daca un copil nu-şi poateanaliza o noţiune nu-i un semn că n-o are, precum daca un om nu-şi poate esplica mistuirea nu-i un semn că nu mistuie.Abstracţia, formarea de noţiuni e o funcţie involuntară 8 a creierului, cum mistuirea e o funcţie involuntară a stomacului.Şi orice 9 abstracţie e o noţiune în sens logic, căci logica nu garantează deloc că noţiunea e dreaptă 10 sau nu. Aceasta-itreaba cercetării, nu a logicei 11 .1. după este şters 2. supraintercalat (fără a introduce însă şi pe a) 3. după că* şters 4. după ce zicea şters 5. deasupra luicumplit de şters 6. supraintercalat 7. deasupra lui „fantoma, a noţiunilor" şters 8. deasupra lui a cr[eieruluij şi neconştientă succesivşterse 9. după e o noţi[une] şters 10. după exa[ctă] şters 11. cercetării, nu a logicei deasupra lui esperientei şi a ştiinţei, nu a logicei,căci şters.[„DIN COMBINAREA TERMINILOR..."]2269Din combinarea terminilor figurele silogistice vor trebui să fie în număr de trei 77 v şi anume:o figura, în care terminul de mijloc este subiect în una din premise şi predicat în cealaltă;a doua, în care terminul de mijloc e predicat în amîndouă premisele;a treia, în care el e subiect în amîndouă premisele.Figurile se însemnează de obicei astfel:1) MP 2) MP 3) MPSM SM SMSP.Această schemă arată figurele goale lipsite de cantitate şi calitate; dacă însă între literele cari însamnă numaipoziţia mediei subiectului şi predicatului se vor pune semnele care am convenit a se pune pentru calitatea şi cantitateajudecăţilor, adică a, o, e, i atunci se vor || naşte înăuntrul acestor figuri modurile lor de combinare. 76 vFigura întîia urmează aceste două principii:1) în ceea ce-i conţinut întregul e conţinută şi partea lui.2) De la ce-i esclus întregul e esclusă şi partea lui.Aceste principii sînt identice cu dictum de omni et nullo (menţionat în nota § 28).Figura întîia e firească, pe cînd celelalte sînt mai mult ori mai puţin artificiale;din care cauză adevărul celorlalte se cearcă prin reducerea lor la cea dentîi, o procedură pe care vom dezvolta-omai jos.Modurile acestei figuri sînt în număr de patru şi se numesc: Barbara (aaa), Darii (aii), Celarent (eae), Ferio(eio). În aceste cuvinte numai iniţialele şi vocalele sînt importante; 75 v cele din urmă arată cantitatea şi calitatea celortrei || judecăţi din silogism, cele dentîi reducerea.[„A TREIA FIGURĂ..."]