Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

39volumul de faţă, acest compartiment al activităţii eminesciene a fost în mare măsurăignorat. Motivul se întrevede uşor: impresia multor cercetători că ceea ce se publică încadrul rubricii erau materiale compuse din spicuirea articolelor sau a ştirilor apăruteaiurea. Şi nu erau total alături de adevăr; în multe din însemnările sale, Eminescu nuface altceva decît să traducă şi să rezume corespondenţe apărute în presa străină.Întrebarea e dacă putem să subapreciem faptul că traducerea şi prelucrarea aparţinpoetului, care, nici vorbă, îşi imprimă propriul stil, după cum nu se sfieşte să facă loc,cînd nu ne aşteptăm, unor consideraţii personale. Nedreptatea apare însă cu atît maievidentă atunci cînd se trece peste comentariile originale prin care Eminescu are meritulde a fi introdus printre primii, în gazetăria noastră, specia cronicii externe — aşa cum vafi ea cultivată în epoca ce urmează.Evenimentele ce incită interesul poetului şi capătă repede o forţă acaparatoare ţin de aşanumitulîn epocă ,,război oriental", prin care se înţelegeau conflictele beligerante dintrepopoarele bacanice oprimate şi puterea otomană. Eminescu, aşa cum îl cunoaştem, seimplică total, regretînd că n-are la dispoziţie, pe formatul şi pe structura ,,Curierului deIaşi", decît o singură pagină, făcînd o adevărată echilibristică în tehnica paginaţieipentru a scoate în evidenţă ştirile importante, inaugurînd o rubrică specială: De pecîmpul de război etc.Ca şi în alte domenii, cu o scrupulozitate ce-i este caracteristică se sileşte să nuacţioneze la întîmplare, ci să-şi alcătuiască o concepţie clară. şi o metodologie adecvată.Primul principiu teoretizat este cel al prelucrării critice a informaţiilor. Este astfelconştient că publicaţia vieneză „Neue freie Presse" era ,,inamică mişcărilor slave" dinBalcani şi filoturcă (o numeşte: „foaie-cadînă"), drept care o citează cu circumspecţie,notînd că reproduce veştile „cu toată rezerva posibilă". Nici ceea ce vine dintr-o sursăsîrbească — deşi afectiv e de partea lor — nu este acceptat necritic, afirmînd, într-unloc, că ,,lectorul, obicinuit cu buletinele de victorii de pe acest cîmp de război, întorcîndpagina şi cetind de-a-ndărătelea va găsi tocmai contrariul celor susţinute de sîrbi". Altădată, surclasat de contrarietatea ştirilor, îi informează sec pe cititori: „Telegramele carianunţă lupte reînnoite în valea Moravlei nu sînt în stare să ni deie o icoană clară despreceea ce se petrece acolo".Eminescu va defini ca un alt principiu de bază al activităţii unui redactor al paginiiexterne pe cel al coroborării informaţiilor într-o ,,unitate organică", într-o viziune deansamblu asupra planurilor strategice şi tactice ale taberelor aflate în luptă. Constituie olectură delectabilă pentru noi, pasiunea ingenuă cu care reconstituie teatrul operaţiilor— ca şi cum ar avea o hartă pe care punctează, cu minuţie, mişcările trupelor —,sfaturile militare exprimate, reproşurile docte făcute generalului Cernaief — pentru„mania de a înflori cu strategie orice măsură tactică a sa, punînd-o în lucrare cu cea maimare complicaţie posibilă şi cu împărţire de puteri". Altă dată, sîrbii sînt lăudaţi pentrucă aplică tactica folosită cîndva de moldoveni în luptele cu turcii. Nu este singurul caz încare Eminescu introduce în cadrul paginii externe referiri la poporul nostru.____________