Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

381răsturna domnii 72 . Vodă, adică statul 73 , era cu mânile legate. Vodă zicea da şi Hîncu ba şi neamul lui Hîncu creştea dince în ce. Cu cât deveneau mai mulţi aspiranţii la privilegii 74 şi posturi cu atâta cere au lărgirea privilegilor, || lărgirealibertăţii 229 r pe conta puterei statului până ce am ajuns la constituţie, care dă într-adevăr 75 tuturor acestor aspiranţi — şinumai acestora, precum voi 76 arăta — o egalitate de drepturi fără dătorii, proletariatul 77 de scribi au pus mâna pe ţările78româneşti.Fiecare 79 constituţie ca lege fundamentală a unui 80 stat are drept corelat o clasă mai cu samă pe care se'ntemeiază . Corelatul constituţiilor statelor 81 apusene este o clasă de mijloc, bogată, cultă, o clasă de patriciani, defabricanţi, industriaşi care văd în constituţie mijlocul de a-şi reprezenta interesele în mod adeguat cu însemnătatea lor;la noi legea 82 fundamentală nu-nsemnează decât egalitatea pentru toţi scribii de a 83 ajunge la funcţiile cele mai nalte alestatului. De aceea partidele noastre nu 84 le numesc conservative sau liberale, ci: oameni cu slujbă — guvernamentali;oameni fără slujbă — opoziţie. De acolo 85 vecinica plângere 86 că partidele la noi nu sunt partide de principie, ci deinterese personale. Şi principiile sunt interese, dar interesele unei clase pozitive, clasa 87 pozitivă a proprietăţii 88teritoriale tory conservativ, clasa negustorilor ş-a industrialilor 89 wygs, clasa lucrătorilor — socialiştii. Unde sunt la noiaceste clase pozitive? Aristocraţia istorică — şi ea trebuie să fie 90 totdeauna istorică pentru a fi 91 importantă — audispărut aproape,clasă de mijloc pozitivă 92 nu există, golurile 93 ei sunt împlinitc de străini, clasa ţăranilor e prea necultă şi, deşi singuraclasă pozitivă, nimeni n-o pricepe, nimeni n-o reprezentează 94 , nimănui nu-i pasă de ea.Ne mai rămâne o singură clasă pozitivă, pe a cărei spate trăim cu toţii — ţăranul român. Să vedem acuma cumne silim din răsputeri de a o nimici şi pe aceasta cum am nimicit pe celelalte 95 şi 'mpreună cu ea statul şi naţiunea.Să 96 nu uităm un lucru: toată activitatea unei soţietăţi omeneşti o mai mult ori mai puţin o activitate de lux —numai una nu: producerea brută, care reprezentează trebuinţele fundamentale ale omului. Omul 97 în stare[a], sa firească98are trebuinţă de puţine lucruri: mâncarea , locuinţa, îmbrăcămintea. Aceste pentru existenţa personală. ||230rDe aceea o naţie trebuie să 'ngrijească de clasele cari produc obiectele ce corespund acestor trebuinţe. Romanul caremânca limbi de privighetoare se putea hrăni 99 şi cu pâne , dar fără aceasta nu putea, el purta purpură, dar îi trebuiapostav, locuia în palat dar îi trebuia casă. Oricât de modificate prin lux ar fi aceste trebuinţe, ele sunt în fond aceleaşi.Producătorul 100 materiei brute 101 pentru aceste trebuinţe este ţăranul. De acolo proverbul francez Pauvrepaysan, pauvre pays, pauvre pays — pauvre roy. Aceasta este într-o ţară clasa cea mai pozitivă din toate, cea maiconservativă în limbă, port, obiceiuri, purtătorul istoriei unui popor, naţia 102 în înţelesul cel mai adevărat al cuvântului103.V-am spus că protopărinţii noştri nu-l tratau atât de rău precum se crede. Erau răzăşi cei mai mulţi — iobăgiaare o altă origine. Când i se dăruia unui ostaş cu merite o moşie mai mare i se da şi dreptul de a [o] coloniza. Domniiprindeau adesea oameni în război şi i colonizau cu de a sila, mai ales din Polonia şi dintre cazaci. Alţii veneau de bunăvoie, găsind viaţa în Moldova mai dulce decât în Galiţia. Eu sunt de opinie, ca răzăşii era adevăratul element ţărănesc înţările noastre şi că iobagii sunt străini pân-în secolul al Xvi-lea .Cum am tratat noi pe ţăran 104 ? Am clădit 105 un aparat greoi şi netrebnic pe spetele sale, aparat reprezentativ 106cum îl numim şi care nu-i decât pretextul de a crea din ce în ce mai multe posturi, plătite tot din punga lui, direct sauindirect. Într-o ţară care n-are export industrial ţăranul munceşte pentru toţi: sigur şi necontestabil. Dantela deBruxelles, galonul de pe chipiul generalului, condeiul de fier cu care scriu, chibritul cu care-mi aprind ţigara, toate-mivin în schimbul grâului meu şi acest grâu îl produce numai ţăranul, grâul 107 e productul muncei sale. ||231rCu cât mai mulţi indivizi se sustrag de la producerea brută, cu atâta mai mulţi trăiesc pe sama aceloraşi sume deoameni. Ce este consecuenţa? Este că acel om sau nu va mai 108 fi în stare să ne susţie sau va trebui ca cu acelaş timp şicu aceleaşi puteri să producă mai mult. Va trebui sau să piară sau să se cultiveze şi să lucreze cu maşina. Care-i cazulnostru? El nu s-a cultivat. Ţăranul nostru e acelaşi ca şi înainte de cincizeci de ani, dar sarcina ce o poartă e înzecita. Elpoartă în spatele lui: câteva mii de proprietari (în începutul secolului câteva zeci), mii de amploiaţi (în începutulsecolului câteva zeci 109 ), sute de mii de evrei (în începutul secolului câteva mii 110 ), zeci 111 de mii de alţi supuşi străini(în începutul sec. câteva sute).Pe atunci ţăranul nostru creştea mai cu samă vite, era păstor. Această muncă uşoară se potrivea cu regimul săuaspru 112 , cu posturile sale lungi, cu traiul său simplu. Azi munceşte toată vara ca să-şi plătească dările, trăieşte mult mairău decât atunci şi se stinge 113 .Mor o sută şi se nasc în locul lor 60. Şi aceasta nu e poveste de 114 poveste, senzaţie, ci adevărul.Faţă c-o asemenea stare de lucruri, faţă cu o ţară care se despopulează se 'nţelege că influenţa austriacăeconomică va trebui să propăşească repede şi să împle golurile noastre cu 115 prisosul populaţiei sale. Meserie şi negoţ,parte din arendaşi, parte din proprietari, proprietatea fonciară 116 orăşenească e străină. În 117 oraşul Iaşi abia 118 a treia