Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

36855 rFiecăruia din noi i-ar fi ruşine să pronunţe rău nemţeşte, româneşte ba. Bărbaţii noştri din Transilvania —cei de litere chiar — nu pronunţă adeseori mai bine decât oamenii din satul lui natal. Silescu-se oare profesorii de pringimnaziile româneşti ca săveţe junimea a-şi pronunţa bine limba lor natală? Poate... dar nu credem; căci dovada vie ejunimea din universităţi, care adeseori îşi face o mândrie din aceea că pronunţă ca* în provincia lui respectivă. Cum ammai spus — nu facem nimărui o crimă din străinismi, cum nu-i facem din pronunţia rea, însă, pe cât avem încă vreme,să ne silim prin şcoli, de nu în casă şi-n viaţa publică, de-a introduce o pronunţie generală. Ca s-o introducem însă eneapărat ca să delaturăm din sistemul de ortografie etimologic ceea ce-i stă mai mult în cale acestei pronunţii: vocalelepure cari nu se pronunţă cum se scriu: o pus în loc de u [şi e pus în loc de i] d.e. potend în loc de putând — potentia înloc de putinţă — bene în loc de bine, tene în loc de tine ş.a. ||54 r Şi 2 apoi tocmai acest ă 3 pe care dnia-lor îl blamează le-a făcut mediu unificator cu 54 v trecutul — aşa:inima , Săbiniu, băserica || astfel încât ă are un rol mult mai mare în etimologism decât în fonetism chiar. El e o piatrăde care [te] loveşti în toate colţurile. ||53 vDaunele ce le face sistemul etimologic pur pronunţiei româneşti sunt însemnate. Având fiecare facultateade-a pronunţa cum va vrea, generaţiune cu 4 generaţiune vom păstra viţiul pronunţiei corupte. Tema 5 etimologiştilorcumcă fonetiştii vor consacra prin uz pronunţia provincială şi vor face dialecte e iluzorie. Astăzi mai toate ziareleromâneşti au aceeaşi limbă scrisă; va să zică în nici unele nu s-a consacrat vieţii provinţiale.Din contra, cu toată unitatea limbei literarie, pronunţia diferă în fiece provinţie,ba încă ce e mai mult ortografiaetimologiştilor li lasă deplină largitudine de acţiune. Românenii zic naţiune, ardelenii năciune etc. De-ar fi fost oortografie unitară şi fonetică, azi ziceau toţi 6 or ciune or ţiune, una din două, nu amîndouă lîngă olaltă. ||Faptele cîte par a sancţiona teama etimologiştilor puri ne vom încerca să le cităm şi 54 r noi pe cît ni sîntcunoscute; declarînd anticipando că vom cerca totodată să dovedim şi puţina influinţă ce-au esersat 7 ele asuprapasurilor unitare ale literaturei noastre. Pronunţia: Dumnedzăul meu! [cu] dz în loc de z. Vezi scrierile lui Asachi şinovelele publicate de el în almanacurile calendarelor sale, prin care el consacra această pronunţie ! Dar îmi va răspundeun etimologist cumcă prin citaţiuni de natura acesteia eu nu fac decît verific oarecum prin fapte ceea ce domnia-lorsusţin în principiu. Fapte de astea se repetează într-adevăr necontenit pînă cam pe la anul 58, însă era un timp acela dedescentralizare atît politică cît şi literară, cu toate acestea cei care erau unionişti în politică erau unionişti şi-n pronunţie,deşi nu în principiile lor limbistice (vezi ,,România literară". ,,Foiletonul Zimbrului" ş.a.); ge în loc de j 8 (pronunţiamoldovenească 9 ) începe iar a se ivi în ziarul „Traian": giudecată, giust, giumătate. Un alt fenomen e cel din scrierilescrise de chiar mîna d-lui Alecsandri, în cari preface pe ge cel mai legal în j, după francezi cred: jingaş.______________________________1°. O greşală a pronunţiei e aceea de la românii din Muntenia, cari zic: d-aur, 53 r p-aici în loc de: de-aur, peaici.Dar ei zic cumcă s-ar fi eliminînd din cauză că vine a sta dinaintea lui a. Numai vezi că această eliminare estepărută iar nu reală, căci ei nu eliminează în vorbele acestea pe-un e ci pe-un ă. Iată cum Muntenii zic pă şi dă şi ă seelimină cînd vine să stea înaintea unui a, cum de e.: ap-amestecată cu vin 10 în loc de apă-amestecată cu vin, şi deacolo:d-aur, p-aici în loc de dă aur, pă aici, iar nu în loc de de aur, pe aici. Va să zică pronunţia cea mai bună e aceeacare conservă pe e deşi scurtat, adică de-aur, de-aici etc._________________________________2°. O greşeală de pronunţie a moldovenilor şi-a bucovinenilor este lungirea peste măsură a lui e intonat cîndacesta e urmat în silaba a doua de-un alt e, d.e.: pépene, réce, tréce ş.a. Ei susţin această pronunţie de corectă şi defrumoasă, deşi ea nu-i alta nimica decît consecinţa naturală a unei greşeli de pronunţie. Pe e final moldovenii (şibucovinenii) îl schimbă în i, precum: faci, coci, mergi. Tot aşa pe-un e chiar în mijloc, numai de se-ntîmplă că urmeazălui e cel intonat, d.e.: pepini, piéptini. Prin asta însă ecuilibrul şi raportul ce esistă între silaba intonată, dominantă, şintrecele neintonate, domnite, se strică şi trebuie restituit prin o lovitură de stat. Acea lovitură e lungirea peste măsură asilabei intonate. Astfel meargi îşi are raţiunea sa de-a fi, căci ea ţine ecuilibrul nedreptului i; însă || mearge (cu e) nu-şiscuză esistenţa, căci e final [este] în toate 53 v drepturile sale şi prin 11 asta i se ia silabei intonate dreptul de-a se lungipeste măsură, căci ecuilibrul esistă. Acest viciu e o pată, a cărţilor bisericeşti tipărite de mult şi a fost pînă azi 12 inimapronunţiei bisericeşti. Încă şi azi poţi auzi pe cîte-un dascăl zicînd iaste în loc de este____________________________________Moldovenii puriză adesea pe ă dar îl fac în genere a 13 . Aşa ei zic a îmbraca, pieptana, 55 v legana. Adeseacorump pe u în o, d.e. on om.____________________________________moldoveneşti: 53 v(sî facî, sî tacî 14 , cumpînî). (a mé; pre bunî), (tari) 15 ce (cese), ge toţ l6 (or încă tăţ), faceţ, mîncaţ în loc de toţi, faceţi,