Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

335românească s-au nutrit în mediul ei nou prefăcînd nutrimentul în organe specifice ale sale, şi rămîind limbă romanică,precum un englez rămîne englez chiar dacă s-ar nutri din copilărie numai cu grîu cumpărat din valea Dunării.Am zis mai sus că limba românească e staţionară. Eroarea că ea s-ar fi schimbat foarte o datorim cărţilornoastre bisericeşti, care se tălmăceau ad litteram din slavoneşte sau din greceşte, precum tălmăcesc încă şi astăzi copiiide evreu Biblia în şcoalele belfereşti cuvînt după cuvînt. Dovadă însă că limba noastră e aproape neschimbatăde două sute de ani şi mai bine ne-o dau puţinele scrieri originale de pe acea vreme. Iată de pildă o filă dintr-uncronograf manuscris de la anul 1638, scris la episcopia Buzăului :Iară la judeţ foarte era tare şi drept (Traian) că nici mitelor nu se potrivea, nici voie nimărui nu veghea, ci foarte făcea giudeţcu dreptul macar au boiar au sarac, de-ar fi fost singur frate-său. Iar într-o zi, şezînd împăratul la masă cu toţi boierii sei, au smult osabie din teacă şi chemă pre armaşul său şi-i zise: ,,Iată că-ţi dau această sabie pre mînă naintea lui Dumnezeu, să începi întîi de lamine de vei vedea că fac vrei strîmbătate: să nu-mi veghi voie, căci sînt împărat, ci să-mi tai capul întîi mie. Iar dintru toată curteamea şi dintr-alţi oameni care vei vedea că face strîmbătate altuia nu-l mai aduce înaintea mea, ci să-i faci samă de sabia mea." —Boiarii toţi numa ice şi-au căutat între ochi, şi nime nu se mai plîngea de nimic, de silă sau de strîmbătate în zilele lui Traian împărat.Singura locuţiune învechită este ,,a-i veghea voie cuiva", înlocuită astăzi prin ,,a-i intra cuiva în voie"; încoloaceste şiruri sînt astăzi înţelese la Oradea Mare sau în Sighetul Maramureşului, deşi sînt scrise înainte de 250 de anila ...Buzău.Întreg cronograful acesta, scris mărunţel pe mai bine de 800 de feţe şi bogat în locuţiuni proprie numai limbeiromâneşti ar fi astăzi priceput ca şi pe timpul în care s-au scris.Am avut nevoie să facem această precuvîntare cam lungă pentru a însemna o schimbare în bine care se petreceastăzi în Ardeal. De un an şi mai bine au început să iasă la lumină pe lîngă foaia politică „Telegraful român" o foaieliterară. Această din urmă, numită ,,Foişoara Telegrafului român", se îndeletniceşte mai cu samă cu răspîndireaştiinţelor practice trebuitoare plugarului şi grădinarului; ea e menită a pune în mîna învăţătorului sătesc şi-a preotului olectură scrisă româneşte de-a dreptul, lesne de înţeles şi folositoare. Totodată găsim în foaie dări de samă asupracărţilor străine care ating întrucîtva şi pe români, dizbateri asupra limbei ş.a., destul numai că partea de căpetenie oformează studii de-o netăgăduită utilitate. Ortografia e fonetică, cu concesiile etimologice pe care le-am făcut şi noi.Cîţiva tineri, sătui se vede de păsereasca filologilor şi a gazetarilor de dincoace şi de dincolo de munţi, au prins a sepune pe muncă temeinică şi, înzestraţi cu ştiinţă bună, o tipăresc pe aceasta în banii mărunţi ai cunoştinţii utilitare, şimare ne-ar fi părerea de bine dac-am auzi că banul umblă în casa preotului ş-a învăţătorului tot aşa de bine ca şi-ntr-aţăranului. O serie de aceste studii (Pomăritul, întocmit cu deosebită privire la grădina şcolară de D. Comşa, Sibiiu,1877) au ieşit într-un tom de 200 feţe octav. Ilustraţiile sînt bune, tiparul lămurit şi citeţ, lucrarea sistematică şi totuşilesne de-nţeles, încît cu cuvînt îi dorim cărţii răspîndire cît de mare, de vreme ce-i unica lucrare de felul acesta care e încurentul ştiinţei. Pentru a nu lăsa un gol, pomenim numai că autorul au avut ni se pare un singur premergător înÎnvăţătura pentru prăsirea pomilor, scrisă de Francisc Haintl, Buda, 1812.[1 august 1877],,ROMÄNISCHE SKIZZEN"Romänische Skizzen se intitulează un mic volum de naraţiuni, copii de pe natură, poveşti populare şi novele,traduse din limba română de d-na Mite Kremnitz. Precedată este cartea de-o introducere asupra culturii române dinveacul al XV-lea pînă astăzi şi de critica d-nului Maiorescu contra direcţiei actuale a culturii noastre. Încolo cuprindeurmătoarele lucrări: La crucea din sat, naraţiune de I. Slavici, Popa Gavril, copie de pe natură de I. Negruzzi, CucoanaNastasiica de acelaş, Popa Tanda de Slavici, Mihnea cel Rău de Alexandru I. Odobescu, Doi feţi-logofeţi, povestepopulară, Şanta, novelă deNicu Gane. Asupra alegerii se-nţelege că nu ne vom pronunţa noi, căci afară de Mihnea cel Rău toate celelalte lucrăriau apărut în coloanele acestei reviste. Traducerea însă este foarte bună, căci reproduce pe cît este cu putinţă oricelocuţiune românească prin una ecuivalentă germană. Caracteristic este că în România n-au luat pîn-acum nimeni act de