Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

33este gata să accepte mijloace dure de extincţie, ameninţînd cu ,,ordinul sfintei cînepe" sau cu ,,buruienile lui VladVodă Ţepeş".Nu trebuie însă ca dimensiunile îngroşate ale satirei eminesciene — efecte ale plasticităţii verbului său — săne împiedice a înţelege platforma de principii care ori de cîte ori este formulată, în clipele de meditaţie calmă, impuneprin demnitate morală. Poetul va declara limpede: ,,Nu zicem că sub cerul acestei ţări să nu trăiască şi să nuînflorească oricîţi oameni de altă origine" 69 .Restricţiile sînt de ordin economic: obligaţia de a depune o activitate productivă în folosul patriei adoptate. În acestfel, orice origine etnică ar avea cineva, se va putea număra între fiii buni ai ţării, ajungînd să se pătrundă de spiritulspecific al locurilor, să se simtă, în cele din urmă, legat sufleteşte de acest pămînt şi de sfînta lui istorie. Sau cumspune tranşant Eminescu: „Precum un rîu de munte înneacă, nefiind supus voinţei determinante a omului, pe cînd cualbia regulată, el poartă vase şi devine un izvor de înavuţire pentru cîmpiile ce le petrece, astfel şi un element etniccare ar lăsa curs liber numai instinctelor sale ar fi periculos, pe cînd abătut în albia unei muncii liniştite şi productive,ar deveni folositor patriei lui adoptive şi, cu vremea, ar ţine poate la pămîntul ei sfînt tot cu atîta tragere de inimă ca şiurmaşii acelor războinici păstori cu puternice şi încăpătoare cranii, cu cari Radu şi Dragoş au cuprins cîmpiileMoldovei şi ale Ţării Româneşti" 70 .Poetul nu va obosi să facă elogiul spiritului tolerant, al adîncii omenii vădite totdeauna de poporul nostru în modul dea convieţui cu cei de o altă naţionalitate. În noiembrie 1876, în paginile ,,Curierului de Iaşi", articolul [,,Se vorbeştecă în consiliul..."] dezbătea această problemă, pe larg şi cu evidentă combustiune interioară: ,,Nici un neam de pe faţapămîntului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decît tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerantdecît dînsul". Drept exemplu, el invoca faptul că ,,din vremi străvechi fiecare a avut voie să se închine la orice D-zeuau vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut". Spre deosebire de alte ţări, care au urmărit să-şi creeze, cu forţa,prozeliţi din ,,conlocuitorii de altă lege ori limbă", la noi situaţia a fost cu totul alta. În Moldova, biserica catolică esteatît de veche, şi nimeni nu i-a silit pe catolici să treacă la religia „orientală", lipovenii fug din Rusia şi ,,trăiescnesupăraţi în colţul lor pe pămîntul românesc", apoi „armenii, calvinii, protestanţii, evreii toţi sînt faţă şi pot spunedacă guvernele româneşti au oprit vreo biserică sau vreo şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Nici una".Astfel de idei punctează — ca nişte dîre de foc — întregul traiect al gazetăriei eminesciene. Căci să nu uităm,dincolo de excesele polemice din unele articole, există în universul gîndirii poetului un nucleu solar către care aspirătoate elementele ideatice, polul magnetic mereu indicat de acul busolei sale spirituale — oricît s-ar agita sub imperiulunor furtuni trecătoare — şi care, se ştie, este reprezentată de concepţia democratică, potrivit căreia naţiuneaînseamnă clasele muncitoare, şi în primul rînd ţărănimea. Nu a afirmat el, cu un patos inegalabil, că ,,e poate singurachestiune în care am scris cu toată patima de care e capabilă inima noastră, cu toată durerea şi cu toată mila pe carene-o inspiră tocmai ţăranul, acest unic şi adevărat popor românesc?" 71 .Patriot adevărat nu este cel care aparţine doar biologic naţiei şi se mulţumeşte să ia „de zece ori pe zi patria îngură", pentru a o jefui fără scrupule, ci cel care prin munca sa cinstită — „nervul vieţii oricărei societăţi" — ajută laînălţarea ţării, la îmbunătăţirea soartei claselor de jos, a poporului — temelia caracterului naţional şi a viitoruluineamului nostru în lume.Pe această platformă a ideilor se sublimează toate contradicţiile, se decantează toate reziduurile unei sensibilităţiultragiate de spectacolul orînduirii ,,cea crudă şi nedreaptă", pentru a rămîne, pură şi incandescentă, expresia dragosteide ţară, ca în această spovedanie de o mişcătoare şi neascunsă superbie: ,,Iubim ţara şi naţia noastră astfel cum n-oiubeşte nimeni, cum nimeni n-are puterea de a o iubi" 72 ._____________69M. Eminescu, Opera politică, ed. cit., vol. II, p. 406.70Ibidem, p. 389.71Ibidem. p. 422. 72 Ibidem. I. p. 415.FIZIONOMIA GAZETARULUIGazetăria eminesciană, prin strălucirea exemplului ei, a reabilitat pentru totdeauna ideea scriitorului angajat,seismograf sensibil şi portvoce al durerilor şi crezurilor neamului.Este adevărat, în anii cînd poetul devenise ,,redactor şi administrator" la , Curierul de Iaşi", publicisticanoastră, armă temută a actualităţii, îşi croise deja un drum specific. Scriitori polivalenţi, în frunte cu EliadeRădulescu, aduseseră o contribuţie decisivă prin eflorescenţa publicaţiilor iniţiate, care toate aspirau spre un profil