Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

32ciocoismului de la noi, în ţară.Dar chiar în vremea respectivă, şcoala lui Bărnuţiu sau articolele lui B.P.Hasdeu, cum afirmă tot D. Murăraşu,,,creaseră deja atmosferă duşmănoasă împotriva străini-_______________63Curierul de Iaşi, IX, nr. 93, 29 august 1876. Vezi infra, p. 189.64M. Eminescu, Opera politică, vol. I, p. 541.65Studii eminesciene, EPL, Bucureşti, 1965, p. 58. 66 G. Ibrăileanu, op. cit., p. 140.lor" 67 . În ce-l priveşte pe Haşdeu, este de domeniul notorietăţii că vulcanicul scriitor şi savant apelase în cazul,,străinismului" la atitudini şi expresii neasemuit de violente, cu mult înainte ca Eminescu să fi lucrat la „Timpul".Poate însă că exemplul cel mai elocvent îl oferă mutaţiile survenite în înseşi atitudinile olimpianului TituMaiorescu.În articolul Direcţia noastră din ,,Convorbiri" (15 mai 1871) exista această frază: ,,Va avea România unviitor? Va putea părăsind exclusivismul în contra străinilor, să păşească în emulaţie paşnică pe aceeaşi cale pe carecivilizaţia Occidentului a adus atîta bine omenirii?" La publicarea în volum (1892) fraza era retuşată după cumurmează: ,,Va avea România un viitor? Va putea să păşească în lucrare pacinică pe aceeaşi cale, pe care civilizaţiaapuseană a adus atîta bine omenirii?" Se renunţă, aşadar, la ideea respingerii ab initio a exclusivismului manifestat laadresa străinilor. Se ştie, de asemenea, că dacă în 1868 criticul se opune cu vehemenţă naţionalismului şcoalei luiBărnuţiu în numele ,,ideilor fundamentale de umanitate şi de liberalism", după 1890, în calitate de demnitarconservator, va milita pentru adoptarea unor legi care interziceau acapararea unor bunuri — de pildă, proprietăţirurale — de către cei ce nu erau români. Schimbări în concepţiile sale, care, desigur, erau înrîurite şi de evoluţiarealităţii istorice, tînărul stat român ce-şi dobîndise recent independenţa politică luîndu-şi toate măsurile de a-şiasigura-o şi pe cea economică, protejînd economia naţională.Dealtminteri, se ştie că, dacă poetul aduce acuzaţia de ,,străinism" liberalilor („roşilor"), aceştia, la rîndul lor,condamnau ,,elementele străine şi înstrăinate" strecurate în clasa guvernantă şi constituite într-un partid pus ladispoziţia străinilor, numai că răul era pus pe seama ... conservatorilor.În aceste condiţii, pentru a stabili diferenţierile de rigoare, se cade să ne reamintim baza psihosocială aatitudinii eminesciene. Mecanismul ideatic survenit era în elementele sale generale cel cunoscut: întrucît modul deviaţă burghez — care ,,proletarizează" ţărănimea — a triumfat mai întîi în ţările occidentale, respectiv, în străinătate,atunci cei ce-l introduc la noi sînt oamenii străinătăţii, lipsiţi de simţul realităţii autohtone, ergo: nişte străini.Silogismul era posibil şi pentru că, aşa cum am văzut, după Eminescu, această nouă clasă nu ar corespundeunei realităţi economice, nereprezentînd altceva decît o formă fără fond, fiind rezultatul imitaţiei unor stări de lucruride aiurea. Nu trebuie să fim prea aspri, în judecarea acestei erori sociologice. Aşa după cum arăta Ibrăileanu, nicisocialiştii de la 1884 nu recunoşteau în ţara noastră existenţa unei industrii şi a unui proletariat, ba, mai mult, uniidintre ei erau sceptici chiar în privinţa constituirii acestora într-un viitor apropiat. Ceea ce îl determina pe critic săconchidă: „Socialiştii, pe căi deosebite de ale lui Eminescu, dar care de cele mai multe ori se întîlnesc, au făcutacelaşi proces al aceleiaşi organizări sociale, în numele aceloraşi clase, ca şi Eminescu" 68 (clasele fiind ţărănimea şimeşteşugarii).Nici vorbă, ,,internaţionalismul" îi împiedica pe socialişti să accepte teza străinismului păturilor suprapuse. Săfim însă atenţi la ceea ce reprezintă esenţa socială a concepţiei eminesciene. Prin pătura suprapusă el nu înţelege,cum s-ar părea uneori, numai elementele parazite şi exploatatoare stăpîne în administraţia statului, ci şi pe cei carealcătuiesc corpul partidelor politice, care domnesc în parlament si în conducerea ţării, extorcînd economia naţională,într-un cuvînt ceea ce socialiştii numeau clasa posedantă. Epitetul de străin, cum observa acelaşi Ibrăileanu,reprezenta, practic, şi o formulă vindicativă, un mod de a înfiera şi mai mult, subliniind, în chip grotesc, cît dedeparte se afla ,,pleava" celor de sus de interesele claselor muncitoare naţionale asuprite. ,,Deci există două naţiunideosebite în această ţară — exclamă, îndurerat, Eminescu —, una stoarsă şi sărăcită de producători, alta îmbuibată demijlocitori: poporul şi plebea".Este adevărat, sînt destule cazurile cînd, în vîltoarea luptelor publicistice, pe primul plan trece viziunea sapamfletară, exercitată oarecum în sine şi în chip nediferenţiat; Eminescu se încurcă şi el în plasa contradicţiilor epocii,care, am văzut, marchează climatul ideologic din ţara noastră, supus presiunii unor ascuţite conflicte în plan naţionalşi social. Exasperat de racilele ,,păturilor suprapuse", pentru salvarea fiinţei neamului_____________67D. Murăraşu, op. cit., p. 103. 68 G. Ibrăileanu, op. cit., p. 143.