Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

31obstacole în calea recunoaşterii independenţei noastre de către marile puteri. Eminescu se va situa pe o poziţiehotărîtă, de respingere, eu demnitate, a oricăror imixtiuni în treburile interne, veştejind tentativele de a se apela lastrăinătate în cazul unor probleme care nu pot fi rezolvate decît de forţele politice competente dinlăuntrul ţării.Sînt şi alte situaţii care provoacă apetitul polemic al gazetarului, în special cele ce i se par a afecta drepturilefireşti ale elementului naţional autohton în viaţa economică şi socială a ţării. Se cuvine însă a ne atrage luarea-amintedesele reveniri ale poetului la aspectele principiale ale problemei, nevoia pe care o simte de a preciza, în termenii ceimai limpezi, că niciodată în judecăţile sale n-a pornit de la criteriul exclusivist al rasei. Am reprodus mai sus o astfelde declaraţie. Iată alta, din ,,Curierul de Iaşi" (9 ianuarie 1877): „Cine ştie cît de departe sîntem de a urî pe evrei — şiaceasta o poate pricepe orice om cu privirea clară — acela va vedea că în toate măsurile noastre restrictive numaidreapta judecată şi instinctul de conservare au jucat singure rolul principal".Dealtminteri, paginile aceleiaşi publicaţii ieşene ne oferă, în sprijinul ideii exprimate, elocvente exemple,Eminescu neezitînd să publice un comentariu vizibil plin de bunăvoinţă la adresa spectacolelor unui mic teatru devară evreiesc, apreciind că ,,jocul actorilor a____________61V. infra, p. 252.62M. Eminescu, Opera politică, ed. cit., vol. I, p. 546.fost escelent" 63 , după cum ia atitudine categorică împotriva actelor de huliganism, deplîngînd molestarea unor bieţiprăvăliaşi evrei.Nu trebuie să vedem aici o simplă manifestare a firii bune a poetului — căci, într-adevăr, deşi în polemică elnu cunoaşte decît mijloacele dure, expresia spumegătoare şi vitriolată, în sinea lui tînjea, totdeauna, după un climatpaşnic, de armonie paradisiacă —, ci consonanţe cu ideile-forţă ale gîndirii sale. Eminescu nu putea, principialvorbind, să accepte modul demagogic în care burghezia naţională, apărîndu-şi propriile interese, încerca să arunceresponsabilitatea a ceea ce era rău în ţară pe seama elementului etnic evreiesc. El era conştient că sorgintea răului segăsea în înseşi bazele economico-sociale ale societăţii. De mai multe ori va sublinia: ,,Soluţiunea cestiunei israeliteeste departe de a înlătura boala organică de care suferim". Acest rău ,,organic" se cunoaşte: ,,Înmulţirea dar a claselorconsumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găseascăremedii". Iar, în continuare, atacînd o temă favorită: ,,La noi liberalismul pretextat al naturilor catilinare, în loc de ademocratiza clasa de sus, a avut din contră rezultatul de a aristocratiza o clasă nenumărată de indivizi, cari nevroind amunci, avînd chiar ruşine de muncă, aspiră de a ajunge la vază şi de a face avere pe calea demnităţilor statului,începînd de la miile de funcţiuni mici şi sfîrşind cu însuşi (sic !) fotoliile ministeriale" 64 .Am ajuns cu aceasta la faimoasa teză a ,,păturii superpuse". G. Călinescu nota în articolul său Contradicţiileerei burgheze oglindite în ideologia lui M. Eminescu: „Numele lui Eminescu a fost foarte legat de teoria «păturiisuprapuse», interpretate injust, ca o atitudine xenofobă. De fapt, folosind un stil polemic violent şi plastic, poetul nuieşea din poziţiile sale economice" 65 .Aşa este, ne-am putut da seama şi din citatul de mai sus ca ascuţişul criticii se îndrepta împotriva faptului căaceastă clasă nu participa prin muncă la propăşirea ţării şi, mai mult, mulţumindu-se doar să paraziteze, prin funcţiileocupate, asuprea poporul muncitor. De-a lungul anilor, în infrastructura argumentaţiei poetului survin însă anumitemutaţii. Dacă în conferinţa Influenţa austriacă ... opina just că în rîndul păturii suprapuse intrau atraşi de magnetulfuncţiilor şi reprezentanţi ai vechilor clase româneşti, declasate, în publicistica ulterioară începe să se insinueze, înforme din ce în ce mai energice, concepţia că această pătură s-ar recruta, cu preponderenţă, dacă nu exclusiv, dinrîndul elementelor străine, pripăşite în ţară.Un proces caracterizat printr-o formulă netedă de G. Ibrăileanu: ,,Din cauza urii sale împotriva formelorstrăine, el urăşte nu numai pe cei care au introdus acele forme, ci şi clasa care s-a născut de pe urma acestor formenouă — şi, pentru a înfiera mai puternic pe cei care au introdus formele străine, precum şi pe cei care au fost creaţi deele, Eminescu îi declară, şi pe ei, de străini... " 66 .Ce anume s-a întîmplat? Nici vorbă, respingem ipoteza lui G. Panu că îmbrăţişarea acestei teorii ar fi marcatizbucnirea bolii mintale a poetului. Nu negăm, s-ar putea ca înrăutăţirea treptată a sănătăţii să fi contribuit lasubminarea stării de calm meditativ în locul obiectivităţii ştiinţifice, afişate la început, făcîndu-şi locul din ce în cemai mult accentele unei subiectivităţi exasperate, ale unei iritări surde. Aceasta va fi influenţat însă maniera polemică,nu şi fondul de idei. O explicaţie adevărată n-ar trebui, credem, să lase în afară studiul tabloului ideologic caracteristicţării noastre în acei ani. Căci, deşi Eminescu declară, sus şi tare că teza „suplantării" elementelor „vechi şi naţionaleale ţării" cu elemente ,,nu zicem stricăcioase, dar în orice caz de o ocultă noutate", ,,noi am fost cei dintîi care amrelevat-o", lucrurile nu stau aşa. D. Murăraşu amintea, pe bună dreptate, că ideea străinismului păturii superpusefusese enunţată mult mai înainte, constituindu-se, de pildă, sub pana lui Eliade Rădulescu, într-o întreagă teorie a