Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

308aceea credem că Adunarea deputaţilor se va convinge uşor că armele spiritului sunt cel puţin egale, în multe cazuri însăchiar superioare armelor războiului.[13 mai 1877][„CONTRAR SIMPATIILORMAJORITĂŢII POPOARELOR..."]Contrar simpatiilor majorităţii popoarelor din Austro-Ungaria, interesele esclusive şi esclusiviste ale maghiarilorşi evreilor vor ajunge poate să amestece monarhia învecinată într-un război în care condiţiile ei de luptă vor fi poate mainefavorabile decât acelea ale Turciei. De cîte ori cineva încearcă a arăta posibilitatea disfacerii Austriei în bucăţile eiconstitutive, de atâtea ori ni se răspunde că fidelitatea cătră tron, alipirea cătră dinastie sunt o garanţie sigură contraunei asemenea eventualităţi. Fie-ne iertat a constata că dragostea popoarălor nu este nesăcată şi îndelunga răbdare nueste fără sfârşit . Legătura cea puternică între dinastie şi popor e biserica, orişicine ar zice altfel; iar clasele cari sunt maiinfluenţate de biserică sunt cele agricole, cele ţărăneşti . Alipirea cătră tron şi iubirea pentru împărat se va găsi dar maicu samă în ţăranii aciia a cărora biserică a ştiut să le reprezinte familia domnitoare încunjurată de-o aureolă aproapecerească.Să nu se uite însă că astăzi curentul spiritual din Austro-Ungaria e 'ndreptat în contra bisericii. Preoţimea însăşi,întrucât este un factor politic, este pentru aşa numitul federalism , pe care-l numeşte drept istoric. Numai în caz dacăpolitica internă a monarhiei ar lua calea federalistă , dând fiecării naţionalităţi ceea ce este al ei, s-ar putea susţinea cusiguranţă că alipirea cătră dinastie va întrece puterea germenilor de disoluţiune. Susţinem şi am putea proba oricând căsimţământul dinastic în popoarele Austro-Ungariei e restrâns la cercurile cari aparţin unei confesii creştine oarecare şică politica raselor va fi aceea a bisericilor lor. Restul face politică de interes, nu de simţământ ; jocul de bursă, păsuirea, înaintarea în funcţiuni înalte, concesiile, ordinele şi decoraţiunile , interesele personale — acestea sunt adevărateleţinte ale acelor clase de advocaţi cari conduc destinele monarhiei. De aceea se va vedea cu câtă uşurinţă se formează şise dizolvă grupurile politice de deputaţi din parlamentul vienez, încât , alături cu acest joc caleidoscopic de opiniiintime, numai partidul dreptului istoric şi naţionalităţile se prezintă compacte şi neabătute din calea lor.De aceea am spus la început că împrejurările în cari Austro-Ungaria ar intra în luptă ar fi poate mai rele ca aleTurciei. Căci, într-adevăr, cine ar şi intra în luptă pentrumonarhie în forma ei de astăzi? Spăriosul norod al lui Israil de la bursa din Viena şi — maghiarii, par nobile fratrum,dualismul în senz propriu, singurele clemente turcofile şi slavofage din Austro-Ungaria. Dacă vom mai adăogi cuoarecare restricţiune polonii din Galiţia, locuitorii aproape esclusivi , de oraşe, am mântuit elementele susţinerii moralea luptei.Maghiarii. Iată într-adevăr singurul element istoric care are gură, căci celorlalte bursa le-au închis-o demult;bursa şi acea politică eterogenă care nu are în vedere binele popoarelor, ci esploatarea lor. Dar, dacă maghiarii au bunulde-a fi o naţionalitate bine definită, ei pe de altă parte repetează sub coroana Sf. Ştefan acelaş joc pe care parlamentulaustricesc îl esercitează dincoace de Leita . Maghiarii sunt întru atâta o putere alături cu parlamentul din Viena, întru câtîn urma lor au un popor al lor propriu, pe când parlamentul din Viena n-are pe nimenea în alaiul său, căci e greu de acrede că deputatul Kuranda , prototipul zoologic darwinian al parlamentului vienez actual, e în stare să inspirepopoarelor simţământul viu de-a apăra o patrie în care ele n-au nimica şi d. Kuranda tot.Aşadar, dacă trupe inamice ar intra în Austria, ar avea o armată înaintea lor, o armată bună nu contestăm , darnu popoară inamice. Comitetele slave ar răsări preste noapte în provinţiile ocupate şi cunoscutul d. Aksakoff ar devenirepede autocratul celor mai întinse teritorii şi rase din Austria şi Ungaria. Spre a formula într-o antiteză opinia noastrăzicem: Monarhia habsburgică federalistă este singura ce poate împăca toate popoarele, federalismul singura caletrainică care să le lipească unul de altul. Monarhia federalistă ar avea puterea necesităţii, ar fi dezlegarea definitivă acestiunii naţionalităţilor şi ar cuprinde în sine o dezvoltare atât de multilaterală încât prosperitatea generală abia sepoate calcula de prevederile omeneşti. Monarhia dualistă este tiranizarea popoarelor sub piciorul a două elementenumeric - neînsemnate şi urâte de toţi din cauza suficienţii şi aroganţei lor.Aceste dezvoltări ni s-au părut necesare pentru a ilustra pericolul la care monarhia s-ar espune intrând în luptăcu nemulţămirea generală a popoarelor. Arhiducele Albrecht au auzit deja, la Agram , cântându-i-se imnul rusesc.