Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

30conform căreia Eminescu nu avea în vedere, în imprecaţiile sale, realitatea de pe malurile Bahluiului sau aleDîmboviţei, ci din Bucovina 60 .Nu ne îndoim că o demarcaţie astfel făcută, din punct de vedere geografic şi social, în chip absolut, nu poate fisusţinută. Şi, totuşi, dacă am circumscrie ipoteza doar la sorgintea unor atitudini, dezbaterea ar cîştiga în adîncime şiîn nuanţări, întrucît la un scriitor adesea în fixarea unor idei cu forţă obsesivă motivele afective joacă un rol maiimportant decît cele regionale.Bucovina este, fără doar şi poate, provincia nedezlipită de sufletul poetului. De cîte ori nu o exaltă în cuvintepoematice ! Să reţinem justificările teoretice. Atunci cînd austriecii au venit aici au găsit o ,,numeroasă" clasă deţărani ,,cu totul liberi, bresle de meşteşugari, starostii de negustori", ,,c-un cuvînt, o feudalitate cam tîrziatică în viaţaei, dar liniştită şi liberă". Aşadar, o realitate care confirmă teoriile sale sociologice. Nu este uitată ,,legătura pe careclase întregi o aveau cu statul" şi în care vede vestigii ale ,,organizării militare de sub domniile vechi".Austriecii sînt acuzaţi că, deşi ,,par" a avea o constituţie, politica lor n-a fost alta decît aceea a ,,esploatăriinaţionalităţilor". Vor fi aduse, în acest sens, numeroase dovezi:ingerinţe în organizarea şcolilor în limba română, încălcarea principiului autodeterminării bisericii, al dreptului de aavea reprezentanţi în administraţia locală etc. Şi, bineînţeles, mai presus de toate, înrăutăţirea stării materiale aţărănimii, sărăcirea ei. (Eminescu va reproduce discursul primarului din Crasna care conţine această mărturisirefrancă: ,,Una, numai una, ne mănîncă pre noi ţăranii, ştiţi ce? Sărăcia".)Poetul, cum lesne se înţelege, va corela această ,,lume a mizeriei şi a durerii" cu introducerea moduluieconomic capitalist, care, după el, este opera ,,liberalilor" din Austria, asociaţi cu ,,evrei parveniţi, întreprinzători dedrum de fier". E de presupus că în Bucovina, dată fiind atitudinea oprimatoare la adresa populaţiei române,autorităţile se vor sprijini, în promovarea unor forme moderne economice, pe elemente străine, ori-______________60Rădulescu-Motru, Naţionalismul, Bucureşti, „Lumea", cap. ,,Naţionalismul, cum trebuie să se înţeleagă" (sursăbibliografică împrumutată din cartea citată a lui D. Murăraşu).cum, de o altă naţionalitate, fapt care-l va afecta profund pe Eminescu, împingîndu-l spre o identificare areprezentanţilor burgheziei cu străinii — teza dezvoltată şi complicată ulterior în gazetăria sa. Reţinem, aşadar, că labaza atitudinii eminesciene există nu prejudecăţi xenofobe, ci considerente economico-sociale şi naţionale. El vablama pe ,,bastardul evreo-germano-slovac", pentru că e ,,duşmanul dibaci a oricărei naţionalităţi" 61 , că este ,,elementcosmopolit şi egoistic", care serveşte drept ,,clei" al Imperiului austriac, imperiu constituit pe exploatarea şi împilareacelorlalte popoare: „Ce mi-i Hecuba — zice evreul —, ce-i pasă lui de seriosul german, de energicul ceh din Boemia,de cavalerescul polon, de melancolicul rus, a sa ţintă una este: succesul, strălucirea, banul".Reproşul este, evident, unul economic şi moral. S-a mai observat că Eminescu se referea la acei evrei ce seocupau cu comerţul — îndeletnicire faţă de care avea o atitudine ostilă, considerând că nu intră între ocupaţiileproductive, ci între cele ce speculează produsul muncii claselor pozitive, determinând scumpirea preţurilor. Pentru celcare admira schimbul în natură al moţilor, negustorii nu erau decît nişte paraziţi şi exploatatori. Uneori, recunoaştecelor ce se ocupă cu comerţul rolul de a spori valoarea producţiei naţionale prin desfacerea ei pe pieţe îndepărtate, darasta, cu condiţia stipulată, încă în articolele din tinereţe, ca acest comerţ ,,să fie în mîinile aceleiaşi naţiuni".Faptul că acuzaţiile eminesciene sînt reductibile toate la principiul suprem al muncii întru binele ţării ne-odovedeşte intervenţia sa publicistică pe marginea adoptării art. 7 din Constituţie privind împămîntenirea individuală aevreilor. Este ciudat că, în atîtea studii din trecut, acest articol fie că se omite, fie că se enumeră cu neglijenţă subbeneficiu de inventar, deşi el cuprinde, în chip vădit, o declaraţie de principii a poetului. Iat-o: ,,În această oră deapropiere generală, cînd România dă într-adevăr din toată inima posibilitatea ca izraeliţii să devină cetăţeni ai ei, nesimţim datori a vorbi în spiritul păcii şi a reaminti că nu ura contra rasei israelite, nu patima, nu prevenţiuni religioasene-au silit a menţine un atît de strict punct de vedere, ci mai cu seamă natura ocupaţiunilor economice ale evreilor...".În continuare, el schiţa această perspectivă generoasă şi optimistă: ,,Dacă în locul muncii actuale, care nu consistă înmult mai mult decît în precupeţirea de muncă străină, evreii se vor deda ei înşişi cu ocupaţiuni productive, dacăşcoalele noastre, în cari oricînd au fost primiţi şi trataţi pe picior de perfectă egalitate cu românii, vor avea de rezultata-i face să vorbească şi să scrie româneşte, atunci viitorul art. 7 nu va mai fi o piedică pentru ei, căci nimeni nu vacontesta unui român adevărat, de orice rit ar fi, dreptul de cetăţean român". Articolul se încheie, sub forma unei urărisolemne: ,,Fie zis într-un ceas bun şi îndeplinească-se binele cu prisosinţă" 62 .Drumurile cotite ale vieţii politice interne şi internaţionale l-au atras, desigur, pe poet, nu o dată, pe terenulaccidentat al polemicilor, care, la el, nu cunosc decît ipostaza nemijlocit pamfletară. Astfel se întîmplă, bunăoară,atunci cînd, după războiul din 1877, presa de peste hotare face agitaţie în jurul situaţiei evreilor din România, ridicînd