Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

295cu rolurile şi produc în public uimitoarea iluzie că ei sunt convinşi de ceea ce zic.Cu cât mai mult vor fi datori românii să recunoască acel just instinct istoric al Prea înălţatului nostru Domn,care au creat în ţară această oştire disciplinată şi ecuipată , pe atâta pe cât l-au iertat starea noastră înapoiată în cultură şicalamităţile economice. În acea înţelepciune a faptelor şi fără a-şi aşeza convingerile în teorii, M. S. Domnul a fostacela care-a simţit că nici un drept nud nu are putere în lumea noastră, unde puterea domneşte şi unde se desfăşură cuestremă asprime lupta pentru existenţă. Căci dacă existenţa României părea a nu avea un moment trebuinţă de tunuri şide baionete , această iluzie optică s-au născut din faptul că marile sume de puteri opuse se ecuilibraseră ca două greutăţiegale în cumpăna europeană, a cărei limbă neutrală părea a fi România. Dar în momentul ce acest ecuilibru se strică,România încetă numaidecât de-a juca acest rol şi drepturile ei, înscrise în tractatul de la Paris, erau la moment supuseimperceptibilei dialectice ale diplomaţiei, deprinsă a tăia un fir de păr în patru figuri silogistice .Cu deosebire frivolă este discutarea neutralităţii române din partea presei austro-ungare. Cunoscând prea binecă România au cerut neutralizarea pentru a da în mâna tuturor iubitorilor de pace mijlocul cel mai sigur de a facerăzboiul imposibil, totuşi ei nu încetează, după ce Europa toată ne-a lăsat în voia propriei noastre sorţi, să ne acuze derusofili , de reprezentanţi ai politicei slave. Dar de unde ştiu reporterii ce se petrece în capetele noastre, cu câtă pazăfacem orice pas şi cu cîte sacrificii amare alegem din toate relele pe cel mai mic? Toată presa română recunoaşte cănimic nu e m-ai puţin de dorit pentru noi decât războiul şi că oricine ne-ar scăpa de „ultima ratio regum " am fi primitbucuros. Şi totuşi ni se face o acuzare că apărăm cu şanţuri oraşele şi căile noastre de comunicaţie, dar binevoind a uitacă numai drumurile de fier, pe care turcii ar voi să le vadă distruse , ne costă pe noi a treia parte dintr-un miliard de leişi că de dragul lor şi pentru a da întregii Europe mijlocul de a-şi ţinea cumpăna pe malurile Dunării noi ne-am ruinateconomiceşte.Oricare ar fi cauzele ce-au făcut pe puteri a nu garanta pân - acuma în mod precis neutralitatea teritoriuluiromân, fie slăbiciune, fie reavoinţă , fie în fine rezervaţiile mentale ale diferitelor cabinete, nouă ni se pare că ele numai prezintă nici un interes pentru noi. Căci, dacă se va face ceva în favorul nostru, desigur că nu ochii noştri frumoşivor fi cauza unui asemenea eveniment; iar dacă se va face ceva în defavorul nostru, vom apăra cum vom putea ceea ceavem.Locuind pe un teritoriu strategiceşte nefavorabil şi înconjuraţi de seminţii străine nouă prin limbă şi origine,având înlăuntrul nostru chiar discordia civilă, acest patrimoniu al statelor slabe şi turburate de prea mari înrâuriristrăine, trăind sub invectivele presei europene pentru că nu dăm drepturi politice evreilor, care nici nu ne ştiu limba,toate mişcările noastre a fost tratate de vecini c-o rară lipsă de generozitate şi c-o ne-dreptate nemaipomenită faţă cualte popoară. Nu e mult de-atunci de când un diplomat maghiar a pronunţat cu linişte marele cuvânt că numai c-ocompanie de honvezi e în stare să puie pe fugă întreaga [armată a] RomânieiÎn vremea războiului între sârbi şi turci, regimentele române, se 'nţelege , erau acelea ce-au cauzat pierderilevitejilor sârbi ; iar astăzi N. Fr. Presse sfătuieşte pe turci de a pune pe fugă armata noastră cu câteva sute de başibuzuci.Şi când ne bucurăm de aşa vădite simpatii şi de bunăvoinţa fenomenală a vecinilor, mijlocul cel mai bun de-arămânea în favoarea lor era să ne legăm noi înşine mânile şi să aşteptăm ce va hotărâ despre noi gremiul jurnaliştilordin Viena şi din Budapesta . Acesta este poate singurul rol ce ni l-ar concede din toată inima.[13 aprilie 1877]RUSIA [„ALALTAIERI ÎN 11/23 APRILIE..."]Alaltaieri în 11/23 aprilie delegaţiunea plecată din Iaşi a sosit la Ungheni pe la 5 oare după amiază. Aproapeimediat după aceea sosi trenul imperial din Chişinău. Majestatea Sa Împăratul intră în salonul de aşteptare a garei ,întovărăşit de o suită numeroasă. D. Iacobsohn consul imp. rusesc din Iaşi, prezintă împăratului pe membrii delegaţiuniiromâne.Majestatea Sa adresă mai Întâi câteva cuvinte Prea S. Sale părintelui mitropolit al Moldovei şi Sucevei şiconversă apoi cu d. Vasile Gheorghian , prefectul dist . Iaşi.După aceasta Majestatea Sa încălecă calul şi, urmat de suita militară, trecu în revistă trupele cantonate laUngheni. Majestatea Sa adresă câteva cuvinte ostaşilor şi un urra general răsună ca răspuns din toate părţile.Spre sară Maiestatea Sa se întoarse cu trenul la Chişinău.