Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

29istorie".În sfîrşit, argument fundamental, pentru Eminescu, naţiunea este reductibilă la clasele muncitoare, în primulrînd la ţărănime, care este ,,purtătorul istoriei unui popor, naţia în înţelesul cel mai adevărat al cuvîntului".Dacă vom ţine seama de istoria zbuciumată a poporului nostru, care, de-a lungul secolelor, şi-a văzut, nu odată, ameninţată însăşi fiinţa naţională, sîntem în drept să apreciem că în dragostea pentru pămîntul strămoşesc,pentru limba română, pentru istoria ţării poetul îşi dă măsura înaltă a patriotismului său înflăcărat. Născut în parteade nord a ţării, legat sufleteşte de Bucovina — răpită de austrieci —, identificîndu-se, după cum am văzut, la vîrstajuvenilă, cu suferinţele şi luptele Ardealului împilat, puţini dintre contemporanii săi vădeau o sensibilitate atît deacută faţă de tot ceea ce putea leza interesele naţiunii, ale ,,moşiei" străbune.După bunul său obicei, Eminescu introduce ideile (şi sentimentele) faţă, de patrie şi în planul meditaţieiteoretice. S-a putut observa cum, încă în anii tinereţii, fusese preocupat de stabilirea unor relaţii juste, armonioaseîntre naţiune şi umanitate. Poetul va lua o atitudine fermă împotriva cosmopolitismului. În chip just, el sesizează căacesta e, practic, fără obiect. ,,Poate că ar exista cosmopolitism dacă el ar fi posibil. Dar el e imposibil. Individul careare într-adevăr dorinţa de a lucra pentru societate nu poate lucra pentru o omenire care nu există decît în părţile eiconcrete — în naţionalităţi". Altfel spus, nu poţi să slujeşti umanitatea decît ,,lucrînd" pentru binele colectivităţii încare te-ai născut şi trăieşti. ,,Individul e osîndit prin timp şi spaţiu de a lucra pentru acea singură parte căruia el îiaparţine". Cosmopolitismul nu este altceva decît „o simulaţiune", o ,,făţărnicie", un paravan al intereselor egoiste,fără scrupule ale unor oameni care, răsturnînd dictonul nobil antic, declară că acolo le este patria unde o duc bine(Ubi patria, ibi bene).În conferinţa, atît de mult citată de noi, despre Influenţa austriacă ... este înfierat acel ,,element cosmopolit şiegoistic, ceea ce drept vorbind este unul şi acelaşi lucru, căci cosmopolitismul este pretextul de a nu face nimicpentru dezvoltarea unei părţi a omenirei, pentru că individul respectiv s-a însărcinat de a nu lucra nimic pentruuniversul întreg".Nici o mirare că Eminescu se va transforma într-un apărător înfocat al naţiunii române, denunţînd, cugesturile unui răzbunător biblic, pericolul ,,influenţelor străine". Pentru a fi însă judecate atitudinile sale în adevăratalor semnificaţie, se cere să ne raportăm, cum am mai făcut, la climatul ideologic al epocii. Diverşi cercetători auarătat că pe timpul tinereţii studioase a poetului se bucurau de mare prestigiu în universităţile austriece şi germanetezele ,,şcoalei economiei naţionale"._____________59Georges Politzer, Filozofia şi miturile, Ed. Univers, 1975, p. 73.Prin audierea cursului lui Eugen Dühring Der National und Sozialökonomie, Eminescu a putut lua cunoştinţăbunăoară, cu opera lui Friedrich List, pe care, într-un articol, îl va numi ,,cel mai genial dintre economiştii germani".În esenţă, ,,şcoala economiei naţionale" se opunea doctrinei liber-schimbismului, legitimând dreptul fiecărei ţări de a-şi proteja economia proprie prin măsuri cu caracter protecţionist. Este semnificativ că, la început, mulţi dintrejunimişti împărtăşeau ideile de ,,liber schimb", pentru ca, mai apoi, toţi să încline spre principiile opuse. Z. Ornea, încartea Junimea şi junimismul, formulează ipoteza plauzibilă că o astfel de schimbare în opinii se produsese şi subinfluenţa punctelor de vedere ferme ale lui Xenopol şi Eminescu. (Iată deci că nu numai poetul putea recepta influenţeale Junimii, ci şi ,,viceversa", un raţionament perfect dialectic.)Nici vorbă, Eminescu, urmărind cu îndârjire această problemă, o ridică într-un plan mai general şi mai grav,oricum n-o limitează la aspectul simplu al taxelor vamale. Este şi justificabil, există o mare diferenţă între Germania,ea însăşi un stat dezvoltat economiceşte, şi ţările subdezvoltate din răsăritul Europei, care, prin bogăţiile lor naturaleşi posibilitatea pieţelor de desfacere a produselor industriale, aţâţaseră poftele hulpave ale cercurilor capitalisteoccidentale. Nu de puţine ori poetul va avertiza asupra pericolului ,,robiei occidentale", a „negrei speculaţiuni dinspreApus", asupra faptului că ţara noastră este tratată — în chip umilitor — ca o colonie, o ,,Americă dunăreană". Cîtădreptate avea, în superba lui indignare nu mai e cazul a sublinia.Cum se explică însă împrejurarea că ,,pămîntul românesc devine un teren de esploatare pentru industria străinăşi proletariatul indigen"? Ca şi cu alte prilejuri, argumentele, eminesciene sînt aduse din domeniul economic şi istoric.Am văzut, din conferinţa amintită, că, odată cu ruinarea şi disoluţia ,,claselor pozitive" producătoare, ia naştere ,,omişcare nesănătoasă în societate, nu bazată pe muncă, ci pe privilegiu". Fiecare vrea să devină altceva şi să ocupeposturi în stat. Prin această ,,îngrămădire la porţile privilegiilor şi ale slujbelor" se creează ,,goluri economice pe carele umple un element străin". Pierind clasa de mijloc, acesteia îi ia locul o pătură neproductivă — „proletari aicondeiului".Ne vom mai referi la plebs scribax, deocamdată vom introduce în discuţie ipoteza emisă de Rădulescu-Motru,