Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

286îngrijire se grimase , până la cele mai mici mişcări ale gestului , a mânilor chiar, totul era studiat în amănunţime . Amadmirat într-adevăr acele tonuri cu care d-sa colora tranziţia dintr-un afect la altul. Acuma muşchii feţei se dispuneauîntr-un gest de o rece şi neândurată viclenie, ochii pândeau şi musculatura gurii arăta un uşor tremur de nerăbdare;acum aceeaşi fizionomie arăta hotărârea , cruzimea , furia. Tot astfel a fost şi vorba. De la vehemenţă până la tonul camrăguşit al patimei ascunse, scara întreagă de tonuri a fost observată cu măiestrie .Dar dacă d. Galino a fost eroul serei, jocul celorlalţi colegi ai [săi] nu e mai puţin vrednic de laudă. D-naEvolschi a reprezentat până-n capăt, cu toată frumoasa cuviinţă, caracterul resignat şi înţelept al ţarinei , întreruptnumai prin puternicul amor pentru contele Sapieha . D-na Conta a jucat cu simţământ şi naturalitate pe Olga , iar d.Manolescu a fost de astă dată mult mai bine înrolul de amorez, decât în alte piese şi au avut momente îndestul defrumoase.Nezicând pân' acum decât bine despre reprezentaţia de joi, vom trebui să rugăm totuşi pe directorul de scenă casă evite de-a da roluri, secundare chiar, în mâna a persoane cari, prin câteva şiruri vorbite rău, compromit succesulpiesei şi nimicesc iluzia produsă cu greu prin patru acte jucate bine. O piesă de teatru e esteticeste un întreg ca şi untablou sau o simfome . Fie tabloul cât de frumos, dacă o figură din el va fi caricată impresia totală se nimiceşte; fiesimfonia cât de frumos executată , dacă în mijlocul execuţiunei un străin ar pune instrumentul la gură ş-ar începe-aţârlăi fără înţeles, impresia simfoniei întregi se şterge într-o clipă. Dar aceasta s - a 'ntîmplat la reprezentaţia de carevorbim. Rolul căpitanului de gardă Jakinski a fost încredinţat unui domn Popovici. Acesta avea un pasagiu mai lung derecetit pe care l-a depănat aşa încât nu s-a ales nimic din gura d-sale. Se înţelege de sine că d. Popovici ni este foarteindiferent şi nu d-nia lui e de vină că n-are talent şi nici buna cuviinţă pentru a învăţa cincisprezece şire pe de rost. Darne pare rău că, din cauza unui figurant , publicul au pierdut deodată şi într-un moment iluzia ce o produsese oreprezentaţie pe care o credem de model.·Fiindcă nu sperăm a putea vorbi mai pe larg despre închiderea formală a stagiunei, care se va face astăzi la 12oare din zi prin reprezentaţia comediei ,,Jianul ", de aceea vom vorbi tot acuma despre orchestră şi desprereprezentaţiile cu cântece . În anul acesta orchestra a fost în mare parte compusă din profesorii şcoalei noastre demuzică dirijată de d. E. Caudela . Vodeviluri şi operete a fost deci esecutate cu multă preciziune atât din parteacântăreţilor cât şi din partea orchestrei . D. Caudela este un muzicant de talent atât în esecuţie (ca violonist), cât şi încompoziţiile sale, cari nu sunt lipsite de farmec. atât melodramele cât şi cele mai multe arii de Vodeviluri au fostcompoziţii ale domniei sale .Întorcându-ne la şirul de idei espus la începutul acestei dări de samă, esprimăm dorinţa de-a vedea continuânduseînceputurile bune din anul acesta. Numai rămâindmulţi ani aceeaşi trupă, numai prefăcîndu-se trupele ambulante într-o companie statornica a teatrului orăşenesc se vorforma cu vremea atît un repertoriu, cît şi o companie aleasă. Moldova joacă în dezvoltarea modernă a românilor un rolînsemnat. Aici, în mai mare depărtare de şarlatanismul intelectual, de suficienţa şi corupţia centrului politic al ţării, s-afăcut binefăcătoarea reacţiune în contra ignoranţei şi spiritului de neadevăr al ,,academicianilor", în atmosfera noastrămai liniştită se va crea poate şi un teatru. Pe cînd la Bucureşti se vor reprezenta pe scenă farse cu aluziuninecuviincioase la demnitarii statului şi se vor spăla „zdrenţe" atît în teatru cît şi aiurea, în Iaşi ne vom învrednici poatecu vremea de-a crea o atmosferă artistică unde oamenii de orice opinie să poată privi c-un egal interes zugrăvirea părţiieterne din om. Neavînd un teatru al curţii, care să formeze un azil pentru arta naţională, poate că teatrul oraşului Iaşi vafi preste cîţiva ani în stare de-a împlini măcar în parte această lacună a culturei noastre. Căci arta este senină şi vecinică.Dramele lui Shakespeare şi comediele lui Moliére se vor putea reprezenta şi peste mii de ani şi vor fi ascultate cu acelaşviu interes, căci pasiunile omeneşti vor rămîne în veci aceleaşi. Dar a pune pe scenă împrejurări şi oameni cari azi sîntpentru a nu mai fi mîne înseamnă a da unui institut de cultură sufletească caracterul frivol a unui café-chantant.[20 mart. 1877]