Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

28al unei veghi continue, se află explicaţia apelului înflăcărat eminescian pentru primatul intereselor naţionale, pentruunirea tuturor forţelor. Cu adîncă şi pilduitoare înflăcărare se adresează poetul poporului român cu ocazia evocăriisoartei tragice a lui Gr. Ghica: ,,Popor românesc ! mari învăţături îţi dă ţie această întîmplare. Dacă fiii tăi ar fi fostuniţi totdeauna, atunci şi pămîntul tău strămoşesc rămînea unul şi nedespărţit".Pe baza unei analize atente, D. Murăraşu ajungea la concluzia că, pentru Eminescu, pe primul plan trecenaţiunea, iar nu statul: ,,Nu la stat deci se gîndea Eminescu, ci la naţiune. Nu veleităţile unei vieţi de stat îi atragprivirile, ci posibilitatea pentru români de a-şi păstra libertatea conştiinţei şi limba lor: «Românul se vrea pe sine, îşivrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea deplin ». Eminescu are mai multă încredere în naţiune decît în stat" 58 .Este adevărat. În cunoscuta conferinţă se poate observa că poetul nu nutreşte faţă de monarhie sentimente deadmiraţie necondiţionată, ci numai în măsura în care se pune în slujba naţiunii. El nu ezită să ironizeze, în cadrul unuiexcurs în istoria Europei, ,,răspîndirea sfintei monarhii peste Europa întreagă", divulgînd, totodată, ,,pericolulmonarhiei universale a creştinităţii", în faţa căreia s-ar fi aflat, în evul mediu, continentul nostru.S-au purtat discuţii în jurul faptului că Eminescu, în 1876, nu agrease ideea mult agitată a unei Dacii statpolitic, ci a unei Dacii spirituale, fiinţînd prin folosirea limbii şi apărarea drepturilor neamului. Dincolo deaprehensiuni la adresa politicii în genere (identificată cu cea a liberalilor), raţionamentul lui Eminescu era acesta:esenţial este să ne păstrăm fiinţa naţională, configuraţia exactă a statului o vor hotărî împrejurările concrete aleistoriei, care, dacă sînt forţate în chip aventurist, pot pune în primejdie ideea cea mare, visul de veacuri ale poporului.Dacă ar trebui să definim ideile-forţă eminesciene, acestea, desigur, s-ar rezuma la naţiune şi la ţărănime —doimea cea de o fiinţă a gîndirii sociale a poetului. Orice tentativă de a desface acest binom creează pericolulspeculaţiilor şi, prin asta, al denaturării adevăratei gîndiri a lui Eminescu. Aceasta s-a şi întîmplat, extrăgîndu-searbitrar fraze din articolele sale referitoare la naţiune şi dîndu-li-se o interpretare tendenţioasă, nesocotindu-se unitateainterioară, indestructibilă cu umanismul său ţărănesc. Nu negăm că, avînd de-a face cu un scriitor — la care totdeaunatemperamentul joacă un rol atît de însemnat —, în focul unor polemici el a putut comite exagerări, scăpîndu-i şiafirmaţii nefericite.A purcede însă la o adevărată vînătoare de cuvinte, scoase din context şi, mai ales, opuse structurii principialea gîndirii eminesciene este o operaţie ignobilă, de la care nu s-au dat în lături forţele ideologice de dreapta, săvîrşindunul dintre cele mai mari falsuri din istoria culturii noastre. ,,Eminescu, cel mai mare naţionalist român" — oricît arcontribui confuzia de termeni din epocă, dragostea faţă de naţiune fiind etichetată ca naţionalism, fraza nu rămîne maipuţin monstruoasă, cu atît mai mult cu cît ideologi de tristă amintire se proclamau drept descendenţi ai marelui poet.Să încercăm a face delimitările de rigoare, oricît de superflue ar părea._____________57G. Ibrăileanu, op. cit., p. 139.58D. Murăraşu, op. cit., p. 69.În articolele sale, Eminescu va folosi expresia de rasă, ca şi pe cea de mediu geografic, conform viziunii saledeterministe asupra fenomenelor. Rasiştii nu greşeau prin faptul, pur şi simplu, ca se refereau la rasă. ci prinîncercarea de a eluda, printr-un criteriu biologic, criteriul social. Mai mult — aşa cum a demonstrat critica marxistă,în anii grei ai luptei antifasciste —, rasismul nu identifica, de fapt, rasa cu naţiunea, ci i-o opunea, urmărind ,,săsubstituie rasa naţiunii şi, vrînd această substituire, lucrează la distrugerea a însuşi faptului naţional", înţeles ca unprodus al devenirii istorice a omenirii. ,,Rasismul ridică deci rasa împotriva naţiunii şi naţiunilor, statul rasistîmpotriva statului naţional şi a statelor naţionale" 59 .Inutil să mai subliniem opoziţia absolută care exista între statul rasist şi statul naţional eminescian — statbazat pe clasele sociale productive, expresie a istoriei acestui pămînt. Demonstraţia s-a făcut pe întreg parcursulstudiului de faţă. Ne mulţumim să amintim, sub raportul viziunii istorice a poetului, ideile sale asupra limbiinaţionale.În articolul [,,Se vorbeşte că în consiliul..."] din ,,Curierul de Iaşi", relevînd unitatea dintre limbă şinaţionalitate, Eminescu afirma că prin limbă fiecărui om ,,i se lipesc de suflet preceptele bătrîneşti, istoria părinţilorsăi, bucuriile şi durerile semenilor săi". De aceea este imposibil ca poporul nostru să-şi poată pierde vreodată limba şinaţionalitatea, pentru asta ar trebui ca, mai întîi, să dispară fizic: ,,limba şi naţionalitatea românească vor pierideodată cu românul material, cu stingerea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin desnaţionalizare şirenegaţiune". Celor din pleava cosmopolită li se aducea acuzaţia că nu au naţionalitate ,,pentru că n-au trecut, n-au