Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

27cum spune el, dreptul izvorît din obiceiurile pămîntului, recunoscut de toţi, „cuprindeputerea sa coercitivă în sine însuşi şi în conştiinţa omului".În condiţiile moderne nu există oare pericolul ca forţa coercitivă a statului „impusă" dinafară să ducă la o depersonalizare a indivizilor, la o ,,unidimensionalizare" a vieţii lorspirituale — cum, vai !, nu o dată, se va întîmpla? Eminescu este conştient de unasemenea pericol, recunoscînd: „Vecinica tutelă, exercitată asupra claselor de jos, le dăîntr-adevăr pînea de toate zilele, dar le lipseşte de energie individuală", le face,,indolente". Poetul se găseşte în faţa acestei dileme: dacă se dă frîu liber apetiturilorindividuale „egoiste", viaţa se transformă ,,într-o luptă de exploatare reciprocă, carepoate ajunge la disoluţiunea completă a statului", în acelaşi timp însă, absolutizareastatului poate duce la ,,osificarea" existenţei, la răpirea dreptului de liber arbitru în forulinterior al fiecărui individ.Să-i dăm însă chiar lui cuvîntul, pentru a formula cu remarcabilă luciditate aceastăproblemă, în faţa căreia s-au aflat toate statele, de la cele antice la cele moderne, fără a-ifi găsit, pînă în clipa aceea, rezolvarea: ,,A împreuna exigenţele libertăţii individuale, anu permite ca asociaţii de indivizi răpitori să facă din stat o unealtă a lor, şi a nu lăsa pede altă parte ca statul impersonal să lege cu totul mîinile individului, asta e problema pecare mulţi s-au încercat s-o deslege, dar de la cezarii Romei şi pînă la cezarii moderni nus-au găsit încă remedii radicale, ci numai paliative" 56 .Nu e nevoie să mai spunem că pentru Eminescu. răul cel mai mare vine din partea,,individualismului", care, în cadrul guvernării liberale, permite ,,asociaţiilor de indivizirăpitori" să facă din stat o unealtă a lor în detrimentul claselor de jos.Mai este însă ceva de o importanţă capitală: disoluţiunea statului, pierderea rolului săude catalizator al forţelor naţiunii pun ţara la cheremul marilor state învecinate. Esteprimejdia asupra căreia nu încetează nici o clipă să atragă atenţia pe tot parcursulactivităţii sale gazetăreşti. În conferinţa Influenţa austriacă... declara: ,,Dacă n-am aveavecinic influenţe străine precum le avem, dacă am fi în Spania, atuncea ne-am spargecapetele unul altuia pînă s-ar aşeza lucrurile". În condiţiile noastre, n-avem însă dreptulsă uităm că orice slăbire a ţării o face să devină „vatra deschisă a influenţelor străine".____________65G. Călinescu, Opera lui Eminescu, EPL, Bucureşti, 1969, p. 175.66M. Eminescu, Opera politică, ed. cit., p. 382.PROBLEMA NAŢIONALĂ ŞI ADEVĂRATELE EI ÎNŢELESURICîtă importanţă acordă Eminescu problemei amintite e uşor de dovedit. G. Ibrăileanu ţinea să sublinieze: ,,Darîntotdeauna la Eminescu, cum am văzut, chestiunea socială se confundă, ori, mai bine, ia aspectul de chestienaţională" 57 . O astfel de particularitate pentru a fi înţeleasă complet, se cere, cum am mai arătat, să se ţină seama decondiţiile istorice concrete care au prezidat constituirea gîndirii sale politice — într-un secol al eliberării naţiunilor,cînd o mare parte a teritoriului naţional se afla încă sub stăpînire străină, cînd cele două principate unite nu-şicăpătaseră independenţa deplină decît, după războiul din 1877, cînd, în sfîrşit, România era obligată să urmeze otactică dificilă ţinînd seama de lupta pentru supremaţie a marilor imperii cu care se învecina. Aici, în acest sentiment