Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

266mai nalt decit ele şi mai presus lor. Cea mai naturală presupunere era deci că există fiinţe care dirig cu intenţiefenomenele naturale şi că ar avea formă şi natură mai mult sau mai puţin omenească. De aci se naşte politeismul. Darmintea cercetătoare găsi curând că aceste grupe de varietăţi ale fenomenelor stau în unire, că universul întreg e supusunei legături care dovedea unitatea legii fundamentale, a cării emenaţiuni erau toate celelalte, că toate fenomenele nuerau decât umbrele uneia şi aceleiaşi fiinţe, presupusă ca fiind în natură. Acesta era panteismul. Când s-au presupus căşi această lege universală nu este în lume, ci afară de ea, s-au format monoteismul, prin care s-au personificat principiuluniversului printr-un antropomorfism subtil .Cu totul deosebit de aceste sisteme, al căror izvor a fost esperienţa lucrurilor din afară, este idealismul lui Kant.Kant nu consideră legătura infinită între fenomene, ci supune cercetării însuşi organul care le reproduce. Deosebindlumea de dinafară de intelectul ce o reflectează , Kant conchide că în sine lumea ne rămâne necunoscută, şi nu avemînainte-ne decât rezultatul propriului nostru aparat al cugetării; că crierul este o oglindă care reflectează lumea într-unmod atât de propriu încât nimeni nu este îndreptăţit de a judeca de la legile cugetării sale la legile cari domnescuniversul. Astfel el disface ca un ceasornicar întreg aparatul cugetării şi arată că esperienţa nu este nimic decâtanalizarea unor reacţiuni ale sistemului nostru nervos.Cel mai nou sistem metafizic este materialismul. Acesta stabileşte că cestiunile metafizice, neputând fidezlegate , sunt a se înlătura cu totul, Rămâind ca esperimentele ştiinţifice şi deducerile cu totul esacte din ele săînlocuiască această activitate specifică şi cu totul neatârnată a crierului . Obiectul percepţiunei noastre este odatămateria şi pretutindenea materia, încât presupunerea că afară de aceasta n-ar mai esista nimic pare la întâia vederejustificată.În fine prelectorul aduce aminte că întrebările metafizicei nu vor avea niciodată o soluţiune suficientă, din carecauză vor şi rămâne [a] totdeauna întrebări ce vor ocupa inteligenţile omeneşti; apoi că scopul seriei de prelegeri nueste de-a convinge pe public despre adevărul cutărui sau cutărui sistem, ci numai de-a da o idee clară despre modul cums-au făcut în vremi deosebite lucrarea metafizică a inteligenţei omeneşti.[9 februarie 1877][„ZIARUL «TEMPS» SCRIE..."]Ziarul ,,Temps" scrie că, după informaţiunile ce le-a căpătat, starea sănătăţii sultanului Abdul Hamid esteneliniştitoare. Ca şi fratele său Murad el are boală de crieri, încât medici cred a putea prezice o apoplexie cerebrală . Sevede că întreg neamul imperial Osman e fiziceşte degenerat , căci nimeni n-ar putea susţinea nici despre Abdul Aziz căa fost pe deplin sănătos.Totodată se vede ce puţin calcul au dovedit Midhat Paşa când au respins propunerile conferenţei.,,Pesther Lloyd", organul contelui Andrassy, judecă în această privire drept când spune că, odată ce Midhat aurecucerit independenţa Porţii, el a deschis din nou era despotismului arbitrar şi a pus imperiul în aceeaşi stare în care seafla în cele din urmă zile ale lui Abdul Aziz. E clar că vremea s-a însărcinat de a da dovezile necesare pentru teoriasusţinută de cabinetul din St. Petersburg ,,că Turcia nu se poate regenera prin sine".De aci rezultă că cestiunea garanţielor , din înlăturată cum părea, au ajuns din nou în faza ei primitivă.Tratările de pace între cele două principate transdanubiene şi Poartă par a merge bine. D. Kristici au prezentatministerului turcesc de esterne, drept acreditivă , o scrisoare a prinţului Milan prin care acesta sperează că tratărileîncepute de Midhat Paşa vor ajunge la bun capăt. Principele Muntenegrului s-a învoit asemenea de a trimete delegaţi laConstantinopole, cari vor avea să ceară tot teritoriul pe care muntenegrenii îl ţin astăzi ocupat. În acest înţeles serosteşte cel puţin „Glas Crnagorca ", organul guvernului din Cetinie.Se aude că şi vizirul novissim Ehedm Paşa şi-ar fi dat demisia.[11 februarie 1877][„MAI TOŢI MINIŞTRII..."]