Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

264În urma circulării principelui Gorciacof domneşte în lumea diplomatică o agitaţie tăcută însoţită de cutremurnervos. Într-adevăr, ce vor răspunde puterile la circulara Rusiei? Şi ce sperează aceasta de la ele? După cât ştim, celpuţin neutralitatea. Sigur este numai că Francia a început a se înţelege cu Anglia asupra unei procedări comune, în careînsă tot această din urmă să aibă pasul Întâi .În Berlin credinţa în pace nu-i tare. La o soirée dată de ambasadorul Franciei şi foarte bine vizitată s-a văzut căsperanţele pentru mănţinerea păcii sunt minime, deşi toţi cred că Rusia nu va grăbi nimic, ci va înainta gradat şi foarteîncet pe această cale.[6 februarie 1877][„ORICARI AR FI SOARTA DEZBATERILOR..."]Oricari ar fi soarta dezbaterilor asupra băncii, ba chiar a Austro-Ungariei preste tot, pe noi ne interesează numaiîntrucât ar putea avea drept rezultat o schimbare a politicei din lăuntru faţă cu popoarele nemaghiare şi cele negermane .Dac' ar ajunge lucrul la estrem, nu credem că maghiarii ar păţi-o tocmai bine, căci astăzi ei sunt mai urâţi decât la 1848.Şi cum erau iubiţi pe atuncea, se vede dintr-o scrisoare autografă a lui Kossuth datată din Debreţin 26 apr . 1849, încare faimosul agitator se esprimă astfel:Urmând simţământului inemei mele, nu esitez a declara că dacă, apreţiând cele mai sus zise, vor grăbi (românii)fără amânare a da garanţie despre purtarea lor pacifică în viitor, nu mă voi sfii ca în numele păcei şi al iubirii săaruncăm văl asupra delictelor politice din trecut, însă cu escepţiunea acelui om care a abuzat în mod infam de înalta sapoziţie bisericească şi de încrederea poporului călcând în mod ruşinos datorinţele sale cătră D-zeu şi cătră patrie, nunumai a amăgit poporul român la răsculare şi prin aceasta a fost îndemnătoriul la atât [e]a pustiiri şi vărsări de sânge , cis-a înjosit încă la tradarea de patrie, ce nu i se poate ierta niciodată, ba nu s-a înfloriat a provoca, a îndemna şi a mijlociirumperea de putere armată străină în ţară, pentru a măcela pre poporul propriei sale patrie, şi acestea toate le face aşaîncât totodată a fost destul de vil a juca un rol de faţarnic mincinos, pentru ca în mijlocul păcatelor sale trădătoare depatrie să adoarmă cu cuvinte dulci atenţiunea şi priveghiarea mea şi a soţilor mei de la guvern; numele acestui om esteAndrei Şaguna, asupra capului căruia multul sânge ce s-a vărsat strigă răzbunare dreaptă şi care, precum este declaratde trădătoriu de patrie, aşa nu poate avea parte de iertare pre acest pământ .Şi acestea toate Kossuth le scrie despre unul din cei mai moderaţi oameni, care se înţelege că nu s-a pututînsufleţi niciodată de strania onoare de a fi numărat între turci sau maghiari, încât ceea ce a făcut contra acestora era înrealitate un serviciu adus umanităţii şi un merit faţă cu popoarele transilvane.Mai interesantă însă este această scrisoare din alt punct de vedere. Şaguna a fost tratat de un partid românescdin Transilvania ca vânzător al intereselor româneşti şi ca maghiarofil . Acum însă se vede cari erau adevăratele luisimţiri. În faptă mitropolitultransilvan, politic de la creştet pân-în tălpi , îşi cunoştea aşa de bine poporul, oamenii, inteligenţa, încât nu i-au crezutcapabili de-a resista la 866 cu efect la introducerea dualismului. Ca toţi politicii de talent, Şaguna era pesimist , ş-acalculat totdeauna cu împrejurările cele mai rele, nu cu cele mai bune. îndealtfel lipsa lui de încredere nu în energia, darîn judecata sănătoasă şi oarecum realistă a conluptătorilor săi a fost în parte adeverită de vreme.[6 februarie 1877]PRELECŢIUNI POPULARE