Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

26viaţa socială face să nu se înţeleagă specificul calitativ al mişcării din acest domeniu, care se reprezintă totdeauna ca osinteză între repaus şi mişcare, între echilibru şi schimbare.Cînd Eminescu preamărea, la modul absolut, starea de echilibru din epoca lui Alexandru cel Bun sau Ştefancel Mare, ca o stare fericită, paradisiacă, el oprea în loc fluxul istoriei, „heraclitismul" său declarat fiind suspendat înfavoarea unei viziuni statice, „eleate".Cît priveşte procurarea de dovezi din exemplele oferite de natură, ştim că această metodă poetul o foloseşte închip curent. Modelul citat adesea pentru statul său ideal este cel al ,,guvernămîntului" albinelor. Popoarele au nevoiede ,,un punct stabil", ,,împrejurul căruia să se cristalizeze lucrarea lor comună, statul", aşa precum ,,roiul are nevoiede o matcă". O comparaţie care-l va obseda 54 .Dacă ţinem seama de precizarea că, imitînd involuntar legile roiului de albine, popoarele aveau nevoie de unpunct stabil în jurul căruia să-şi cristalizeze lucrarea ,,la începutul dezvoltării lor", atunci putem evidenţia raportareastatului eminescian la fazele istorice incipiente (mai aproape şi de starea naturală). Armonia socială, exaltată deEminescu, putea fi mai uşor dobîndită în perioade în care între oameni nu existau deosebiri sociale atît de pronunţateşi, mai mult, iremediabil opuse. Cum spune poetul, pe atunci toţi erau ,,liberi şi totdeauna egali", căci „pentru fiecaredintre ei exista putinţa de a sui toate treptele sociale şi ţăranul putea deveni tot atît de bine vornic-mare, precum,viceversa, coborîtorii vornicului puteau deveni din nou, în lipsă de merite, simpli ţărani".Eminescu are, desigur, în minte, modelul unei civilizaţii arhaice, căci, dacă ţăranii puteau, de pildă, prin meritemilitare să ajungă vornici, e greu de crezut că cei intraţi în__________54Din aceeaşi conferinţă aflăm că decăderea Moldovei începe cu „stingerea progeniturii bărbăteşti a neamului domnesc, dela stingerea matcii în rolul Moldovei". Asta nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia. În Ţara Românească se statornicise dinastiaBasarabilor pînă cînd ,,intră discordia în roiul de albine vorbitoare". În sfîrşit, nu va fi uitată nici Bucovina, care ar fi fost ,,stupul deunde au pornit roiurile care au împoporat Ţara de Jos".rîndul boierimii puteau oricînd — numai din lipsă de merite — să redevie ţărani. De fapt, aşa se întîmplau lucrurile— cu reîmpărţirea de atribuţii — numai în cadrul obştii ţărăneşti, supusă principiilor „democraţiei primitive".Să luăm aminte şi la prototipul monarhului cel menit să reprezinte acul balanţei cudreptatea. G. Călinescu a făcut remarca justă că ,,Eminescu visa pe împăratul ţării dinbasme, care « iese sara-n prispă să stea cu ţara de vorbă » 55 . Şi nu crede oare poetul, custrăşnicie, în ipoteza istorică hazardată a unui voievodat bîrlădean şi-a unui ,,domnţărănesc din vremi fabuloase"?Dacă punem la un loc toate aceste observaţii, putem afirma, mai răspicat decît s-a făcutpînă acum, că statul eminescian nu semnifică altceva decît idealizarea unui statrăzăşesc. Domnitorul — a cărui autoritate nu poate fi pusă la îndoială — ţine, de fapt,locul bătrînului din obşte, ascultat de toţi, în virtutea unor legi naturale. Ca şi în sateledevălmaşe, toţi trebuie să muncească, nu există loc pentru trîntori, primează nu ambiţiileindividuale ci interesele colectivităţii etc.Studiului unei realităţi socio-economice i se substituie treptat, metamorfozînd totul cuvraja ei, o temă poetică. De aici oscilările şi contradicţiile semnalate, atunci cînd trebuiesă treacă de la ipostazări grefate pe un fond sentimental — admiraţia faţă de civilizaţiarurală — la tiparul rigid şi pragmatic al unui program politic.El va continua să ceară fiecăruia ,,împlinirea datoriilor către semenii săi", să reclame„solidaritatea de bunăvoie sau impusă prin lege a cetăţenilor unui stat, o organizarestrictă, în care individul e numai mijloc pentru întreţinerea şi înflorirea colectivităţii" ş.a.Omul numai mijloc, iar nu scop al societăţii? Solidaritate de bunăvoie sau impusă prinlegi? Eminescu are, de fapt, în vedere structura socială a satelor devălmaşe, în cadrulcărora nu existau opoziţii declarate între interesele individuale şi cele colective, cînd,