Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

24„speculaţie şi de praxis" 51 .____________46M. Eminescu, Opera politică, ed. cit., vol. I, p. 376.47Ibidem, p. 148.48Ibidem, p. 147.49Ibidem, p. 409.50Ibidem, p. 376.51Guido Morpurgo-Tagliabue, Estetica contemporană, Ed. meridiane, Bucureşti, 1976, p. 10.Viziunea eminesciană dezvăluie, bineînţeles, o structură specifică. N-avem decît săne gîndim la faptul că visurile reformatoare ale unor gînditori englezi alunecă spreArcadia, spre satisfacţii hedoniste, aspirînd — cum demonstrează acelaşi GuidoMorpurgo-Tagliabue — spre ,,o lume în care orice experienţă este estetică", arta —cu armonia ei, intrinsecă — fiind considerată drept modelul societăţii.La Eminescu, după cum am văzut, primează considerentele etico-economice, tentaţiiarcadiene le va face loc în creaţiile sale pur beletristice; aici, însă, în perimetruleseului politic, le reprimă cu severitate, statuînd principiul fundamental al muncii.Puţini gînditori români care să sublinieze cu atîta patos importanţa activităţiiproductive, atît pentru destinul societăţii, cît şi pentru asigurarea sănătăţii fizice şimorale a oamenilor — în lumea sa ideală munca devenind liantul necesar, întreinteresele fiecărui individ şi cele supreme ale obştii.O viziune care, nu mai e nevoie să dovedim, valorifică experienţa umană a satelordevălmaşe. Pot fi sesizate, din acest punct de vedere, apropieri semnificative faţă decultul muncii din doctrina tolstoiană 52 , şi aceasta purcesă din etosul comunităţilor agrare,al ,,mirului".Ne-am putut însă da seama, din tot studiul de faţă, că, dacă exista o contribuţieoriginală eminesciană, aceasta constă, în esenţă, în autohtonizarea mitului, înconfigurarea vîrstei de aur pe fundalul istoriei naţionale. În cadrul unei aspiraţii atît delarg universale, Eminescu introduce ideea patriei. Nebulozitatea unor simple reverii,care-i fascinase şi pe unii predecesori — bunăoară, pe Ioan Cantacuzino, cel cu poemulVeacu de aur sau cel scump —, se împrăştie, făcînd loc unor determinări precise şisobre, axate pe istoria civilizaţiei rurale de pe meleagurile ţării noastre. Cine a văzut înaceastă întoarcere spre trecut o fugă, o dezertare din faţa problemelor blestemate aleprezentului a greşit profund, în realitate semnificînd căutarea unui punct de sprijin alradicalismului criticii sale. Căci, dacă au existat cîndva astfel de perioade, cînd omul seafla în armonie cu el însuşi, cu cei din jur şi cu întregul cosmos, atunci înseamnă că ceeace se întîmplă rău — cu proporţii de apocalips — în epoca contemporană nu are uncaracter de inevitabilitate absolută, ci reprezintă anomalii, devieri monstruoase, care,odată înlăturate, ar putea să fie refăcute punţile de legătură cu o dezvoltare naturală.Aceasta este ideea care stă la baza eseului [,«Românul» a început.."]. Ţara noastră nu segăseşte într-o fază de ,,adevărată civilizaţie", ci de ,,semibarbarie, care e o boală, unregres, o stare de slăbiciune şi de mizerie". Drumul adevărat leagă vechea civilizaţie decea nouă: „Din rădăcini proprii, în adîncime proprii, răsare civilizaţia adevărată a unuipopor..." 53 .