Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

231asemenea sunt greu, adesa cu neputinţă de tradus, de aceea va fi uşor de-a vedea că localizarea piesei de cătră advocatuldin Bucureşti d. P. Grădişteanu, făcută după o traducere, căci numitul domn nu ştie ruseşte, nu va avea o valoare tocmaiînsemnată.Se 'nţelege cumcă prin caracterizarea de mai sus am voit să arătăm genul scrierei lui Gogol, nu să-l comparămpe el cu alţi autori de acelaş gen, decât cari cel rus poate fi mai însemnat.Piesa aceasta este, după cum uşor se putea prevedea , mai mult epică decât dramatică, căci toţi scriitoriipopulari sunt mai mult epici , de la Homer începând şi până la Fritz Reuter. Nu este dar vorba de lupte sufleteştideosebite, de încurcături dramatice, precum le leagă şi dezleagă autorii franţuji , nu de-un plan care să-ţi ţie interesulîncordat până la fine. Ca toţi scriitorii cari nu se silesc să ni spuie ceva pentru a ni procura petrecere, ci cari au de spusceva adevărat, fie chiar un trist adevăr, Gogol nu vânează nicăiri efectul , pentru că el n-a scris pentru tantieme , nicipentru succes, ci pentru că i-a plăcut lui să scrie cum simţea şi vedea lucrurile, fără a se preocupa mult de regulele luiAristotel . Şi, după a noastră părere, bine au făcut. Interesul febril pe care ni-l insuflă comediele franţuzeşti moderne, încare planul piesei se 'ntemeiază sau pe adulteriu sau pe încercări de adulteriu , făcând din păcatele femeilor şi bărbaţilorpicanterii dramatice, pipărate cu espresii lunecoase şi situaţii şi mai lunecoase, toate acestea Gogol nu le cunoaşte. Aiîntr-o răsadniţă deosebite seminţe, cade o ploaie şi toate răsar în plină lumină, fiecare în feliul ei. Ai şi aici o răsadniţăde oraş provincial , în care toţi dormitează în păcate moştenite , fără ca lumea să se preocupe mult de ei ... când iată căapare un revizor şi toate aceste plante s-arată pline, greoaie, de-a dreptul pe scenă şi cunoşti că nu-i între ei nici oimitaţie în carton , nici un caracter afectat — răutatea şi înjosirea omenească s-arată aşa cum sunt , şi râdem de ele.râdem şi ... după opiniaunora adevărata comedie trebuie să te facă melancolic ... ne întristăm . Acesta este efectul piesei lui Gogol, ca şi acelaal adevărului şi naturei. Natura şi adevărul sunt serioase. Oricât de ridicule ni s-ar părea în costumul lui Momus ,mizeria, nimicnicia caracterelor omeneşti şi înjosirea lor pot produce veselie, dar aceasta va fi însoţită de o tristărezonanţă , ca ariile de danţ ale compozitorilor germani. De aceea s-au şi observat că umoriştii cei mai veseli în scrieri,actorii cei mai comici pe scenă sunt între cei patru păreţi ai lor trişti şi ipocondrici . Gogol însuşi, cel mai glumeţscriitor al ruşilor, a avut în suflet un fond de nepătrunsă melancolie, care au fost în stare să-i nimicească spiritul subgreutatea ei.Pentru a descrie caracterele oamenilor, autorul caută un pretext, adesa îndestul de ingenios . În romanul,,Sufletele moarte" un cavaler de industrie îşi face următorul calcul: ,,Guvernul rus vrea să răscumpere pe robi, darcatagrafia locuitorilor se face numai din cinci în cinci ani, prin urmare toţi robii câţi mor până la facerea unei nouăcatagrafii sunt trecuţi în registre ca fiind în viaţă. Cumpărând sufletele moarte, voi putea să le vând guvernului cupreţuri scăzute , dar fiindcă pe mine nu mă vor costa mai nimica, am totuş perspectiva de a face avere".Astfel el colindă Rusia şi trece drept un emisar secret, şi mai misterios încă prin împrejurarea că se ocupă cucumpărarea de oameni ,,morţi". Trezite prin arătarea misteriosului străin, caracterele dintr-un oraş de provinţie sedesfăşură împrejuru-i cu o varietate rară, iar sfârşitul ? ... Necunoscutul călător redispare în întunericul din care ieşise,şi lumea în urmă-i rămâne cum au fost înaintea venirei lui. Tot astfel ş' aici . Trezite din apatie prin vestea că soseşte unrevizor general, caracterele unei mici reşedinţe de subprefectură s-arată deodată în toată înjosirea lor, până ce străinulcare a jucat rolul de revizor merge în lumea lui şi-i lasă pe toţi cum i-au găsit.Piesa e de şcoală veche şi bună, iar alegerea direcţiei merită în această privinţă toată lauda.Jocul actorilor au fost asemenea foarte îngrijit. D-nul Bălănescu mai cu samă au jucat de minune — însă prestetot, reprezentaţia a fost una din cele mai succese şi nici putea fi altfel. Parcă actorul nu simte când are să 'nfăţoşezecaractere adevărate şi când imaginare ? Într-un caracter adevărat el e ca acasă. Judecătorul de pace, căpitanul dedorobanţi , subcasierul şi mai presus de toate subprefectul Zorchidescu sunt oameni aievea luaţi de pe uliţă şi puşi pescenă; tot aşa Mache Morcoveanu , tipul mazilului sărăcit. De prisos ni se pare Sache Sorcoveanu (gângavul ), căcidefectele naturale sunt obiecte ale comicei de rând , nicidecum a comediei de caractere; apoi Tercilian , în careasemenea numai pronunţia transilvaneană e comică.Dar aceste două din urmă persoane par a fi productele fantaziei, cam problematice de soiul ei, a d-lui PetreGrădişteanu, şi nu le vom pune în sama autorului. A face din pronunţia provincială a unui popor un element de plăcutănaivitate e permis, pentru că persoana care vorbeşte astfel ne devine simpatică, dar a face ridicolă o pronunţie înlăuntrulunui ş' aceluiaş popor este procedura unui om care caută efect cu orice preţ.Ca toţi scriitorii mizantropi , Gogol e sceptic, el nu crede în virtuţi omeneşti. El zice în gând ca scriitorul deaforisme Lichtenberg ; ,,Dacă s-ar şti adevăratele motive ale faptelor mari omeneşti, cât de puţine din ele s-ar vedeamari". De aceea nici virtutea femeiască nu are un rol mai însemnat în piesă decât ,,datoria naciunală " a d-lui Tercilian ,care-n fond consistă în desfacere de scrisori şi sustragere de gropuri . Partea bună a lui Gogol e că relele aplecări, spre a