Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

221unui răzbel ? Rămîind avizată la propriele sale puteri, România n-ar fi în drept a-şi alege aliaţi ? Desigur că da. Toate soiurile dealianţe nu-i sînt oprite României; drept că nu poate contracta o alianţă ofensivă; este liberă însă a contracta alianţe cu scop de a-şiasigura esistenţa şi a-şi mănţinea neutralitatea.Separată de Turcia prin Dunăre şi nefăcînd de fel parte din imperiu, România posedă toate atributele suveranităţii. Puindu-seodată sub protecţiunea Imperiului otoman, ea n-a înţeles nicidecum a renunţa la suveranitatea sa.România are deci drept după tractate şi în virtutea proprielor sale capitulaţii, recunoscute şi consăcrate de Europa, la o viaţăneatîrnată.,,Statele tributare, — zice Wheaton, — nu încetez nicidecum de a fi considerate ca state suverane", căci deşi un tribut plătitunei puteri străine micşorează oarecum demnitatea acelor state, fiind o mărturisire a slăbiciunei, lasă însă să subsiste întreagasuveranitate a lor. Obiceiul de a plăti tribut era altădată prea des, cel slab plătea tocmai vexaţiunea celui tare.Astfel suveranitatea României rămîne neatinsă.Autorul mai constată că România, în calitate de stat neutru, atît prin reprezentanţii săi cît şi prin guvern, aafirmat intenţia de a rămînea neutră, că a luat drept deviză a atitudinei sale neutralitatea şi mănţinerea ordinei, acestedouă condiţiuni primordiale care-i sînt impuse prin tractate.Acuma ar fi deci rîndul Europei de a-şi ţine făgăduinţa, căci privirile românilor sînt ţintite asupra ei şi aşteaptăcu încredere ca situaţia ţărei lor să fie bine definită în conferinţele de la Constantinopole, să hotărască condiţiile şi săprecizeze garanţiele mai bine decum a făcut tratatul şi convenţia din Paris. România trebuie constituită nu numai înprofitul naţiunii române, dar încă şi pentru avantagiul reciproc al Europei întregi.După ce broşura face istoricul a doi seculi şi mai bine asupra neutralităţei Elveţiei şi al Belgiei din acest secol şiprobează că neutralitatea acestor ţări au fost fondată în condiţiuni analoage cu a României, ea arată că, deşi încă de la1648 s-a recunoscut prin pacea de Westphalia independinţa Confederaţiunii Elveţiane, care a stat cum se ştie străină larăzbelul de 30 ani, dar lipsindu-i garanţiele neutralităţii, ea a fost la 1815 năvălită de armata austriacă şi de aliaţii contralui Napoleon I. Tocmai la 20 noiemvrie 1815 neutralitatea Elveţiei a obţinut un caracter definitiv şi solemn prindeclaraţia subscrisă la Paris între Francia şi cele patru mari puteri aliate care au garantat ca necesarie mănţinereiecuilibrului european, integritatea şi inviolabilitatea perpetue a Confederaţiei.Broşura termină astfel:Avînd deplină încredere în generoasa iniţiativă şi în justiţia Europei, România invoacă în favoarea sa aceste antecedentediplomatice.Prin poziţiunea geografică această ţară este chemată a juca un rol analog cu al Elveţiei între Francia, Italia şi Austria şi cu alBelgiei, între nordul Franciei şi estul Germaniei.Astfel sperăm că, în interesul păcii şi al civilizaţiei, marile puteri nu vor pregeta să, complecteze opera de la 1856, acordîndRomâniei printr-un act special o situaţie francă şi bine definită, puind-o în poziţiunea în care a pus pe Elveţia şi Belgia.Principiul neutralităţii intrînd în dreptul ginţilor, trebuie să aibă aceeaşi consecinţă la porţile Orientului ca şi în Occident. Aici,ca şi acolo, ţările neutre trebuie să formeze o zonă bine garantată pentru a pune trei mari puteri la adăpost de-o izbire directă şi a evitavicisitudini de orice natură provocate de agitaţii şi perturbări de cari România nu trebuie să sufere nici într-un fel, avînd propria saindividualitate şi o misiune civilizatoare de împlinit.[26 noiembrie 1876]GERMANIA [„LA PRÂNZUL PARLAMENTAR ..."]La prânzul parlamentar ce a dat principele Bismarck acesta a profitat de ocaziune spre a se pronunţa înCestiunea Orientului. El a declarat că răzbelul ruso-turc este inevitabil. Germania rămâne neutrală şi se va sili sălocalizeze răzbelul între Rusia şi Turcia. Simpatiele sale sunt pentru Austria. Austria se află într-o situaţiune critică;,interesul Germaniei este de a-şi păstra amiciţia Austriei şi, dacă aceasta va da de dificultăţi sau va fi rănită periculos,atunci Germania o va sprijini. Principele Bismarck asigură că niciodată nu i-a trecut prin minte să anexeze provinciiaustro-germane .Germania nu este angajată în nici o direcţiune. Intrând în detaliuri , Bismarck declară că năzuinţa Germaniei înprima linie este de a evita un răzbel între Rusia şi Turcia;dacă aceasta nu va fi posibil, atunci să-l localizeze. Germania a refuzat diferitele rugări de a interveni camijlocitoare. Momentul acut pentru Germania de a ieşi din rezerva ei va fi numai atunci când Austria va fi ameninţatăîn cele mai vitale interese ale ei.Dealtmintrelea ar fi o mare eroare de a nesocoti forţa interioară a Austriei la caz de pericol. Dificultăţiledualismului sunt esagerate . Pentru persoana sa, este încredinţat că, dacă împăratul Austriei ar pune uniforma de honved