Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

22totdeauna, şi pe deplin, adevărul cuvintelor rostite de Jaures: ,,Puţin internaţionalism îndepărtează de patrie, multinternaţionalism readuce la patrie". Un adevăr restabilit, plenar, în anii noştri.Este Eminescu un laudator temporis acti? Fireşte, dar nu al unui trecut privit global, ci al unei epoci anume,care beneficiază de o civilizaţie patriarhală, în cadrul căreia oamenii se găsesc în relaţii de armonie unii cu alţii, şi, toţila un loc, cu ţara.Înainte de a purcede la configurarea realităţii istorice selectate de poet, ţinem să precizăm cîteva adevăruri, înlumina principiilor enunţate de clasicii marxismului şi confirmate de studiile sociologice mai noi. Se ştie că dascăliiproletariatului s-au ridicat împotriva adepţilor concepţiei materialismului mecanicist, care, neînţelegînd dialecticaprocesului de dezvoltare al societăţii omeneşti, considerau că ,,întregul trecut nu merită decît milă şi dispreţ". Înlegătură cu problema care ne interesează pe noi, Engels nu se sfia să declare: ,,Şi ce minunată orînduire este aceastăorînduire gentilică, cu toată naivitatea şi simplitatea ei". Ţinînd seama tocmai de particularităţile obştilor ruraleprimitive, aşa cum apăreau conform ultimelor cercetări efectuate de oamenii de ştiinţă, Engels a corectat teza iniţialădin Manifestul Partidului Comunist; „Istoria omenirii este o istorie a luptelor de clasă", introducînd amendamentul:„de la dizolvarea alcătuirii gentilice primitive, cu proprietatea comună asupra pămîntului". Iată motivarea acesteischimbări, din prefaţa la ediţia engleză (1889): „În 1847 — cînd a fost scris Manifestul Partidului Comunist (n.n.) —preistoria societăţii, organizarea socială premergătoare oricărei istorii scrise era încă aproape necunoscută. De atunciHauthaussen a descoperit în Rusia proprietatea comună asupra pămîntului, iar Maurer a dovedit că ea a fost bazasocială de la care au pornit istoriceşte toate triburile germane, şi cu timpul s-a descoperit că obştile săteşti cuposesiunea comună a pămîntului au fost forma primitivă____________42M. Eminescu, Opera politică, ed. cit., vol. II, p. 543.43C. Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, ESPLA, Bucureşti, 1956, p. 22.de societate din India şi pînă la Irlanda". La exemplele citate pot fi adăugate şi satele devălmaşe din ţara noastră(,,moşneni" şi ,,răzeşi"). Într-o monumentală lucrare, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti 44 , H.H. Stahldemonstrează, cu argumente definitive, că astfel de forme de viaţă au continuat să dăinuiască — fireşte, într-un procesde disoluţie progresivă — pînă în pragul secolului nostru.Aceste comunităţi se călăuzeau după normele unei ,,democraţii primitive", oamenii fiind organizaţi în ,,cete",fără mari deosebiri de avere, posedînd şi lucrînd în comun pămîntul şi administrîndu-se prin adunarea la sfat a,,gloatei", un rol important deţinîndu-l bătrînii, exponenţi ai unei experienţe umane şi istorice. Satele devălmaşe aucoexistat cu cele aservite boierilor, dezagregîndu-se apoi, treptat, sub presiunea formelor economice capitaliste.Această digresiune sociologică ne dă, credem, dreptul să vedem în interesul manifestat de Eminescu faţă decivilizaţia veche, răzăşească ceva mai mult decît simpla expresie a unor apetituri romantice, sprijinindu-se pe orealitate istorică ce a existat aevea şi a dăinuit în ţara noastră secole de-a rîndul.Articolele sale, cînd abordează o astfel de temă, respiră aceeaşi fervoare şi curiozitate ştiinţifică, ca şi în cazulştiinţelor naturale. Nu e de mirare, dacă ţinem seama că poetul adunase într-o vreme, cu asiduitate, material pentru olucrare istorică, indiferent dacă — aşa cum s-a presupus — o făcea în vederea obţinerii unei ipotetice catedreuniversitare de istorie. G. Călinescu, relevînd ,,prietenia" ,,cu trecutul ţării", studiul asiduu al vechilor cronici şimanuscrise, conchidea: ,,Eminescu într-adevăr ştie să alerge la document încă de tînăr".Aprecierile poetului privind civilizaţia patriarhală din istoria ţării noastre trădează, într-adevăr, o investigaredirectă a variilor mijloace de informare (la nivelul epocii, desigur). Să spicuim cîteva dintre referirile care se iţesc icişi colo, în însemnările sale. Într-un loc, cere să se ia aminte la condiţiile de viaţă de pe timpul lui Ştefan Vodă, care-iasigurau ,,puterea militară formidabilă". În jurul unor astfel de probleme poate avea loc cea mai aprinsă ,,ceartăştiinţifică" şi astfel ,,am afla că munca omului de la ţară n-a fost nicicînd robită, ci rezultatul unei transacţiuni îngenere avantajoasă pentru el", că ,,pămînturile pe care le avea în arendă, le avea din neam în neam, nu pe un răstimpscurt".Există şi alte indicii că Eminescu cunoştea destul de bine modul de trai din comunităţile rurale devălmaşe,Spre pildă, însemnarea în care ajunge să transfere experienţa de viaţă autohtonă pentru a înţelege situaţia din uneleţări vecine, cum e Rusia. Analizînd realităţile rurale de aici, el înlocuieşte termenul local de ,,mir" cu cel românesc desat răzăşesc, arătînd că „fiecare membru al unui sat răzăşesc îşi făcea aşezarea şi vatra lui căpătată de la comună subtitlul de feud pe o bucată anume de pămînt, care după moartea posesorului era iarăşi a comunei şi se dedea unui altmembru. Posesorul vremelnic avea deci uzufructul liber şi neîngrădit, dar nici putea să dispue de feud, nici să-ltesteze cuiva".Eminescu relatează ce s-a întîmplat atunci cînd în Rusia s-a recunoscut dreptul fiecăruia de a dispune cum