12.07.2015 Views

Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

SHOW MORE
SHOW LESS
  • No tags were found...

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

213sacţionate prin domnitorul au fost cele mai mulţămitoare dintre câte au cunoscut românii transilvăneni de la decăderealor până atunci. Şi cu aceste legi era supremaţia tot în mâna maghiarilor, pentru că aristocraţia, averea şi inteligenţa lorle asigura întâietatea sub orce împrejurări şi sub orice legi, chiar şi în absolutismul nemţesc ; — ele însă totuşi erau aptede a servi de baza unei adevărate şi sincere înfrăţiri între elementele ce locuiesc în această ţară. Ei ! dară maghiarilorchiar asta nu le-a venit bine la socoteală. Abia se împăcară cu Austria, numaidecât le scoaseră din vigoare, dezavuând şichiar sancţionarea împăratului.Se ştie cumcă ,,uniunea" sau mai potrivit fuziunea Transilvaniei cu Ungaria, aşa precum s-a efectuat , s-a făcutîn contra voiei şi interesului poporului român, care este majoritatea precumpănitoare a locuitorilor Transilvaniei. Nu elipsă ca noi să descoperim maghiarilor cumcă aceasta a străbătut până la suflet pe poporul român, căci aceasta o ştiu eiprea bine, o ştie lumea.Nu e scopul nostru a discuta aici legalitatea acestor acte, ci luăm faptele împlinite aşa cum sunt , şi dinsituaţiunea creată de elementul domnitor voim să li dovedim maghiarilor realitatea tendinţei lor.Ei bine ! de cumva acela care a aflat de bine şi consult a da aceste lovituri românului — necontenit afirmă şi sejură cumcă el voieşte bine românului, cumcă are interes vital a trăi în solidaritate frăţască cu el şi cumcă lucrează dintoate puterile la esoperarea înfrăţirei — oricare om cu minte şi serios trebuie să creadă cumcă maghiarul va cerca săaline durerile cauzate românului prin faptele povestite cu alte recompense demne de doi fraţi.Şi cari sunt acele recompense ?S-a enunciat cumcă preste cele trecute se trage vălul uitărei .Aceasta însă în faptă s-a estins numai la ,,honvezii " ungureşti din 1848, cari s-a reabilitat , oficerii lor cari auvoit s-au reactivat , apoi cei neapţi s-au pensionat şi li [s-a] asigurat subsistenţă comodă, iar pentru invalizi s-au edificatun azil care se susţine din bugetul statului. A fi fost honved este titlu de a fi preferit la orice post. Dar românii cari auparticipat la mişcările din 1848 sunt despreţuiţi , conducătorii — oficerii — lor, şi chiar cei decoraţi , sunt necontenitinsultaţi de societatea şi jurnalistica maghiară şi timbraţi de răi patrioţi, invalizii cari mai trăiesc şi orfanii lor pe strade,avizaţi la mila oamenilor — şi până când pentru aşa numiţii martiri maghiari din 1848 şi azi se ţin recvieme la cariasistă şi autorităţile publice, aceia cari au participat la înmormântarea martirului Iancu, care întru nimic n-a fostcaracter inferior oricărui martir maghiar, nu numai jurnalistica i-a înfierat de trădători , ci au fost chiar urmăriţi deautorităţile publice.Cu toate că Transilvania s-a contopit în Ungaria, fiindcă legea electorală a Ungariei era mai liberală decât aTransilvaniei, croită dinadins pentru ca poporul român să nu poată fi reprezentat în proporţiunea ce după numărulsufletelor şi după mărimea sarcinelor ce le poartă s-ar cuveni , pentru Transilvania au susţinut tot legea electoralătransilvană până la 1875, când s-a făcut o lege nouă electorală pentru întreaga Ungarie.Ar fi cugetat omul cumcă Camera Ungariei aici va fi la înălţimea chemărei sale şi, dacă ea susţine uniunea defaptă, va introduce în legea electorală un cens pentru întreg teritoriul Ungariei, dar ce să vezi ! anomaliile din legeaTransilvaniei toate sunt susţinute pentru teritorul Transilvaniei, censul moderat din Ungaria nu l-a estins şi asupraTransilvaniei — aici a pus un cens atât de mare încât românii tot aşa de batjocoriţi sunt ca şi mai nainte.În decursul dezbaterei acestei legi, maghiarii, dar mai cu samă transilvănenii , fără sfială o spuneau pe faţăcumcă elementul maghiar de aici este periclitat prin români, dacă cumva se va aplica şi aici măsura din Ungaria, va sezică : dacă în una şi aceeaşi ţară se va introduce o lege egală. Mai aprig inimic al românilor s-a arătat b. Gvr . Kemény, care, şi după ce primise Camera deputaţilor o lege în câtva mai favoritoare dreptăţei , a agitat prin jurnalistică şi înpersoană la magnaţi ca să o respingă şi primind propunerile lui să asuprească pe români, ceea ce i-a şi succes, căci Casaboierilor, primind propunerile reacţionare ale lui, a retrimis legea astfel modificată la Camera deputaţilor, care apoi şiea a primit-o . Şi aşa astăzi Ungaria, care după legile esistente constă şi din Transilvania, este reprezentată pe douăbaze, una mai liberală pentru Ungaria proprie şi alta reacţionară — fătul lui Kemény Gábor , inimicului espres alromânilor — pentru Transilvania. Iar omul în care români[i] niciodată nu pot avea încredere, b. Kemény Gábor , pentrunecorecta sa purtare faţă de Camera deputaţilor şi pentru ura manifestată cătră români numaidecât după fuziune , a fostremunerat cu înaltul post de secretar de stat în ministerul de interne. Astăzi el conduce destinele Transilvaniei.Prin legea municipală s-a introdus sistemul viriliştilor . Aristocraţia de bani concurge în două moduri lareprezentanţa municipală. Ea dă jumătate din reprezentanţii municipiului fără alegere, şi cu votul concurge şi laalegerea celeilalte jumătăţi. Lucru firesc că viriliştii — adecă cei mai avuţi — nu pot fi din şirul foştilor eloţi, pentru căaceia n-au trăit în condiţiuni de a-şi putea câştiga averi şi cu neînsemnate escepţiuni toţi sunt din foştii stăpâni , caresunt maghiari, şi din succesorii lor în proprietăţi, cari sunt jidani.Iar acei aleşi fiindcă la formarea cercurilor electorali nu se consideră numărul locuitorilor, ci numărulalegătorilor de deputat dietal , şi numai aceştia au drept de alegere şi pentru municipii, — apoi cu censul cel marepoporul român dă un contingent foarte neînsemnat de alegători , iară nobilii maghiari, fie ei cât de calici, tot sunt

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!