Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

211Hotărâtu-s-au în tăinuitul sfat al proniei cereşti ca 1877 să devină reversul lui 1777?II. Nu esistă stări de lucruri mai asemănătoare decât acelea ale Ungariei şi României, o dovadă că amândouăţările acestea sunt jertfele unei esploatări comune. Dar pe când România, prin justă frică de elementele străine şi prinrecunoaşterea ranelor sale, are posibilitatea de a ajunge la întremare , îndată ce va înlătura scamatoriile care mistuiescputerile ei cele mai bune, Ungaria a ??supt veninul în nobilele sale vine, şi-arobit economiceşte popoarele sub dibaciul titirez austro-evreiesc, care-n Buda-Pesta îşi pune pană de cucoş la pălărie,precum bea în Viena bere în sănătatea principelui Bismarck.Deschisă industriei jidoveşti din Austria şi înmulţindu-şi trebuinţele prin formele goale ale civilizaţieioccidentale, pe care le-a introdus cu aceiaşi pripă ca şi noi, Ungaria îşi istoveşte pămîntul prin cultura estensivă şibarbară, scoate prin acest tratament pături din ce în ce mai adînci ale ţarinei la suprafaţă, aşa încît brazda sa devine dince în ce mai săracă. Neputînd, se-nţelege, concura cu vecinul său, cu care e legată prin interesul apăsării naţionalităţilor,tot ce nu lucrează pămînt în Ungaria e silit a-şi oferi puterile sale statului sau a trăi din advocatlîc. Ungaria este, dupăRomânia, patria funcţionarismului, cîrciocarilor şi negrei speculaţiuni evreieşti. Pustiirea pădurilor au schimbat mediulclimatic şi au născut se vede o mulţime de epidemii, iar cu cît legătura economică cu Austria se va prelungi, cu atîtapopoarele de sub coroana Sf. Ştefan vor fi reduse la proletariat şi Ungaria condamnată de a rămînea ţară curat agricolă,cu o existenţă mai mult decît îndoielnică. Esportînd lînă pentru Europa întreagă, locuitorul acestei ţări poartă postavulfabricelor din Boemia şi Moravia; esportînd porcii săi, consumă cîrnaţi fabricaţi în Viena. Dar urmările acestui sistemeconomic vor fi aceleaşi ca şi la noi: mortalitatea şi sărăcirea populaţiei producătoare, a ţăranului, şi într-adevăr, în ceidin urmă cinci ani, populaţia autohtonă a Ungariei a scăzut cu 144.000 suflete. Cu aceasta însă se împuţinează puterilece esploatează pămîntul, prin urmare începe regresul agriculturei şi o esploatare a brazdei din ce în ce mai extensivă şimai istovitoare. Mai adaogă apoi înmulţirea clasei neproductive a advocaţilor şi scribilor şi burlăcia ei, apăsarea din ceîn ce mai mare a ţăranului şi proletarizarea lui, încît nu va mai produce decît copii nesănătoşi sau, producîndu-i, nu vaavea cu ce-i ţinea. Şi ce e mai trist decît ca ţările dunărene cele mai binecuvîntate de Dumnezeu să vadă pierind demizerie copiii lor pe un pămînt bogat, în grînarul Europei?Şi toate acestea se-ntîmplă deja în Ungaria. Mortalitatea şi sărăcirea ţăranului, cultura prădătoare şi extensivă apămîntului, înmulţirea preste măsură a funcţionarilor, advocaţilor şi politicilor de meserie, burlăcia claselor superioare,căsătoria neprecugetată şi stîrpitoare a claselor de jos, în fine, prin stîrpirea pădurilor, insalubritatea climei, căcitemperatura şi-a pierdut tranziţia gradată de la cald la frig şi vice-versa, şi trecerea e nemijlocită, fără gradeintermediare, astfel încît numai plămînii de cal o pot suporta.Acest preţ pentru autonomia Ungariei e prea mare. Şi, dacă ne întrebăm de ce-şi sacrifică maghiarii patria lor şicele 5 naţionalităţi conlocuitoare molocului jidovesc, de ce persistă ei în alianţă cu elementul evreo-german, răspunsulva fi simplu. Din deşărtăciunea de a stăpîni naţionalităţile. În loc de a se împaca cu ele, de a asigura lor şi sieşi un traiîndemînatic pe pămîntul strămoşesc, maghiarul preferă, în nemărginitul său şovinism, de-a fi neputinciosul mediu princare fabricatele occidentale îi omoară meseriaş după meseriaş, clasă pozitivă după clasă pozitivă, pînă ce regatul Sf.Ştefan va rămînea o adunătură de ţărani proletari şi de scribi şi mai proletari, puşi la discreţia, ba la îndurareacrîşmarilor evrei, deveniţi pîn-atuncea bancheri vienezi.Şi ceea ce e mai ciudat e că tocmai populaţia curat maghiară scade la număr, încît rusul Danilevski ar putea faceungurilor o diagnoză asemănătoare cu cea care o face turcilor, că trăiesc pentru a scăpa de curentul pangermanicpopulaţiile slave.Dacă cu maghiarii ar fi de vorbit, atunci ar vedea ei înşii că noi românii fără ei sîntem slabi şi ei fără noiasemenea; dar văzînd că tocmai pe români îi tratează mai escepţional decît pe toţi, îi vom lăsa cu durere în plata luiDumnezeu şi în orbirea cu care i-a bătut demonul mîndriei şi al deşertăciunei, căci fără a fi ei înşii un pericol esenţialpentru naţionalităţi, prin complicitatea cu elementul austriecesc se pierd pe ei şi pe toţi împreună.Sau cred maghiarii că unor populaţii proletarizate nu le-ar conveni umbra ,,protecţionistă" a sfintei Rusii, caresă-i mîntuie de robia Occidentului? Sau cred că regimentele de scribi, vînători de funcţii şi advocaţi şmecheri vorrezista unor puteri de o cumplită realitate?Dar oare trebuie o caracterizare mai bună a simulacrului de stat maghiar decît că, în caz de nerodire apămîntului, populaţiele mor de-a dreptul de foame?Dar la ce să mai prelungim espunerea aceasta generală? Noi nu putem sili pe maghiari să vadă clar, precumvedem noi, nu-i putem sili să vadă câtă analogie este între starea noastră şi starea lor şi cum ei sunt jertfa apropiată, iarnoi cea probabilă a negrei speculaţiuni dinspre Apus, a vecinicei nopţi naţionale dinspre Răsărit.Dacă maghiarii, prin spirit de dreptate înlăuntru, prin sistemul protecţionist în afară, nu vor asigura lor şi