Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

207mănăstireşti s-au prefăcut în avere a statului, dar numai moşiile bisericei statului român, care a luat asupră - şiîntreţinerea fără deosebire a tuturor şcolilor , spitalelor, mănăstirilor mai însămnate , puindu-se capăt esploatării princălugări străini, care se îmbogăţeau aici în ţară şi ridicau cu banii noştri institute greceşti.Dar guvernul român nici a gândit vrodată să ieie în administrarea sa averea bisericilor catolice, protestante ,lipoveneşti etc., care nu sunt biserici ale statului român.Şi nici în Austria n-ar fi cutezat nimeni până la aceşti parveniţi să ridice pretenţii asupra averei unei bisericineatârnate , neconfundabile cu statul austriac.În fine cabinetul Hohenwart , care din nenorocire pentru naţionalităţi, avu o durată atât de scurtă, dacă nu le-adat românilor siguranţa averei lor strămoşeşti, cel puţin a neutralizat rapacitatea predecesorilor săi, căci în vremea lui s-au pus în faţa lumei, într-o adunare de proprietari, preoţi şi ţărani în număr de 4000 inşi din toate unghiurile pământuluiclasic al Bucovinei, drepturile necontestate , neatacabile ale bisericei răsăritene asupra fondului religionar .Iată dar cum stau lucrurile.Trecând Bucovina sub Austria, Divanul Moldovei şi Vodă se vede că s-au îngrijit ca prin tractatul de cesiuneAustria să fie obligată de a mănţinea în aceste ţinuturi statu quo. Guvernul austriecesc au găsit în Bucovina stări delucruri cu totul fericite în privirea îndestulărei materiale ale locuitorilor.Au găsit mănăstirile pline de averi, o numeroasă clasă de ţărani cu totul liberi, mazilii , ruptaşii şi răzeşii, breslede meşteşugari , starostii de negustori, c-un cuvânt o feudalitate cam târzietică în viaţa ei, dar liniştită şi liberă. Ceea ceera vechi în vechea Moldovă era legătura pe care clase întregi o aveau cu statul. mazilii şi ruptaşii , boierii cuscutelnicii lor erau obligaţi de a servi gratis în orice ocazie statului, era să vede rămăşiţa a organizaţiei militare de subdomniele vechi. Aceste legături dintre domnie şi populaţie, prerogativile acestei din urmă erau neînţelese pentru noiiguvernanţi , obligaţi a ţinea statu quo ; afară de aceea ei sperau a deduce din drepturile domniei moldoveneşti drepturiale împărăţiei Austriei. Cu acest scop guvernul austriecesc face la a. 1782 întrebare Divanului Moldovei ca să-llumineze în materiile juridice, dar mai ales în materie de succesiune . Din toate acele întrebări (26 de toate) se vedecum noii guvernanţi umblau ca mâţa pe lângă păsat, doar s-ar putea deduce cumva dreptul de proprietate a „Stăpânirei" asupra pământurilor mănăstireşti , răzăşeşti şi a locurilor din târguri .Iată câteva din aceste curioase întrebări:Veniturile podurilor şi alte venituri ce au fost domneşti le-au stăpânit domnii însuşi sau cu scrisori le-au dataltora?Un stăpân de moşii ce nu are copii său moştenitori are putere a face cu moşiile sale ce-i va fi voia? Poate săfacă pe un străin moştenitori fără voia domnului ţării?Poate fieştecare stăpân de moşii să facă diată sau are osebire unul de altul?Un stăpân poate să vânză moşia sa de istov ?Din răspunsurile Divanului se vede că, deşi tot pământul Moldovei au fost înainte de vremi nepomenite,,domnesc", prin daniile luminaţilor domni, prin descălecare de oraşe şi sate, au devenit proprietăţi particulare , la care„stăpânitoriul ţărei" nu are nici un amestec, şi că fiecare om ,,slobod" din Moldova este volnic să dispuie de averea sacum îi place, fără să întrebe pe ,,stăpânitoriul ţărei".C-un cuvânt toate întrebările scoposesc de a afla drepturi domneşti asupra drumurilor, morilor , crâşmelor ,podurilor, pădurilor, târgurilor şi proprietăţei mari şi mici. E păcat că n-avem de pe aceste întrebări şi răspunsuri decât ocopie defectă ; caracteristic este însă că în acest an al întrebărilor (1782) Dosotei , episcopul de Rădăuţi , cedeazăguvernului administraţia bunurilor episcopeşti .Asupra propunerilor Consiliului Suprem Iosif II pune rezoluţia:Se ia spre ştiinţă şi la vreme se va lua sama ca aceste venituri mănăstireşti să se întrebuinţeze cu folos: însănumai spre folosul confesionarilor şi numai în provinţia în care s-au desfiinţat mănăstirile.Se vede din rezoluţie că Consiliul propusese confiscarea , iar împăratul au refuzat-o făcând deosebire între almeu şi-al tău.În urma măsurilor guvernului, se lăţise îngrijiri asupra ,,dreptului de proprietate" a moşiilor bisericeşti. Deciconsiliul suprem se vede silit de-a declara prin rescriptul din 19 mart. 1783:Luându-se moşiile episcopiei şi poate şi cele mănăstireşti sau ale altor institute, nu se înstrăinează nicidecumde la menirea lui darul făcut episcopiei mănăstirei sau institutului, ci, din contra, veniturile nesigure de mai nainte, cenu se pot evita la proprietăţi imobile, se asigurează .Tot în privinţa întrebuinţării fondului spune rescriptul Consiliului Suprem din 4 iulie 1783:Împuţinarea şi micşurarea mănăstirilor are să continue şi pământurile şi fondurile lor au să se ieie spreadministrare , averea preuţimei care nu locuieşte în ţară, prin urmare străine, are să se ia asemene, şi din tot fondul ce seva crea astfel are să se susţie întâi clerul greco-răsăritean , apoi are să se înfiinţeze cel puţin o şcoală, fie la Cernăuţi sauîn Suceava, şi ce va mai rămânea are să se păstreze spre alte întrebuinţări folositoare.În privinţa administrării fondului religionar, rescriptul Consiliului Suprem din 10 ianuar 1784, cătră generalulEnzenberg , spune următoarele:Spre a da pretutindene, iar mai ales poporului din Bucovina, dovadă vederată că economia cea nouă introdusăla moşiele episcopeşti şi preuţeşti nu are alt scop decât numai binele relegiunii şi al indigenilor şi că banii ce vorincurge nu se vor întrebuinţa spre alte cheltuiele decât pentru acelea ce ţin de susţinerea episcopului şi a preuţilor , de