Mihai Eminescu, Opere vol IX, Publicistica

20general, dar — atenţie ! — supuse unor restricţii capitale:să aibă un cuprins care să nu permită ,,tirania" unei clase asupra altora, să servească nevoilor ţărănimii etc. (ceea ce,practic, tind să le anuleze).S-o spunem deschis: dacă s-ar ţine seama de ceea ce constituie pentru el problema problemelor — situaţiaţărănimii —, Eminescu ar fi gata să primească oricare dintre principiile agitate de liberali. Concepţia sa evoluţionistănu ridică obiecţii nici în calea industrializării: ,,Neapărat că nu trebuie să rămînem popor agricol, ci trebuie sădevenim şi noi naţie industrială măcar pentru trebuinţele noastre" 34 , numai că totul trebuie să se petreacă pe făgaşuldezvoltării naturale a ţării şi să fie în folosul întregii naţiuni.Ibrăileanu era vădit nedrept cînd interpreta astfel de atitudini ca simple schimbări la faţă din considerente deoportunitate ale partidului în care ,,se înregimentează" 35 , în realitate fiind vorba de eforturile dramatice prin carepoetul încerca să găsească un răspuns antinomiilor ce-i scindau conştiinţa socială şi care, după cum se ştie, n-aveau uncaracter pur subiectiv, tălmăcind contradicţiile grave — şi, în acea perioadă, poate insurmontabile — ale epocii.Înţelegem de ce sub tensiunea unor dileme interioare, copleşit de sentimentul unei situaţii fără ieşire, diagramaideatică şi afectivă a gazetăriei eminesciene înscrie zigzaguri ameţitoare, adevărate salturi în gol.Sînt momente cînd vrea să se convingă că „va suna ceasul adevăratei libertăţi" 36 , vor înceta luptele dintre partide, toţivor fi uniţi în jurul unei idei clare şi drepte şi, aşezată fiind la baza societăţii munca, se va putea realiza un ,,adevărat"progres. Dat morbul scepticismului otrăveşte repede euforia optimistă, instalîndu-se, cu funcţii absolutiste, indignareaşi ura împotriva unei realităţi atît de întunecate încît întrece orice închipuire: ,,întristarea cea mare, care apasă sufletulnostru, e de un caracter atît de intensiv, încît, orice s-ar mai petrece în ţara aceasta, ea nu mai poate fi augumentată".Tabloul va căpăta contururi apocaliptice, căci „regresul" afectează totul: ,,sănătatea,___________________32M. Eminescu, Opera politică, ed. cit., vol. I, p. 382.33Ibidem, p. 562.34Ibidem, p. 132.35Nu se poate nega că Eminescu încearcă să fie amabil, pe cît poate, la adresa conservatorilor şi dintr-un spirit deloialitate faţă de cei care-i oferiseră, la ziar, posibilitatea de a cîştiga o pîine. De asemenea, se ştie că el se simţea mai aproape deaceastă grupare politică, şi datorită incontestabilei simpatii pe care a nutrit-o faţă de ceea ce numea ,,aristocraţie istorică". Un aspectbine explicat, într-un plan sociologic general, de Ibrăileanu: ,,Clasele mijlocii, fiind distruse odată cu privilegiile boierimii şi cuînsăşi acea parte a boierimii care nu s-a putut adapta formelor nouă (mai cu samă boierimea moldovenească), ele au simţitîntotdeauna, în veacul al XIX-lea, simpatie pentru boierimea veche, ca şi aceasta pentru acele clase. Este în simpatia reciprocă dintreclase, care au coexistat în timp şi care au fost lovite de acelaşi duşman (formele nouă), un aspect curios de solidaritate în lupta pentrutrai. De aici simpatia reprezentanţilor acelor clase mijlocii pentru boierimea veche...".Ar însemna însă să ignorăm simpla evidenţă a faptelor dacă n-am recunoaşte că indignarea poetului îmbracă un caracterabsolut, izbucnind ca forţa oarbă a unui fenomen natural, distrugînd totul în calea sa. Adevărul e că, nu o dată, Eminescu se va servide firma conservatorilor pentru a exprima opinii radicale, îndreptate în egală măsură împotriva tuturor partidelor politice aletimpului. Se şi se explică astfel nemulţumirea unora dintre ,,şefi", intervenţiile pe lîngă Maiorescu cu scopul ca acesta să temperezeexcesele polemice a le poetului, instituirea unui fel de consiliu de tutelă, prin alcătuirea comitetului special însărcinat ,,a veghea caideile susţinute în ziar să fie conforme cu tendinţele partidului", încredinţarea ,,direcţiei politice" a „Timpului" lui Grigore Păucescuetc.36Ibidem, p. 122.făptura fizică, bunul trai, bunele moravuri, c-un cuvînt întreaga constituţiune fizică şi morală a populaţiunilornoastre". La întrebarea dacă nu cumva el înnegreşte, în chip calomnios, realitatea, Eminescu răspunde furios: ,,Chiarde-am voi să calomniem, nu putem. De-am voi să zugrăvim lucrurile mai rele de cum sînt, condeiul nostru abia e-nstare a atinge umbra realităţii". Comparaţia ce i se impune este aceea a infernului: „Şi oare nu este această Româniepentru poporul ei propriu un adevărat infern" ? 37 .În tot acest întuneric deprimant, o singură rază încălzeşte şi susţine moral conştiinţa poetului: amintirea unuitrecut glorios: ,,Pe noi ne ajunge în întunericul în care ne aflăm o rază din vremea lui Mircea cel Bătrîn şi a lui Ştefancel Sfînt, pe noi ne-ajunge încă amintirea lui Mateiu Basarab..." 38 .„VÎRSTA DE AUR" A CIVILIZAŢIEI PATRIARHALEŞi faţă de problema trecutului, cercetătorii au consemnat atitudinea oscilantă, în plan teoretic, a lui Eminescu.În [ ,,«Românul» a început.."], la început va fi rezolut: ,,Dacă pe acest pămînt va exista vreodată o civilizaţieadevărată, va fi aceea ce va răsări din elementele civilizaţiei vechi...". Către final este ceva mai circumspect, afirmîndca nu se poate avea în vedere decît ,,o parţială întoarcere la trecut" 39 . Asta o spunea la 25 octombrie 1881, iar la 9